Perioada de autoizolare cauzată de pandemia cu noul coronavirus ne determină să fim mult mai chibzuiți și mai precauți în ceea ce privește alimentele pe care le cumparăm. Și cum ne dorim ca acestea să se păstreze proaspete pentru mai mult timp, deoarece alterarea lor ar reprezenta o risipă de bani și timp în această perioada, e indicat să stabilești frecvența cu care faci cumpărăturile pentru tine și familia ta, dar și preparatele pe care le gătești. În acest fel, vei ști exact care sunt cantitățile de alimente de care ai nevoie, în așa fel încât alimentele să rămână proaspete până următoarea dată când mergi la cumpărături. 

După cum bine știm, proaspete sau gătite, alimentele se pot păstra în frigider pentru o perioadă limitată de timp. În funcție de tipul lor, diferitele alimente pot fi ținute în frigider de la câteva zile, până la câteva săptămâni. Desigur, intervalul de timp este determinat și de funcțiile frigiderului, existând modele ce au integrate compartimente dedicate anumitor tipuri de alimente, păstrându-le prospețimea o perioadă mai îndelungată. Iată cât timp este recomandat să păstrezi alimentele în frigider, în funcție de categoria din care fac parte! 

Índice de contenidos

Cât timp păstrăm carnea în frigider 

Carnea proaspătă nu trebuie păstrată o perioadă lungă de timp în frigider, ea fiind extrem de perisabilă. Intervalul de timp în care o poți depozita la rece, fără să o consumi, este de maxim o zi sau două. Acesta este și motivul pentru care este indicat să cumperi carne proaspătă în ziua în care o și gătești sau cu cel mult o zi înainte, pentru a te asigura astfel că nu se strică. 

În cazul mezelurilor, perioada de păstrare la frigider se prelungește până la o săptămână, cu atât mai mult dacă vorbim despre sortimentele afumate. Este important să păstrezi mezelurile în frigider în recipiente etanș, împiedicând contactul acestora cu aerul, lucru care favorizează apariția și dezvoltarea bacteriilor. Așadar, dacă ai cumpărat carne proaspătă, gătește chiar astăzi o ceafă de porc la cuptor după rețeta simplă sau o tocăniță de pui în arome tradiționale românești! În caz contrar, poți apela la depozitarea în congelator. 

Cât timp păstrăm legumele proaspete în frigider 

În funcție de tipul lor, legumele proaspete se pot păstra la frigider de la câteva zile, la câteva săptămâni. Legume precum dovleceii, conopida, ciupercile, broccoli, castravetii și ardeii trebuiesc consumate într-un interval de 3-5 zile. 

În cazul salatelor, perioada de păstrare la frigider este mai mică și se rezumă la 2-3 zile. Este important să nu le speli înainte de a le pune în frigider, deoarece își vor pierde mult mai repede prospețimea. Legumele rădăcinoase precum morcovul, țelina, păstârnacul sau sfecla au durata de depozitare destul de mare și pot fi ținute în frigider chiar și câteva săptămâni. 

O recomandare generală pentru legumele ținute în frigider este depozitarea acestora în sertarele frigiderului special create pentru acest tip de alimente. Astfel, legumele vor avea un nivel optim de umezeală și se vor păstra în frigider pentru mai mult timp. 

Cât timp păstrăm fructele în frigider 

Înainte de toate, trebuie să știi că nu toate fructele se păstrează în frigider. Fructe precum merele, perele sau bananelor pot fi depozitate într-o fructieră, la temperatura camerei. În cazul în care acestea sunt foarte coapte, le poți ține la frigider, dacă estimezi că nu vor fi consumate prea curând. 

Fructele cu o textură moale precum afinele, zmeura sau căpșunile, se pot păstra la frigider pentru 1-3 zile. Fructele cu miez tare cum sunt bananele, portocalele, prunele sau caisele, se vor menține proaspete până la 7 zile. Poți opta oricând pentru depozitarea în congelator a mai multor tipuri de fructe, în special fructele de pădure. Folosește-le cu încredere în smoothie-uri sau sucuri delicioase detoxifiante!

Cât timp păstrăm lactatele la frigider 

Atunci când vorbim despre produsele lactate, perioada optimă de consum este redată de data inscripționată pe ambalajele produselor. Trebuie să ții cont, însă, cum procedezi după deschiderea ambalajelor, deoarece timpii de valabilitate se schimbă atunci când alimentul intră în contact cu aerul. 

Laptele poate fi depozitat în frigider pentru maxim o săptămână, însă timpul optim este undeva la 5 zile. Brânzeturile, pe de altă parte, în funcție de tipul lor, pot rezista chiar și până la o săptămână. Telemeaua, de exemplu, poate rezista 1-2 săptămâni, iar brânza maturată rezistă chiar și până la o lună, dacă este depozitată corespunzător. 

Cât păstrăm ouăle în frigider 

Pentru a se păstra cât mai bine, ouăle trebuiesc depozitate în frigider la temperaturi de cel mult 4 grade. Pentru a le depozita corespunzător, păstrează ouăle în cofrajul în care le-ai cumpărat sau în forma specială a frigiderului. În cazul ouălor crude, în coajă, acestea pot fi păstrate în frigider până la 4-5 săptămâni de la data fabricației. Ouăle fierte, pe de altă parte, pot fi ținute în frigider timp de o săptămână după fierbere. 

Suntem siguri, însă, că în această perioadă ouăle nu vor trebui să reziste prea mult timp în frigider, odată cu apropierea sărbătorilor pascale. Cu siguranță te gândești la ouă umplute pentru masa de Paște

Așadar, atunci când mergi la cumpărături în această perioadă de autoizolare, estimează într-un mod corect nevoile familiei și achiziționează cantitățile de alimente pe care le consideri necesare, în așa fel încât să-și păstreze prospețimea. Ai în vedere intervalul optim de depozitare al acestor alimente în frigider și asigură-te că le vei consuma înainte de a începe să se altereze. Astfel, vei economisi bani și vei avea în permanență mâncare proaspătă, chiar și în această perioadă de autoizolare! 

%d blogeri au apreciat: