Sursa foto: Shutterstock

Dacă mergi în Franța, trebuie să guști specialități culinare franțuzești! Franța este una dintre țările cu cele mai multe preparate care au trecut granițele și au devenit internaționale. Nu doar unele dintre mâncărurile pe care le considerăm clasice își au originea în Hexagon, ci și anumite procedee și tehnici din bucătărie, cum este caramelizarea. Rafinamentul culturii franceze s-a transmis și în obiceiurile de gătit și mâncat, ceea ce a dus la transformarea bucătăriei franceze într-un etalon gastronomic. 

Franța este o țară mare, iar fiecare regiune are preparate specifice. Mâncarea bretonă, de exemplu, este diferită de cea a locuitorilor din Pirinei sau Provence. Sunt însă câteva preparate care reprezintă Franța cu tot ce are mai gustos și mai autentic. Am ales zece specialități culinare franțuzești, pe care te invităm să le descoperi alături de noi!

Índice de contenidos

Specialități culinare franțuzești pentru felul principal

Foie gras, una dintre cele mai renumite specialități culinare franțuzești

Foie gras este un star printre celelalte specialități culinare franțuzești. Ficatul se folosește în multe preparate din lume, însă foie gras este recunoscut ca delicatesa supremă. Obținut din ficatul supradimensionat al gâștelor și rațelor, foie gras are mai multe variante de gătire, toate punându-i în valoare gustul fin, datorat concentrației mare de grăsime. Dacă ajungi în Franța, consumă acest produs recunoscut oficial ca parte a patrimoniului cultural francez alături de un vin bun.

Moules Marinières, pentru iubitorii de fructe de mare

Franța are o tradiție maritimă bogată și numeroase preparate din fructe de mare. Moules Marinieres (Midii Marinărești) sunt pe cât de simple, pe atât de gustoase. Orice turist care ajunge pe țărmurile unde se cresc sau pescuiesc scoici trebuie să guste acest preparat, care se face prin fierberea midiilor în sos de vin alb și pătrunjel, lângă care se adaugă cartofi prăjiți. O asociere surprinzătoare, care ne amintește că produsele pe care le considerăm banale sunt îndeajuns de nobile pentru a deveni parte a unor specialități culinare franțuzești.

Sursa foto: Shutterstock

Coq au vin, preparatul viral

Acum câțiva ani rețeta de coq au vin a ajuns în România și a fost atât de populară, încât în 2016 unul dintre cei mai căutați termeni pe google a fost “cocovan”. Gustul cocoșului gătit cu vin, supă de vită, bacon și unt este încă irezistibil. Totuși, oricât de bine ai găti coq au vin acasă, merită să încerci rețeta gătită la ea acasă, de cei care îi știu secretele.

Sursa foto: Shutterstock

Specialități culinare franțuzești pentru desert

Clătitele, un desert irezistibil

În Franța există o zi a clătitelor, La Chandeleur, care se celebrează în data de 2 februarie. Rețetele de clătite variază și există atât clătite dulci, cât și sărate. Clătitele francezilor sunt fine și aromate, deseori în aluat folosindu-se și coniac. Deși locul de unde provin clătitele nu este Franța, acest desert este atât de apreciat, încât mulți numesc clătită franțuzească orice clătită cu foaie subțire, pentru a o diferenția de popularele clătite americane

Sursa foto: Shutterstock

Crème brûlée, desertul care a cucerit lumea

Nu poți spune că te pricepi la deserturi dacă nu știi să faci cremă de zahăr ars. Francezii au ridicat acest dulce la un nivel incredibil, prin acoperirea unei creme dulci, similară unei budinci, cu un caramel tare, obținut din topirea zahărului. Aspectul, textura și gustul acestei specialități culinare franțuzești cuceresc orice călător care ajunge în țara lui Moliére. 

Clafoutis cu cireșe, desertul verii

Acest desert simplu de realizat are finețea pandișpanului și aromele bogate ale tartelor. Originar din regiunea Limousine, unde sunt livezi de cireși, clafoutis cu cirește s-a răspândit apoi în toată Franța, dar și în alte țări. Există variante de clafoutis cu afine, mere, pere, roșii, dar și cu prosciutto, carfofi sau șuncă. 

Sursa foto: Shutterstock

Sunt atâtea specialități culinare franțuzești delicioase încât am putea umple pagini întregi cu ele. Ratatouille, o tocană celebră, croissantele fragede cu unt sau deliciosul quiche cu spanac sunt doar câteva preparate care merită încercate, după ce le-ai gustat pe cele descrise mai sus. Bon appetit!  

%d blogeri au apreciat: