Sursa foto: Shutterstock

Îți plac murăturile? Noi suntem de părere că murăturile se numără printre cele mai gustoase garnituri pe care le poți servi la orice masă pe cinste, alături de preparate din carne. Numai imaginează-ți ce gust savuros ar avea o friptură de porc, o friptură de vită la cuptor, o friptură de miel, o friptură de fazan la cuptor sau un pui spaniol cu chorizo și cartofi lângă o garnitură plină de arome precum castraveții bulgărești în oțet! Desigur, și câțiva castraveți murați în saramură ar face o treabă nemaipomenită, însă nu despre ei vrem să-ți vorbim astăzi. 

Noi am mai preparat în urmă cu ceva timp conopidă și gogoșari în oțet, la fel de gustoase dealtfel. Astăzi, însă, castraveții bulgărești sunt vedetele și pe aceștia îi vom prepara într-o manieră tradițională. Rețeta de castraveți bulgărești în oțet este una dintre preferatele noastre, mai ales dacă facem referire la conservele pentru iarnă. Știm cu toții că aceste borcane de murături, alături de cele de gogoșari, erau nelipsite din casă în perioada iernii, așa că ne imaginăm că și pe tine te leagă multe amintiri de rețeta de castraveți murați. Așa că hai să ne amintim împreună care sunt ingredientele de care avem nevoie și să pregătim câteva borcane de castraveți bulgărești în oțet! 

Índice de contenidos

Ingrediente pentru castraveți bulgărești în oțet 

  • Castraveți 
  • 4 morcovi
  • 3 cepe 
  • Bucăți de hrean 
  • Oțet 
  • Sare neiodată 
  • Zahăr 
  • Foi de dafin
  • Usturoi
  • Boabe de piper
  • Boabe de muștar
  • Boabe de mărar

Cum se prepară rețeta de castraveți bulgărești în oțet 

Pentru rețeța de castraveți bulgărești, mamele și bunicile noastre foloseau ceapa, morcovi, usturoi și hrean, alături de alte mirodenii precum boabe de piper, mărar uscat sau foi de dafin. Pentru rețeta de astăzi noi am folosit un amestec de condimente pentru murături, amestec care conține boabe de muștar, piper și semințe de mărar. Știm că în general cantitățile de ingrediente se adăugau în general “după ochi”, însă noi am măsurat sarea, zahărul și oțetul pentru a ne asigura că rețeta de castraveți bulgărești în oțet va ieși așa cum trebuie. 

Desigur, zahărul poate fi oricând înlocuit cu miere sau un alt îndulcitor. Poți chiar omite adăugarea zahărului, însă castraveții bulgărești sunt mult mai gustoși dulci-acrișori. Așa că hai să luăm castraveciorii și să-i preparăm! 

Cum se pregătesc legumele pentru castraveți în oțet 

Spală bine castraveții sub jeturi de apă rece, apoi pune-i pe toți într-un bol larg și lasă-i deoparte. Curăță și spală bine ceapa, apoi toac-o solzișori. Procedează la fel și cu morcovii, apoi toacă-i și pe ei în formă de bastonașe. Continuă pregătirea legumelor pentru castraveți bulgărești în oțet cu hreanul, care se va toca asemenea morcovilor. Poți începe apoi montarea borcanelor spălate în prealabil și uscate cu castraveți bulgărești. 

Cum se montează borcanele cu castraveți în oțet 

Noi am pregătit 4 borcane de dimensiuni medii. Pune în fiecare dintre acestea o lingură de condimente pentru murături, adică boabe de piper, de muștar și semințe de mărar. Adaugă apoi peste condimente și o parte din ceapa tocată, în proporții egale. Umple apoi borcanele cu castraveți, înclinând ușor borcanele. În timp ce adaugi castraveții bulgărești în borcane, întrepătrunde și câteva tije de morcovi și hrean. Procedează la fel, până ce umpli și restul borcanelor și termini toți castraveții. 

Pune apoi în fiecare borcan de castraveți bulgărești câte două căpățâni de usturoi și câte o frunză de dafin. Adaugă apoi în fiecare borcan câte o linguriță plină cu sare și câte o linguriță de zahăr. Poți pune chiar și câte o linguriță și jumătate, în funcție de cât de dulci vrei să fie castraveții. Continuă apoi cu oțetul și adaugă câte 5 linguri de oțet în fiecare borcan cu castraveți bulgărești. 

La final, umple borcanele de castraveți în oțet cu apă rece, după care poți înfileta capacele borcanelor. Strânge bine capacele, pentru a nu pătrunde aer înăuntrul borcanelor.

Cum se fierb borcanele de castraveți în oțet 

Într-o cratiță largă pune un prosop, apoi adaugă borcanele cu murături peste acesta. Pune apoi apă în cratiță, până apa ajunge la jumătatea borcanelor. Setează flacăra aragazului la foc mic și așteaptă apoi ca apa să dea în clocot. Din momentul în care apa a început să clocotească, fierbe castraveții pentru 30 de minute, până ce aceștia își vor schimba culoarea. După cele 30 de minute poți opri focul și lasă borcanele cu castraveți bulgărești în cratiță, până ajung la temperatura camerei. 

Când au ajuns la temperatura ambientală, castraveții bulgărești în oțet sunt gata. Depozitează apoi borcanele cu murături în cămară sau într-un loc răcoros. După 2 săptămâni aceștia se pot consuma și vor fi de-a dreptul delicioși alături de o masă copioasă!  

Sursa foto: Shutterstock

Te invităm și pe tine să-ți prepari proprii castraveți bulgărești în oțet pentru iarnă și să te bucuri de gustul și aromele murăturilor preparate în casă alături de preparatele tale preferate. Nu o să regreți! 

%d blogeri au apreciat: