Sursa foto: Shutterstock

În bucătăria noastră tradițională, când ne referim la ouă poșate, spunem ochiuri românești. Nu știm dacă înaintașii noștri le-au numit așa deoarece credeau că doar românii le gătesc astfel sau pentru a le diferenția de rețete provenite de la alte popoare. Cert este că denumirea s-a împământenit. Abia recent, când românii s-au deschis către bucătăria internațională, denumirea de ouă poșate a început să devină populară.

Una dintre rețetele care au devenit populare în ultimii ani la nivel internațional este cilbirul, o mâncare tradițională turcească. Aceasta combină gustul consistent al ouălor cu cel răcoritor al iaurtului, la care se adaugă și aromele usturoiului, ardeiului iute și dulce. Este o mâncare incredibilă atât ca simplitate, cât și ca gust. Hai să vedem cum se prepară cilbir cu ouă poșate!  

Índice de contenidos

Ingrediente pentru cilbir cu ouă poșate

Cilbirul este una dintre cele mai populare rețete din bucătăria turcească, pentru că toate ingredientele necesare sunt nelipsite din orice casă. În plus, se gătește foarte repede. În aproximativ 15 minute este gata! Dar să vedem ce ingrediente ne trebuie pentru două porții de cilbir.

Amestecul pe bază de iaurt

  • 300 g de iaurt gras (grecesc)
  • 1 cățel mare de usturoi pisat sau doi mai mici
  • Jumătate de linguriță de sare
  • 1 linguriță de frunze de mentă/pătrunjel tocat

Sosul de unt

  • 1 lingură de ulei de măsline
  • 30 g de unt
  • ¼ linguriță fulgi sau boia de ardei iute
  • ½ linguriță de boia dulce

Ouăle poșate

  • 1 litru de apă
  • 2 ouă proaspete
  • 40 ml oțet

Mod de preparare pentru cilbir cu ouă poșate

Cum se prepară amestecul de iaurt 

Amestecă iaurtul cu usturoiul pisat și sare. Când totul devine omogen, adaugă verdeața tocată. Reține că iaurtul trebuie să fie la temperatura camerei. 

Cum se prepară ouăle poșate

Pune apa la fiert pentru ouă. Adaugă oțetul când apa este aproape să clocotească. Acesta are rolul de a împiedica separarea albușului de gălbenuș. Chiar dacă multe rețete de ouă poșate recomandă și adăugarea de sare în apă, acest lucru va afecta albușul, care nu își va mai păstra forma. Așadar, păstrează sarea pentru sos și amestecul de iaurt. 

Sparge un ou și pune-l în apă. Amestecă cu o lingură, astfel încât să creezi un mic vârtej. Fierbe-l timp de 3-4 minute ca gălbenușul să iasă moale și 5-6 minute ca să se facă mai tare. Totuși, pentru această rețetă recomandăm prima variantă.

Scoate oul și așează-l pe un prosop de hârtie. Prepară și celălalt ou în același fel. Este mai ușor să obții ouă aspectoase dacă le gătești pe rând, dar, dacă aspectul nu este prea important pentru tine, le poți prepara în același timp.

Cum se prepară sosul pentru cilbir

Încinge uleiul de măsline și untul într-o tigaie. Adaugă fulgii de ardei iute și boiaua de ardei dulce și ține totul la foc mic, până când sosul împrumută din culoarea ardeiului. Acest lucru ar trebui să dureze în jur de 30 de secunde. Ai grijă să nu arzi untul. 

Mod de servire pentru cilbir cu ouă poșate

Așează amestecul de iaurt într-un vas adânc. Peste acesta pune cele două ouă poșate. Toarnă sosul cald peste ele și împrăștie mentă și/sau pătrunjel deasupra. Adaugă și sare de mare sau alt tip de sare, după gust. Cilbirul se mănâncă imediat după gătire, cu bucăți de pâine prăjită. Folosește pâine obișnuită sau baghete, dar nu o prăji prea tare, ca să poată absorbi ouă și iaurt când o înmoi în vas. Poți mânca cilbirul și cu pâine de casă, după rețeta simplă tradițională

O altă variantă de servire presupune tăierea pâinii prăjite în crutoane care se pun la baza preparatului. Astfel, iaurtul și gălbenușurile se vor scurge peste ele și le vor umple cu savoarea lor. 

Sursa foto: Shutterstock

Cilbirul este una dintre acele rețete simple și gustoase cu ouă. De asemenea, reprezintă o alegere bună pentru momentele când ți-e poftă de ceva gătit în casă, dar nu vrei să petreci prea mult timp în bucătărie. În plus, ingredientele din compoziția acestui fel de mâncare sunt sățioase. Merită să încerci rețeta de cilbir cu ouă poșate. Atenție, însă! Provoacă dependență! 

%d blogeri au apreciat: