Sursa foto: Shutterstock

Ciorbele se numără printre preparatele noastre preferate în orice sezon. Și suntem convinși că deja ai preparat și tu majoritatea rețetelor de ciorbă pe care ți le-am propus, una mai delicioasă decât cealaltă! Pe măsură ce ne-am apropiat de sezonul cald însă, am renunțat la preparate precum populara ciorbă de perișoare, la ciorba de văcuță sau la ciorba de burtă și am optat pentru ciorbe ceva mai light precum ciorba de legume, ciorba de pește, ciorba de varză, ciorba de urzici sau delicioasa ciorbă de ștevie cu zdrențe de ou și smântână. Tot din categoria ciorbelor cu legume face parte și ciorba de salată cu leuștean pe care ne-am gândit să ți-o propunem astăzi, ideală fiind pentru zilele călduroase de vară! 

Aromele de usturoi și leuștean, gustul fresh al salatei și ingrediente precum laptele și smântâna, transformă această ciorbă de salată într-una senzațională. Să nu mai vorbim despre efectele benefice pe care un astfel de preparat, plin de vitamine, le are asupra organismului! Ciorba de salată cu leuștean necesită doar câteva ingrediente și nu este deloc greu de preparat, așa că dacă vrei să ai un prânz consistent și sănătos, iată care este lista de ingrediente și cum poți prepara cea mai gustoasă ciorbă de salată! 

Índice de contenidos

Ingrediente pentru ciorbă de salată cu leuștean 

  • 5 căpățâni de salată verde
  • 100 ml de ulei 
  • 2 ouă
  • 300-400 ml de lapte 
  • Sare 
  • 1 legătură de leuștean 
  • 5 căței de usturoi 
  • Oțet 
  • Smântână (opțional) 
Sursa foto: Shutterstock

Mod de preparare al acestei ciorbe de salată cu leuștean 

Cum se pregătesc legumele pentru ciorbă 

Pentru început, curăță bine salata și spal-o în câteva ape. Curăță apoi și căpățânile de usturoi și spală-le sub câteve jeturi de apă. Legătura de leuștean va trebui și ea trecută prin câteva ape, pentru a îndepărta praful și reziduurile.

Într-o oală încăpătoare, pune la încins uleiul. Când acesta s-a încins, adaugă în oală salata curățată și tăiată bucăți. Călește salata pentru ciorbă de salată la foc mic, până ce capătă o culoare închisă. 

Cum se fierbe ciorba 

Când salata s-a călit suficient, adaugă în oală 2,5 l de apă și fierbe salata. Potrivește ciorba de salată cu oțet și cu sare, după gust. Când ciorba s-a fiert, stinge focul și adaugă cățeii de usturoi zdrobiți anterior cu cleștele pentru usturoi. 

Cum se drege ciorba  

Separă albușurile de gălbenușuri, pune gălbenușurile într-un castron separat, apoi bate-le bine cu un tel. Adaugă apoi și puțină apă peste gălbenușuri, circa 25 ml, după care amestecă bine și adaugă și laptele la temperatura camerei. Amestecul obținut se va turna peste ciorba de salată fierbinte din oală, după care se omogenizează bine ciorba de salată. 

Mod de servire al acestei ciorbe de salată cu leuștean

Așa cum era de așteptat, deliciul acestei rețete de ciorbă este leușteanul. Acesta se adaugă tocat în oala de ciorbă sau direct în farfurie, atunci când servești ciorba de salată. În farfuria de ciorbă poți adăuga chiar și puțină smântână, pentru un gust și mai fresh. Servește ciorba de salată cu leuștean alături de porție zdravănă de mămăligă sau câteva felii prăjite de pâine de casă

Nu-i așa că ciorba de salată cu leuștean este una dintre cele mai simple rețete? Ce ai spune, însă, dacă am înlocui leușteanul cu mărar și am adăuga puțină slănină afumată preparatului nostru? Hai să preparăm împreună o altă savuroasă astfel de ciorbă! 

Sursa foto: Shutterstock

Ciorbă de salată cu mărar și slănină afumată 

Ingrediente pentru ciorbă de salată cu mărar

  • 3 căpățâni de salată verde
  • 10 fire de ceapă verde 
  • 5 fire de usturoi verde
  • 1 lingură cu vârf de făină 
  • 1 linguriță de paprika 
  • 1,5 l de lapte sau de zer proaspăt 
  • 2 linguri de ulei 
  • 250 g de smântână cu 80% grăsime 
  • 2 gălbenușuri de ou 
  • 1 legătură de mărar 
  • Sare și piper, după gust 
  • 50 g de slănină (opțional) 
  • Zeamă de lămâie sau oțet pentru înăcrit (opțional) 
Sursa foto: Shutterstock

Mod de preparare al acestei ciorbe de salată cu mărar 

Cum se pregătește salata verde pentru ciorbă 

La fel cum am procedat și pentru rețeta anterioară, salata se spală bine în câteva ape, pentru a îndepărta pământul, nisipul și alte impurități. Salata pentru ciorbă se desface, foaie cu foaie, iar frunzele se pun într-o oală cu jumătate de litru de apă. Se adaugă sare, după gust și se pune oala pe foc mediu. 

Într-un timp scurt, frunzele de salată vor scădea în volum și își vor schimba culoarea, devenind mai închise. Fierbe frunzele de salată verde pentru aproximativ 5 minute, în clocot, apoi răstornă frunzele într-o strecurătoare și clătește-le sub un jet de apă rece, pentru a-și păstra astfel culoarea verde intensă. 

Cum se gătește ciorba 

Pune într-o oală, separat, slănina afumată și dă oala la foc mediu. Desigur, poți opta să nu adaugi slănina afumată în ciorbă, însă nouă ne-a plăcut tare mult gustul afumat pe care slănina îl oferă ciorbei. Când slănina s-a prăjit suficient, scoate-o pe o hârtie și las-o deoparte, să se dreneze de grăsime. 

Șterge bine oala în care ai prăjit slănina cu o hârtie absorbantă, adaugă în ea 2 linguri de ulei și ceapa verde tăiată rondele, apoi dă oala la foc mediu. Presară pe deasupra și puțină sare, după gust, pentru ca ceapa să își lase lichid și să nu se ardă. Călește ceapa verde pentru câteva minute, în timp ce amesteci constant. Când ceapa s-a înmuiat suficient, adaugă pe deasupra lingura de făină și paprika, amestecând bine pentru a se impregna. 

Adaugă apoi peste amestecul din oală și laptele sau zerul fierbinte, amestecând continuu în oală. Desigur, poți înlocui laptele sau zerul cu apă fierbinte, însă în acest caz va trebui să adaugi mai multă smântână. Se adaugă apoi în oală și salata verde bine scursă de apă și tocată în fâșii înguste. Tot acum se pune deasupra și slănina afumată friptă, iar când ciorba a dat în clocot, se reduce fcul și se mai lasă să fiarbă pentru încă 10 minute. 

Sursa foto: Shutterstock

Cum se drege ciorba

Separat, toacă mărunt usturoiul și legătura de mărar, apoi pune-le pe amândouă într-un bol. Deasupra acestora se va turna smântâna grasă, alături de cele două gălbenușuri de ou bine bătute. Oprește, între timp, focul de la aragaz și ia din oală două polonice de ciorbă de salată, pe care le vei turna peste amestecul de smântână și ouă din bol. Omogenizează bine amestecul, după care poți turna conținutul castronului peste ciorba de salată din oală și poți amesteca bine totul. Ciorba de salată cu mărar și afumătură este dreasă și gata să fie servită. 

Mod de servire al acestei ciorbe de salată cu mărar și slănină afumată

Înainte de a servi ciorba de salată cu mărar, înăcrește bine ciorba cu oțet sau cu zeama de la o lămâie, pentru un gust mai fresh și mai aromat. Această ciorbă se poate servi atât fierbinte, cât și rece, ceea ce o face incredibil de apreciată în acest sezon. Pe cât este de light, pe atât este de sățioasă, mai ales dacă o servești cu mămăliguță sau cu câteva felii de pâine prăjită. Dacă dorești ca această ciorbă să fie și mai ușoară, poți renunța oricând la bucățelele de slănină afumată! 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru oricare dintre aceste două rețete de ciorbă de salată ai opta, acestea se prepară la fel de ușor, sunt la fel de hrănitoare și au arome incredibil de plăcute. Așa că dacă nu mai știi pentru ce rețete de sezon să optezi, dată următoare când mergi la cumpărături, nu uita să adaugi în coș câteva căpățâni de salată verde și câteva legături de verdețuri. Mai ales că știm și câteva rețete cu salată verde bogate în fibre și antioxidanți! 

%d blogeri au apreciat: