Indiferent dacă ești un iubitor al fructelor și legumelor sau nu, poate fi destul de dificil să introduci în dieta zilnică cantitatea recomandată de vitamine și nutrienți. Și acest lucru devine și mai dificil atunci când ești tot timpul pe fugă și ai alte milioane de lucruri de făcut pe parcursul zilei. Vestea bună este că există smoothie-urile! 

Smoothie-urile sunt o modalitate delicioasă de a obține doza zilnică de fructe și legume. Sunt pline de fibre, vitamine și nutrienți care pot face minuni pentru pielea ta și pentru sănătate, în general. Și pentru că noi am aflat ingredientele secrete ale boost-ului de vitamine, ți-am pregătit 3 smoothie-uri delicioase cu care să te vitaminizezi! 

Índice de contenidos

Prepară un smoothie cu spanac și mango bogat în vitamina A

Acest smoothie bogat în nutrienți este lipsit de gluten și lactate. Smoothie-ul cu spanac și mango conține vitamina A din plin, vitamină ce are o mulțime de calități antioxidante și antiinflamatoare, precum calitatea vederii sau sănătatea sistemului imunitar. Această vitamină poate încetini descompunerea colagenului, întârziind astfel procesul de îmbătrânire și îmbunătățind textura pielii. 

Ingrediente pentru smoothie cu spanac și mango

  • Jumătate de castravete
  • 1 avocado mic
  • Jumătate de mango 
  • 60g de spanac 
  • 1 portocală 
  • 1 linguriță de semințe de chia
  • 1 linguriță de semințe măcinate de in 
  • 450 ml de apă de cocos
  • Sucul de la un lime

Mod de preparare

Blenduiește mai întâi spanacul, urmat de restul ingredientelor. Poți adăuga și puțină coajă de portocală sau lime pentru o aromă de citrice mai pronunțată. Continuă să mixezi conținutul până când devine o pastă cremoasă. Semințele de chia și de in sunt opționale, însă pot face o diferență uriașă a valorii nutritive a acestui smoothie!

Obține doza de vitamina C printr-un smoothie cu ghimbir și coacăze

Coacăzele sunt vedeta acestui smoothie revigorant. Pe lângă faptul că sunt delicioase, sunt bogate în vitaminele C și E. De asemenea, vin la pachet cu o mulțime de antioxidanți și fibre. Ghimbirul, pe de altă parte, este excelent pentru stimularea sistemului imunitar datorită antioxidanților puternici. Iar semințele de chia, ei bine, ele aduc doza de proteine și grăsimi sănătoase din acest amestec!

Ingrediente pentru smoothie cu ghimbir și coacăze

  • 60 g de afine 
  • 2 portocale 
  • 1 cm rădăcină de ghimbir 
  • 60 g de baby kale 
  • 1 castravete
  • 1 linguriță de semințe de chia
  • 100 ml de apă

Mod de preparare

Pune în blender varza kale, coacăzele, portocalele, castravetele și ghimbirul și mixează-le. Odată ce au fost blenduite, poți adăuga semințele de chia și apa. Poți alege să prepari smoothie-ul cu apă de cocos pentru un boost suplimentar de vitamine și minerale. 

Vitamina D? Încearcă un smoothie cu kiwi și căpșuni

Vitamină esențială pentru numeroase funcții ale organismului, vitamina D s-a dovedit de neprețuit în ceea ce privește un organism sănătos. Ea poate ajuta la prevenirea diabetului de tip 2, a problemelor cardiace, a accidentelor vasculare, a anumitor tipuri de cancer, ajutând și la reglarea funcției cognitive la persoanele în vârstă. Un smoothie cu kiwi și căpșuni conține o doză substanțială de vitamina D și este pur și simplu delicios! 

Ingrediente pentru smoothie cu kiwi și căpșuni

  • 300 ml de lapte de cocos 
  • 200 g de căpșuni 
  • 2 kiwi
  • Frunze de mentă

Mod de preparare

Pune căpșunile, kiwi și laptele de cocos în blender și mixează-le. Adaugă frunzelele de mentă și continuă să le blenduiești până se transformă într-o pastă fină.

Tu ce smoothie-uri bogate în vitamine ai încercat până acum și ce ingrediente folosești pentru a le transforma într-un deliciu? Îți vom pregăti și alte delicioase rețete de smoothie-uri în articolele următoare, așa că te vom aștepta aici să ne vitaminizăm împreună și, de ce nu, să vii și tu cu propuneri de smoothie-uri pentru noi! 





%d blogeri au apreciat: