Sursa foto: Shutterstock
Ovăzul face parte din categoria cerealelor integrale și este considerat un aliment bogat în substanțe nutritive, așa că este recomandat să îl introduci în alimentația ta de zi cu zi. Poți alege să consumi fulgii de ovăz cu lapte, iaurt sau în diferite salate, pentru a te bucura de un mic dejun sățios, care să îți ofere energie pentru întreaga zi. Pe lângă o rețetă sănătoasă și nutritivă de granola cu fulgi de ovăz, poți consuma aceste cereale și sub formă de batoane, în combinație cu alte cereale. Iată câteva rețete nutritive de batoane cu ovăz absolut delicioase!
Índice de contenidos
Batoane de ovăz cu semințe
Batoanele cu ovăz și semințe sunt absolut delicioase și foarte sățioase, așa că le poți consuma la micul dejun sau înainte de antrenamentele la sală.
Ingrediente pentru batoane de ovăz cu semințe
- 80 g fulgi de ovăz
- 80 g semințe de dovleac
- 40 g semințe de floarea-soarelui
- 35 g merișoare confiate
- 10 g semințe de susan
- 5-7 linguri miere
Cum se prepară batoanele de ovăz cu semințe
Într-o tigaie antiaderentă, prăjește semințele de susan, la foc mediu și amestecă-le din când în când, cu o lingură de lemn. Scoate apoi susanul într-un bol și adaugă la prăjit fulgii de ovăz. Fulgii de ovăz se prăjesc în jur de 3 minute, după care se adaugă în tigaie semințele de floarea-soarelui și de dovleac, merișoarele, semințele de susan, iar amestecul se lasă pe foc, pentru încă 30 de secunde. După ce ai stins focul, adaugă mierea peste ingredientele din tigaie și amestecă totul bine.
Tapetează apoi o tavă cu hârtie de copt, iar după ce amestecul s-a răcit ușor, întinde-l uniform în tavă, apasă-l bine cu o lingură peste tot și acoperă-l cu o bucată de hârtie de copt. Așază peste compoziția din tavă câteva greutăți, cum ar fi niște conserve, iar apoi, pune tava la frigider, pentru 2-3 ore. După ce compoziția s-a întărit, poți să tai batoanele cu ovăz la mărimea dorită și să te bucuri de gustul lor extraordinar.
Batoane de ovăz cu nucă de cocos și merișoare
Dacă îți este poftă de un desert dulce și sănătos, îți poți pregăti rapid câteva batoane de ovăz cu nucă de cocos și merișoare, care sunt bogate în vitamine
Ingrediente pentru batoane de ovăz cu nucă de cocos și merișoare
- 2 căni fulgi de ovăz
- 1 cană nucă de cocos
- 4 banane medii, bine coapte
- 1/2 cană ulei de struguri sau floarea soarelui sau rapiță
- 50 g merișoare uscate sau cireșe, caise, ciocolată
Cum se prepară batoanele de ovăz cu nucă de cocos și merișoare
Amestecă într-un bol ovăzul cu fulgii de cocos și merișoarele. Adaugă bananele pasate și uleiul și amestecă totul bine. Apoi, tapetează o tavă cu hârtie de copt și toarnă compoziția în ea. Tava se dă la copt la 180C, pentru 20-30 de minute, până când compoziția se rumenește. Compoziția se va lăsa la răcit, pentru 2-3 ore și se va tăia sub formă de batoane. Poți savura aceste batoane de ovăz la micul dejun, alături de un pahar de lapte sau cu o salată de fructe.
Batoane de ovăz cu ciocolată
Ovăzul și ciocolata sunt o combinație absolut delicioasă, pe care merită să o încerci și tu! Amestecă ingredientele și bucură-te de niște batoane crocante cu ovăz și ciocolată, perfecte pentru micul dejun.
Ingrediente pentru batoane de ovăz cu ciocolată
- 1 cană unt de arahide
- 1/2 cană miere
- 1/2 cană ulei de cocos
- 2 căni fulgi de ovaz
- 1 cană fulgi de cocos mărunțiți
- 1/2 cană mix de nuci, stafide etc.
- 1 cană ciocolată neagră
- 1 linguriță esență de vanilie
- 1 praf de sare
Cum se prepară batoanele de ovăz cu ciocolată
Pentru început, trebuie să topești untul de arahide, mierea, uleiul de cocos și ciocolata, într-o oală, la foc mediu. După ce aceste ingrediente s-au topit uniform, poți să oprești focul și să încorporezi fulgii de ovăz, fulgii de cocos, mixul de nuci și stafide, esența de vanilie și praful de sare. Toarnă apoi compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și pune-o la frigider, până se întărește. După 2-3 ore, poți să tai compoziția întărită, sub formă de batoane, pe care le poți savura la micul dejun sau când ai poftă de un snack rapid.
Așadar, fulgii de ovăz sunt o sursă bogată de fibre și au conținut ridicat de vitamine, minerale și antioxidanți, necesari pentru buna funcționare a organismului. Așa că îi poți integra în alimentația ta, preparând diverse batoane cu ovăz și fructe, dar și alte rețete pentru micul dejun bogate în fibre!