Cum perioada de epidemie cu coronavirus ne impune să ne luăm măsuri generale de precauție, să #stămacasă și să respectăm distanțarea socială, poate deveni destul de complicat să ai întotdeauna la îndemână alimente proaspete cu care să poți prepara rețetele tale preferate de mâncare. Să nu mai vorbim despre rapiditatea cu care majoritatea verdețurilor se ofilesc la doar câteva zile după ce au fost cumpărate!
Și cum vremea devine din ce în ce mai caldă și mai însorită, ne-am gândit că este timpul să cultivi și tu câteva mirodenii și plante aromatice, pe care să le ai la îndemână atunci când vrei să prepari o ciorbă țărănească de cartofi sau o rețetă delicioasă de ciorbă de legume. Iată care sunt verdețurile pe care le poți crește rapid în jardinierele de pe balconul tău sau la fereastra casei, dar și tipul de jardiniere de care ai nevoie!
Índice de contenidos
Alege o jardinieră potrivit de mare pentru cultivarea verdețurilor
Există câteva verdețuri pe care le poți cultiva cu succes și care nu sunt deosebit de pretențioase, atâta vreme cât vor avea parte de pământul și de condițiile de care au nevoie.
Alege o jardinieră încăpătoare și adaugă, pentru început, un strat de pietriș grosier, peste care poți adăuga ulterior pământ pentru flori îmbogățit cu mraniță, dar și câteva linguri de nisip. Dacă vrei să cultivi mai multe ierburi aromatice în jardinieră, poți alege să o împarți în zone egale și să semeni semințele plantelor aromatice.
Ulterior, pământul va trebui udat foarte bine, iar jardiniera acoperită cu o folie de plastic transparentă. Pentru pătrunderea aerului, înțeapă folia pe alocuri cu o scobitoare. După acest proces, poți pune jardiniera la fereastră sau în balcon, la soare, iar în timp de aproximativ 2 săptămâni semințele vor germina. Ține-le descoperite pe parcursul zilei, pentru a avea parte de căldura soarelui, iar noaptea acoperă-le cu o folie, pentru că vremea este încă rece și nu le va prii.
Pătrunjelul și mărarul, verdețuri care cresc rapid în jardiniere
Chiar dacă pătrunjelul este mai viguros, pe când mărarul este sensibil la frig, aceste verdețuri vor crește rapid în jardinierele de pe balconul tău, dacă au parte de soare și căldură. Lunile aprilie sau mai sunt ideale pentru cultivarea acestor ierburi aromatice, iar semințele încolțesc la fel de repede precum în grădină.
Dintre toate plantele aromatice, pătrunjelul este cel mai puțin pretențios. Acesta încolțește cel mai repede și crește foarte rezistent dacă are parte de soare. Atât pătrunjelul, cât și mărarul, sunt sensibile la lipsa apei, așa că vor trebui udate în abundență. Astfel, vor fi numai bune pentru acea ciorbă rădăuțeană de pui pe care vrei să o prepari!
Cimbrul, una dintre verdețurile ce cresc rapid în jardiniere
Fiind originar din zonele calde ale Europei, această plantă aromatică are nevoie de mult soare și căldură pentru a crește. Atunci când semeni bobițele de cimbru, este bine să le amesteci într-un pahar cu câteva linguri de nisip și apoi să le împrăștii în jardinieră. Atunci când cimbrul crește și apar primele perechi de frunze, este ideal să le rărești, pentru a nu deveni firave sau lipsite de aromă.
Tarhonul, o altă plantă aromatică ce crește armonios în jardiniere
Tarhonul este o plantă aromatică originară din Siberia și poate rezista cu succes chiar și nopților reci. La fel ca pătrunjelul, aceast tip de verdeață necesită umezeală pentru a crește rapid. Mai mult decât atât, dacă pământul în care îl semeni este bogat în humus, tarhonul se va dezvolta ușor și îl poți recolta chiar în aceeași lună în care l-ai plantat.
Plantează și tu aceste verdețuri atât de esențiale în jardinierele din balcon și ține cont de sfaturile noastre, pentru a avea parte de ierburile aromatice pentru o bună perioadă de timp. Cu siguranță mâncărurile preparate vor avea o aromă deosebită cu propriul stoc de verdețuri proaspete la tine pe balcon!