Sursa foto: Shutterstock
Deserturile sunt momentul preferat al mesei pentru mulți dintre noi, fie că ne reamintesc de dulciurile copilăriei sau ne trezesc nostalgii din excursiile de peste mări și țări, unde am degustat arome exotice și texturi interesante. Succesul unei prăjituri constă tocmai în acest amestec bine dozat dintre familiar și inedit. Un astfel de exemplu de preparat dulce, care ne surprinde de fiecare dată, deși conține ingrediente obișnuite, este chocoflan.
De ce se numește chocoflan o prăjitură imposibilă, care sunt ingredientele de care ai nevoie, dar și cum poți prepara cea mai apetisantă prăjitură cu cremă de zahăr ars și ciocolată, îți vom povesti în cele ce urmează!
Índice de contenidos
Ce înseamnă Chocoflan
Așa cum îi spune și numele, este o prăjitură de origine franțuzească și combină faimoasa ciocolată cu o cremă de tip flan, care este în mod tradițional o combinație de ouă, zahăr, vanilie și fructe. În cazul nostru, acest flan este o varietate de cremă de zahăr ars. O știi precis în una dintre formele ei consacrate, fie că se cheamă negresă cu caramel, prăjitura imposibilă, duet în alb și negru sau ciocolată răsturnată!
O consideri imposibilă pentru că, într-un mod unic, ca într-un număr de magie, deși pui compoziția de cacao la bază și adaugi deasupra mixul de caramel, în timpul coacerii compozițiile se inversează, iar blatul de cacao se ridică la suprafață, pe când crema de zahăr ars ajunge la baza tăvii. Un pic de fizică aplicată în bucătărie, cu povețe despre greutate, densitate și temperaturi înalte.
Versatilitatea acestui preparat te ajută să obții o prăjitură la cuptor, un tort sau un chec rotund cu gaură la mijloc, după cum îți place să arate desertul pe care-l pregătești pentru familie sau prieteni.
Ingrediente pentru prăjitura chocoflan
Deja ți-e poftă de aroma inconfundabilă a ciocolatei, combinată cu textura pufoasă a cremei de zahăr ars? Iată cum să prepari această minune dulce!
- 10 ouă
- 500 de grame de zahăr tos
- 1 litru și jumătate de lapte dulce
- Un baton de vanilie (este mai parfumat decât esența la sticlă, dacă ai, folosește-l cu încredere, vei vedea imediat diferența)
- 150 de grame de făină albă
- 3 linguri de cacao
- 100 de mililitri de ulei de floarea soarelui
- 1 praf de copt
Mod de preparare pentru prăjitura chocoflan
Alege o tavă mai adâncă, ca să poți pune în interiorul ei o altă tavă mai mică. Este important, pentru că vei coace prăjitura chocoflan în recipientul mai mic pus în apă, deci tava mare trebuie să fie încăpătoare, să poată cuprinde atât bolul cu ingredientele de prăjitură, cât și apa necesară preparării. Pentru că durează un pic mai mult, începe cu pregătirea caramelului.
Cum se prepară caramelul pentru prăjitură
Toarnă într-o oală un litru de apă, adaugă 200 de grame de zahăr și pune vasul pe foc. Amestecă continuu în siropul format, până obții o pastă de culoare, cum altfel decât…caramel. Păzește-l cu grijă, pentru că se înnegrește brusc, trebuie să fii pe fază să-l iei de pe foc exact când trebuie. Toarnă-l în tava pregătită pentru imposibila iubire dintre ciocolată și caramel și tapetează uniform fundul tăvii.
Cum se prepară crema pentru prăjitură
Pune într-un vas 100 de grame de zahăr, vanilia, 8 ouă și un litru de lapte. Mixează bine ingredientele și, dacă îți place aroma acrișoară de lămâie, adaugă un strop de coajă rasă. Doar dacă vrei, crema îți va părea oricum parfumată, de la mirosul puternic de vanilie.
Cum se prepară blatul pentru prăjitură
Pune într-un vas 150 de grame de zahăr, 3 linguri de cacao, 100 de mililitri de ulei, 2 ouă, 100 de mililitri de lapte, 200 de grame de făină și praful de copt. Mixează bine până obții un amestec omogen, de consistența smântânii. Pentru o variantă mai sofisticată a prăjiturii, adaugă esență de rom sau un strop de brandy.
Mod de asamblare și de servire pentru prăjitura chocoflan
Toarnă încet crema în tavă, peste baza de caramel. Adaugă blatul lichid de cacao, cu grijă la nivelare, ca să obții o suprapunere uniformă. Pune tava astfel asamblată în cealaltă tavă, mai adâncă, în care ai adăugat și apă, așa cum am stabilit. Lasă perechea de tăvi să se odihnească timp de 50 de minute în cuptorul preîncălzit la 180 de grade.
Scoate minunea din cuptor și las-o să se răcească cel puțin o oră, apoi poți s-o savurezi împreună cu cei dragi. O variantă mai bună este să ai un pic de răbdare și să pui prăjitura la frigider, după ce s-a răcit, evident.
După două-trei ore la rece, scoate tava din frigider, întoarce-o cu josul în sus și desprinde chocoflanul de tavă. Mai lasă măcar o jumătate de oră prăjitura chocoflan așa întoarsă, ca să se însiropeze bine blatul cu sosul de la crema de zahăr ars. Taie-l în felii și ornează după gust. Vei vedea diferența, căci aromele sunt mai puternice, textura este mai fragedă, iar papilele tale vor fi încântate!
Pentru un plus de efect, folosește tava circulară, cu gaură la mijloc, ca să obții un cerc dulce, în două culori și multe arome. Alege ce-ți place dintre deliciile dulci, fie că savurezi cremă de ciocolată sau te încumeți să prepari un sofisticat sufleu de ciocolată, totul este să te simți bine și să te bucuri de viață în cele mai dulci momente ale ei!