Sursa foto: Shutterstock
Civilizația egipteană a fost printre cele mai semnificative din lumea antică. Ani la rând aceasta a stârnit interesul cercetătorilor de pretudindeni care și-au dorit să descopere modul de a trăi al egiptenilor, de a sărbători, venera sau de a-și jeli divinitățile și pe toți cei dragi. Știm cu toții că vechii egipteni și-au dezvoltat o cultură extrem de sofisticată prin intermediul căreia au reușit să realizeze progrese însemnate. Egiptul Antic a dat prima bancă centrală din istorie, a pus bazele stomatologiei, a inventat periuța și pasta de dinți sau a contribuit la extinderea inovațiilor arhitecturale. Totuși, care era regimul alimentar pe care aceștia îl aveau cu mii de ani în urmă?
Índice de contenidos
Vechii egipteni erau mai degrabă vegetarieni
Oamenii din Egiptul Antic au fost surprinzători de moderni în foarte multe privințe, dar nu putem spune același lucru și despre dieta lor. Studiile au arătat că, în ciuda vieții de lângă râul Nil, vechii egipteni nu consumau prea mult pește și nici carne, ci se bazau îndeosebi pe fructe și legume. De pildă humusul atât de apreciat și în zilele noastre era un preparat servit în Egiptul Antic. La fel de comune erau și curmalele, strugurii, rodiile, piersicile, pepenele, ceapa, lintea, prazul, țelina, usturoiul, rodia, smochinele și măslinele. Mai mult, egiptenii bogați aveau și nucă de cocos pentru preparatele lor.
Cu toate că vânau și o mare varietate de animale sălbatice, precum gazele, hipopotami, cocori sau chiar și specii mai mici ca aricii, egiptenii nu pteau depozita carnea pe termen lung și o mâncau la scurt timp după sacrificare. De altfel, doar clasa superioară avea voie să vâneze și să se bucure de luxul de a mânca mai des carne, în timp ce oamenii săraci puteau să se înfrupte din proteina animală doar în timpul festivalurilor. În schimb, peștele și carnea de pasăre puteau fi consumate de orice clasă socială.
Pâine și berea, produse de bază în dieta egipteană
Dacă în zilele noastre, bucătăria egipteană ne oferă o mulțime de bunătăți, cum ar fi Falafel, Basbousa, Shakshuka, Baba Ganoush sau Shaorma, în urmă cu mii de ani pâinea și berea erau la loc de cinste. Meniul Egiptului Antic se baza pe cereale precum emerul și kamut, principalele tipuri de grâu cultivate, dar și pe bere. De altfel, salariile muncitorilor includeau o rație de bere și pâine, iar toată lumea consuma aceste două alimente în fiecare zi, de la preoți și până la cei mai săraci oameni. Totuși, trebuie menționat faptul că și calitatea acestora era diferită în funcție de rangul egiptenilor.
Pâine și terciul erau făcute din cereale, la fel și un produs special denumit de arheologi “pâine de bere”. Se pare că acest tip de pâine se făcea dintr-un aluat bogat în drojdie și copt la o temperatură care nu omora culturile de drojdie. Berarii fărămițau pâine în butoaie și o lăsau apoi să fermenteze în apă în mod natural ca să obțină o bere groasă și tulbure. Cel mai probabil, această băutură nu ar fi deloc pe gustul oamenilor moderni, însă în Egiptul Antic era considerată mai sănătoasă decât apa din Nil care putea fi poluată și, mai mult decât atât, umplea deficitul nutritiv al celor din clasele inferioare.
Mese mai bogate pentru nobili în Egiptul Antic
Se pare totuși că diferențele erau unele notabile printre vechii egipteni, iar dovadă pentru acest lucru sunt dioramele și alte obiecte care au fost găsite în morminte. Muncitorii serveau două mese pe zi, și anume dimineața când aveau în meniu pâine, bere și ceapă, dar și seara când cina lor putea să includă legume fierte, mai multă bere și pâine, iar uneori carne.
Nobilimea se putea desfăta cu mese mult mai bogate: legume, carne și cereale la fiecare masă, plus unt, brânză și vin. Însă, se pare că preoții și membrii familiei regale mâncau chiar și mai bine de atât deoarece în morminte au fost descoperite ilustrații ce detaliau tot felul de mâncăruri inedite, ca de exemplu gazelă friptă cu miere, frigărui de rață sau prăjituri cu miere.
Deși zona era foarte aridă, vechii egipteni cultivau tot felul de plante prin irigare din râul Nil. Alimentația de bază a oamenilor de rând era compusă din bere, pâine, fructe și legume, în timp ce alte clase sociale făceau excepție de la regulă. Totodată, dovezile arheologice arată că și lucrătorii la piramide aveau un tratament preferențial fiecare dintre ei primind în zilele de lucru cel puțin 200 de grame de carne de vită, miel sau capră.