Sursa foto: Shutterstock

Din când în când, cu toții ne dorim un adevărat răsfăț boieresc în amintirea vremurilor de odinioară. După cum știi deja, nobilii, aristocrații sau persoanele care în trecut dețineau funcții înalte în stat se bucurau de anumite privilegii față de clasele inferioare, iar unul dintre principalele avantaje era accesul la alimente și preparate culinare deosebite. Ospățurile boierilor de altădată se țineau cu fructe și legume, mai multe tipuri de carne, delicatese din pește sau carne de vânat. Deși pare surprinzător, pe mesele din conace se putea găsi friptură de porc în sos de bere, sparanghel, bame, șerbet, diverse dulcețuri, baclava, cataif, preparate din căprioară ori prepeliță.

Se pare că la curțile boierilor își dădeau întâlnire toate mâncărurile din lume, care nu erau tocmai ușor de mistuit, însă nouă ne-a atras atenția un clapon umplut cu tocătură. Bineînțeles, poate că ingredientele diferă puțin față de ceea ce se pregătea în trecut, însă cu siguranță claponul își are originea în acele vremuri. Despre ce este vorba? Nimic mai mult decât un cocoș de rang regal, castrat cu 70 de zile înainte de vânzare, crescut în condiții de lux și a cărui vârstă nu depășește 140 de zile. Carnea de clapon este la fel de scumpă precum caviarul, deosebit de fragedă și gustoasă, motiv pentru care e considerată un real deliciu în țări precum Franța, SUA ori Italia.

Índice de contenidos

De ce ai nevoie ca să pregătești clapon umplut

  • 1 clapon de aproximativ 2.5 kilograme
  • 150 grame de carne tocată de pui sau vită
  • 250 grame de castane fierte sau coapte
  • 200 grame de prune uscate
  • 50 grame de unt
  • 2 ouă
  • 2 trufe negre
  • 2 felii de pâine fără coajă înmuiate în lapte dulce
  • 1 măr
  • 1 pahar mic de vin marsala
  • 1 pahar de vin alb
  • 1-2 pahare de apă
  • Piper măcinat
  • Sare

Pentru garnitură

  • 100 grame de fasole verde
  • 100 grame de mazăre
  • 4 cartofi
  • Puțin Unt
  • Piper alb măcinat
  • Sare

Pentru sos

  • 2 lingurițe de amidon
  • ½ pahar de apă
  • 30 ml de vin marsala
  • Sare
  • Piper alb măcinat
  • Sosul degresat format după gătirea claponului
De ce ai nevoie ca să pregătești clapon umplut
Sursa foto: Shutterstock

Mod de preparare pentru clapon umplut

Peste hotare, carnea de clapon este foarte apreciată, însă la noi în țară era servită pe vremuri la mesele boierilor fiind mai puțin cunoscută în prezent. Bineînțeles, rețeta poate fi pregătită și cu pui, rață sau gâscă, însă dacă ai la dispoziție un clapon, îți vei răsfăța papilele gustative cu un preparat extraordinar.

Cum pregătești carnea pentru gătit

Claponul se spală bine și se curăță de organele interne. Îndepărtează vârful aripilor și partea de la spate, apoi trece-l prin flacără la fel cum procedezi atunci când pregătești orice altă pasăre pentru gătit. După această operațiune te poți apuca de umplutura pentru clapon. Coace castanele sau fierbe-le, după bunul plac, iar apoi pune prunele uscate într-un vas și toarnă peste ele vinul masala. Curăță castanele coapte și taie-le în bucăți mai mari, mărunțește și prunele, adaugă și zeama marsala rămasă de la acestea, mărul curățat de coajă și feliat și carnea tocată. Amestecă foarte bine după care pune ouăle întregi, miezul de pâine bine stors, trufele date prin răzătoare, sare și piper.

Cu compoziția formată vei umple claponul, iar apoi îl vei coase. Ca să te asiguri că nu se va deforma în timpul coacerii, unge-l cu unt pe sub piele și pe deasupra, apoi pudrează-l cu sare și piper și leagă-l cu ață pentru gătit. Așează claponul umplut într-o tavă în care vei pune un pahar mic cu apă și un pahar de vin alb.

Cât timp se ține claponul la cuptor

Deși am mai pregătit până acum piept de pui la cuptor după diverse rețete, carnea de clapon are nevoie de un timp mai îndelungat de gătit ca să împrumute din aromele ingredientelor folosite pentru umplutură. Așadar, acoperă tava în care ai așezat cocoșul cu folie de aluminiu și dă-o la cuptorul preîncălzit la 180oC pentru 2 ore. Însă, ai grijă să verifici la fiecare 30 de minute dacă mai este lichid în tavă. La nevoie, poți să mai adaugi câte puțină apă caldă. Spre final, descoperă claponul ca să se rumenească frumos și unge-l cu sosul format în tavă.

Cum prepari sosul și garnitura cu care vei servi carnea 

După ce carnea de clapon este frumos rumenită, așează cocoșul umplut pe o farfurie, acoperit cu folie de aluminiu ca să se mențină cald. Degresează sosul format în tavă, amestecă-l cu amidon, adaugă apa, vinul marsala, sare și piper alb, apoi pune-l pe foc până se îngroașă.

Cartofii se curăță și se taie în cubulețe, apoi se fierb în apă cu sare. Separat, se fierb mazărea și fasolea verde. Când sunt gata, toate legumele se combină și se trag la tigaie, în unt, timp de 5-6 minute. Se condimentează cu sare și piper, după care se așează lângă clapon și se servesc cu sos.

Mod de preparare pentru clapon umplut
Sursa foto: Shutterstock

Sperăm că îți va face plăcere să gătești această rețetă de clapon umplut deoarece are un gust absolut delicios. În plus, mai mult ca sigur îi vei da pe spate pe toți pofticioșii din casă!

%d blogeri au apreciat: