Sursa foto: Shutterstock
Nunta reprezintă un eveniment major pentru îngrăgostiți, familie și prieteni, dar este și un prilej de distracție. Așa cum nu se poate nuntă fără lăutari și tort, nu este posibilă nici fără băuturi. Acestea destind atmosfera, cresc veselia și pofta de dans, dar însoțesc și preparatele, făcându-le mai plăcute gustului sau mai ușor de digerat. De la șampanie la vin, de la apă la cafea, băuturile trebuie alese potrivit și într-o cantitate suficientă. Totuși, nu are rost să cumperi prea multe, așa că este bine să calculezi înainte cantitatea necesară. Descoperă alături de noi cum să stabilești câtă băutură trebuie să cumperi pentru o nuntă!
Índice de contenidos
Ce băutură se servește la nuntă
Băuturile care se consumă de obicei
Pentru a determina cantitatea necesară, primul pas este stabilirea unei liste cu tipurile de băuturi servite. De obicei, la nunți se servesc:
- Apă minerală carbogazoasă și plată
- Sucuri carbogazoase și naturale
- Cafea
- Vin alb/roșu
- Băuturi spirtoase (whisky, țuică, lichior, campari, etc.)
- Șampanie
Alegerea băuturii în funcție de invitați
Gusturile bărbaților și ale femeilor sunt diferite în materie de băuturi. În general, bărbații le preferă pe cele mai tari și mai seci, în timp ce femeile consumă băuturi mai dulci, slabe sau nealcoolizate. Dacă ai mai multe femei decât bărbați printre invitați, ține cont de acest aspect.
De asemenea, acordă atenție specificului invitaților. Tinerii sunt mai deschiși către cocktailuri, cremă de whisky sau lichioruri. Cei din mediul rural preferă băuturile clasice, ca vinul și țuica, iar adepții unei diete sănătoase consumă alcool puțin și mai multe sucuri naturale. Nu uita de persoanele care nu sunt obișnuite să consume cafea la ore târzii sau nu au voie să consume cofeină. Pentru acestea va fi necesar să cumperi cafea decofeinizată.
Câtă băutură consumă o persoană la nuntă
Cum afli ce cantitate de băutură se bea de obicei
Când cunoști ce și cât bea fiecare invitat, este ușor să faci un calcul. Însă această situație este ipotetică, pentru că la nunți vin întotdeauna și persoane pe care nu le știi prea bine: rude îndepărtate, parteneri ai prietenilor și alții. De aceea, o idee bună este să ceri sfatul unui manager sau șef de sală care, datorită experienței, îți poate indica o medie de consum pentru fiecare invitat. De asemenea, poți cere sfatul cuiva care s-a căsătorit recent și își amintește bine cantitățile care s-au consumat.
Cât consumă în medie un invitat
Deși pare mult, o persoană bea în medie următoarele cantități:
- 1,5 l de apă
- 1 l de suc
- 2 cești de cafea
- 200 ml de spirtoase
- 1 l de vin (⅔ alb și ⅓ roșu)
- 200 ml de șampanie/vin spumant
Ce cantitate din fiecare băutură trebuie să cumperi pentru o nuntă
Pentru o nuntă de 80 de persoane
Pentru a nu pierde timp stabilind cât înseamnă cantitățile de mai sus în sticle, noi am făcut deja acest calcul pentru tine. Astfel, pentru 80 de persoane, ai nevoie de:
- 160 de sticle de 1 l de apă
- 160 de sticle de 0,5 l de sucuri carbogazoase și 40 de cutii de 1 l de sucuri natural
- 160 de cești de cafea
- 16 sticle de 1 l de whisky/țuică și 8 sticle de băuturi pentru doamne
- 80 de sticle de vin de 0,75 l, în proporțiile menționate mai sus
- 21 de sticle de șampanie/vin spumant
Pentru o nuntă de 150 de persoane
Pentru o nuntă cu atât de mulți invitați, ai nevoie de:
- 300 l de apă
- 300 de sticle de 0,5 l de sucuri carbogazoase și 75 de cutii de 1 l de sucuri naturale
- 300 de cești de cafea
- 30 de sticle de tărie și 15 sticle de băuturi pentru doamne
- 150 de sticle de vin
- 40 de sticle de șampanie/vin spumant
Ține cont de specificul invitaților și de cifrele indicate mai sus când cumperi băutură pentru nuntă. Astfel, vei avea o cantitate suficientă și nici nu vei cheltui mai mult decât trebuie pe aceasta. De asemenea, nu uita că nunta nu este doar despre cantitate, ci și despre calitate. Învață cum să alegi un vin bun, află care sunt cele mai bune whisky-uri din acest an și include în meniu băuturi precum cocktailuri celebre. Casă de piatră și distracție maximă!