Sursa foto: Shutterstock
Nu știm despre tine, dar noi ne pregătim intens pentru sezonul rece. Și când spunem intens, înseamnă că ne pregătim tot felul de preparate la borcan, numai bune pentru iarnă, atunci când nu avem atât de multe resurse naturale la dispoziție pentru a prepara mâncăruri delicioase. Motiv pentru care, astăzi vom prepara împreună brânză la borcan pentru iarnă, după o rețetă veche din vremea străbunicilor.
Nu numai că este una dintre cele mai eficiente metode de a păstra brânza, ci are și un gust cu totul delicios, mai ales în combinație cu mămăligă caldă și cu ouă. Numai imaginează-ți ce arome ar avea un bulz ciobănesc cu această brânză la borcan! Vrei să știi de ce ingrediente ai nevoie și cum poți prepara cea mai bună brânză la borcan pentru iarna aceasta? Îți vom povesti în cele ce urmează, în amănunt!
Índice de contenidos
Ingrediente pentru brânză la borcan
- 1,5 kg caș de oi proaspăt sau brânză de oi proaspătă
- 37 g de sare neiodată (ca pentru murături)
Mod de preparare pentru brânză la borcan
Cum se pregătește cașul de oi
Raschetază cu un cuțit marginile bucății de caș sau brânză, apoi taie bucata mare de caș în bucăți mai mici, ce le vei da ulterior pe răzătoare. Brânza rasă se va pune într-un bol larg și se va presăra pe deasupra ei cantitatea de sare menționată mai sus. Frământă apoi bine cu mâna, în așa fel încât brânza și sarea să se amestece bine, iar brânza să se fărâmițeze.
Acoperă apoi bolul cu o folie alimentară și dă brânza cu sare la frigider pentru câteva ore. Poți gusta amestecul și de sare, pentru a vedea dacă mai este sau nu nevoie să adaugi. Scoate apoi brânza de la frigider și frământă-o până obții un fel de pasta lipicioasă. Între timp, poți steriliza și borcanele, pentru că brânza la borcan este gata de montare.
Cum se montează cașul de oi în borcane
Brânza se va pune treptat în borcane și se va îndesa cu lingura sau cu un pistil de la mojar, în așa fel încât să nu rămână nicăieri bule de aer. La final, peste ultimul strat de brânză, se va adăuga un strat subțire de sare, chiar dacă untul ce se va lăsa din grăsimea cașului va asigura o peliculă ce va împiedica formarea florii la suprafața borcanelor. Ulterior, borcanele se vor sigila cu capace ce se închid foarte bine, chiar ermetic.
Cum se depozitează borcanele cu brânză pentru iarnă
Brânza la borcan se va depozita într-un loc răcoros pe o perioadă de 6 luni până la maxim 1 an. În congelator, borcanele pot fi păstrate pentru maxim 1 an. Desigur, o altă variantă de păstrare a acestei brânze pentru iarnă este aceea de a doza cașul în cantitățile pe care le folosești în general. După aceea ulează bine brânza în așa fel încât să obții cilindri compacți, fără a lăsa bule de aer în interior.
Brânza frământată și modelată în formă de cilindri se va pune în pungi de congelator sau folie alimentară strânsă cât mai bine în jurul brânzei, pentru a fi eliminat complet aerul și pentru a nu absorbi astfel miros. Cu aceste două modalități de a păstra brânza, cu siguranță vei avea parte de brânză la borcan sau brânză în pungi la congelator pentru toată perioada sezonului rece.
Mod de servire pentru brânză la borcan
Ce altă modalitate mai bună de a servi brânză la borcan în toiul iernii decât alături de o mămăligă aburindă? Desigur, posibilitățile de servire a acestei brânze sunt nenumărate și poate fi servită la fel de bine cu câteva felii de pâine de casă proaspăt scoasă din cuptor și câteva fire de ceapă verde. Bunicile noastre obișnuiau adesea să prepare chiar și rețeta tradițională de brânzoaice cu această brânză la borcan.
Te-am convins să prepari și tu brânză la borcan pentru iarnă? Este atât de simplu să folosești toată iarna brânză proaspătă frământată pentru rețetele tale, încât cu siguranță te vei lasă inspirată de această rețetă și o vei prepara cât mai curând. Îți sugerăm să încerci și cea mai simplă rețetă de hrean la borcan, pentru că se prepară la fel de simplu și oferă un gust senzațional mâncărurilor tale!