Sursa foto: Shutterstock
Îți mai amintești de rețeta de jumări crocante cu bere? Dar de friptura de porc în sos de bere sau rețeta de iepure în bere la cuptor? Atâtea preparate gustoase cu această băutură și nu am menționat niciodată ce beneficii are berea asupra organismului nostru! Și crede-ne, când vine vorba de bere, beneficii sunt nenumărate, chiar dacă nu ai crede acest lucru despre o băutură alcoolică.
Berea este cea mai consumată băutură alcoolică din lume, iar conținutul scăzut de alcool, proprietățile răcoritoare și gustul bogat transformă această băutură într-una des consumată, cu atât mai mult la evenimentele sociale, întâlniri între prieteni și festivaluri deopotrivă. Despre istoria berii ți-am vorbit deja, pe larg, într-un articol anterior, așa că nu ne rămâne să-ți povestim despre bere decât ce beneficii specifice are, pe lângă beneficiile generale asociate consumului de băuturi alcoolice!
Índice de contenidos
Ce conține berea, această băutură populară a lumii
În general, berea este fabricată după aceleași reguli de către toate firmele producătoare și are în compoziție nu mai mult de patru ingrediente principale: apă, malț din orz sau din alte cereale, drojdie și hamei. 90% din compoziția berii este reprezentată de apă, așa că nu este de mirare că berea are multe beneficii. Restul ingredientelor sunt și ele ingrediente vegetale naturale și, datorită malțului, berea este bogată în fibre solubile. Doar o jumătate de litru de bere asigură 10% din cantitatea zilnică recomandată de fibre, favorizând digestia. Și când te gândeai că berea nu prezintă beneficii!
Mai mult decât atât, berea este o sursă importantă de minerale, jumătate de litru de bere conținând 135 mg de potasiu. Ce alte minerale mai conține berea? Fosforul, calciul, magneziul și sodiul sunt și ele conținute, într-o cantitate mai redusă. De asemenea, berea conține și siliciu, un element ce îmbunătățește densitatea oaselor.
Chiar dacă nu este o sursă importantă de vitamine, berea conține câteva tipuri esențiale din vitamina B precum vitamina B3, vitamina B5 și vitamina B6. Credeai că am terminat cu dozele de substanțe nutritive din bere? Beneficii are cât cuprinde! Și ne referim aici ș la flavonoidele conținute de bere, acestea fiind antioxidanți puternici ce blochează acțiunea radicalilor liberi asupra celulelor corpului.
Beneficiile consumului de bere pentru organism
Când ne referim la bere, beneficiile te vor lua prin surprindere! Pe lângă cele deja menționate, unul dintre cele mai evidente beneficii ale acestei băuturi este efectul ei diuretic. În acest fel, berea poate proteja rinichii prin reducerea riscului de pietre la rinichi. Totodată, consumul de bere în cantități mici are beneficii privind rigiditatea arterială. Berea poate crește nivelul colesterolului bun (HDL) din organism și îl poate reduce pe cel rău (LDL), reducând astfel riscul bolilor cardiace.
În ceea ce privește berea există beneficii chiar și la nivelul ingredientelor sale, așa cum am menționat anterior în articol. De exemplu, hameiul are în consistența sa un compus numit humulonă, ceea ce protejează organismul de virusul respirator și previne răceala. De asemenea, siliciul conținut de bere are beneficii în ceea ce privește boala Alzheimer, având un rol important în limitarea neurotoxicității aluminiului.
Nu în ultimul rând, berea are beneficii pentru piele. Antioxidanții din hamei au un efect de tratare a afecțiunilor precum dermatita atopică, dermatita de contact, îmbătrânirea pielii sau diverse infecții ale pielii. Desigur, toate aceste beneficii aduse de bere se referă la consumul moderat al acestei băuturi.
Așadar, atâta vreme cât te vei limita la cantitatea zilnică recomandată de specialiști, aceasta variind de la 330 de mililitri în cazul femeilor și 660 mililitri în cazul bărbaților, te poți bucura, fără doar și poate, de toate aceste beneficii aduse de bere. Beneficii pe termen lung chiar!