Cine nu a auzit măcar o dată de celebrele bezele, albe și crocante, cu gust delicios? Termenul de bezea vine de la franțuzescul baiser, care înseamnă a săruta. De la celebra expresie a împărți bezele, adică a mima sărutul, a apărut și termenul de bezea, un preparat de cofetărie simplu de pregătit.

Bezelele se pregătesc din albușuri și zahăr, bătute tare și modelate cu lingura, urmând să fie gătite la foc mic, până se usucă și devin crocante. Din fericire, poți să pregătești o rețetă simplă de bezele chiar la tine acasă, mai ales când vrei să pregătești un desert și ai câteva ouă în plus în frigider.

Dacă ești un iubitor de dulciuri, află cum poți să faci bezele acasă, pentru a te bucura de un desert rapid!

Índice de contenidos

Ingrediente pentru bezele de casă

Spre deosebire de rețetele de dulciuri care implică multe ingrediente, creme sau blaturi, bezelele se pregătesc simplu, cu ajutorul următoarelor elemente esențiale:

  • 4 albușuri
  • 200 de grame de zahăr
  • O lingură de zeamă de lămâie
  • Opțional, poți folosi și esență de vanilie
  • În funcție de culoarea pe care o dorești pentru bezele, poți să cumperi coloranți alimentari.

Mod de preparare bezele de casă

Cu aceste ingrediente, poți să pregătești bezele gustoase acasă, care vor fi pe placul tuturor! Bate albușurile de ou la viteză mică, aproximativ 2-3 minute, alături de zeama de lămâie. De îndată ce albușurile încep să devină spumă, este recomandat să adaugi zahărul în cantități mici, treptat.

După ce ai adăugat toată cantitatea de zahăr și albusul devine ferm, verifică dacă compoziția este gata. Nu trebuie decât să iei puțin albuș între degetul arătător și degetul mare, pentru a vedea dacă aceasta mai are granule de zahăr în compoziție. Dacă încă mai există zahăr granulat, compoziția pentru bezele mai trebuie mixată.

Atunci când zahărul s-a topit în întregime, poți să adaugi puțină esență de vanilie și colorant alimentar, în funcție de culoarea dorită pentru bezele.

Compoziția formată se pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se formează bezele, cu ajutorul lingurei sau cu o formă specială. Bezelele se pun la cuptor între 1-2 ore, la aproximativ 90 de grade Celsius, până când devin ferme, fără să-și schimbe culoarea și pot fi îndepărtate ușor de pe hârtia de copt.

Dacă îți dorești să schimbi gustul și aspectul bezelelor, poți să le servești cu un sos de caramel sau de ciocolată. O idee la fel de bună este dată și de fructe sau înghețată. Aceste idei sunt utile atunci când ai copii și vrei să pregătești un desert gustos și apetisant, de care să se bucure pe loc! 

Bezelele pot fi cumpărate din orice cofetărie sau magazin, însă te poți bucura de ele proaspete, făcute în casă. Nu îți trebuie decât câteva ingrediente simple, iar modul de preparare este ușor și rapid. Coacerea poate dura într-adevăr mai mult, însă nimic nu îți poate răpi satisfacția de a realiza un preparat atât de gustos și dulce precum bezelele de casă! 

%d blogeri au apreciat: