Cu măsline, usturoi sau diferite ierburi aromatice, această renumită pâine tradițională italiană a cucerit gusturile oamenilor de pretutindeni. Focaccia este unul dintre cele mai cunoscute produse de panificație din lumea întreagă ce se poate servi drept aperitiv, în sandwich-uri sau împreună cu alte mâncăruri. În Roma Antică, aceasta se prepara sub forma unei lipii coapte pe vatră și era consumată doar de sărbători.
Cu toate că și-a căpătat faima prin intermediul italienilor, focaccia există și în Franța, unde o regăsim sub denumirea de fouiasse sau fougasse, dar și în Spania ca hogaza sau în Argentina unde poartă numele de fouganza. Deosebit de parfumată și frecvent asezonată cu cele mai bune ingrediente, această pâine pufoasă are întotdeauna o savoare aparte.
Îți dezvăluim mai departe câteva rețete de focaccia pentru a pregăti acest preparat la tine acasă!
Índice de contenidos
De ce ingrediente ai nevoie pentru a pregăti aluatul?
- 500 grame de făină
- 300ml de apă
- 25 grame de drojdie proaspătă
- 3 linguri de ulei de măsline extravirgin
- 1 linguriță de sare
- 1 linguriță de zahăr
Cum se face aluatul pentru focaccia?
Într-un bol se mărunțește puțin drojdia cu ajutorul unei linguri, iar peste ea se pune zahărul, 2 lingurițe de făină și puțină apă călduță. Se amestecă totul foarte bine pentru a obține o maia cremoasă, care se lasă la crescut pentru 10 minute.
Cantitatea de făină recomandată pentru aluat se pune într-un vas încăpător și peste aceasta se adaugă maiaua. Începe apoi să încorporezi maiaua și să adaugi apă călduță treptat, pentru a frământa aluatul. Adaugă și uleiul de măsline, iar când aluatul este format pune și sarea și amestecă bine până obții o compoziție un pic moale și elastică. După ce ai amestecat bine aluatul în vas, așează-l pe masa de lucru și mai frământă timp de 5-10 minute, până când capătă un aspect suplu. Se pun 2 linguri de ulei de măsline într-un bol și se unge bine întreaga suprafață a acestuia, după care se așează aluatul și se lasă la dospit pentru 30-40 minute.
Aluatul pentru focaccia poate fi pregătit și la robotul de bucătărie, iar în ceea ce privește dospirea, acesta poate fi pus în tavă și întins, apoi acoperit și lăsat la crescut. Aceasta este baza pentru rețeta de pâine italiană, iar toppingul poate fi realizat în funcție de preferințe.
Idei gustoase de focaccia
1. Focaccia cu parmezan și usturoi
Dacă îți place aroma parmezanului și crezi că se potrivește foarte bine cu usturoiul, atunci pregătește cu ajutorul lor o delicioasă focaccia. Ai nevoie de 4 căței de usturoi, 50 ml ulei de măsline și 300-400 grame de parmezan ras. Aluatul pregătit după rețeta menționată se întinde într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, iar din loc în loc se fac găuri adânci cu degetele, însă fără a străpunge coca. Se toarnă pe deasupra uleiul de măsline, presară și usturoiul mărunțit împreună cu parmezanul ras și apoi lasă la cuptor până ce preparatul se rumenește frumos deasupra.
2. Focaccia cu rozmarin și busuioc
Aceste două ierburi aromatice reprezintă combinația ideală pentru focaccia, așa că folosește-le cu încredere. După ce ai pregătit aluatul, înțeapă-l din loc în loc cu furculița și pune pe deasupra 2-3 linguri de ulei de măsline, rozmarin uscat, după gust și busuioc, fie uscat, fie câteva frunze proaspăt tocate. Vei obține o pâine pufoasă, puternic aromată, pe care o poți servi fierbinte, cu unt sau salată de crudități.
3. Focaccia cu roșii și ierburi aromatice
Asemănătoare oarecum cu pizza, însă cu un topping mai puțin complicat, focaccia cu roșii și ierburi aromatice este una dintre preferatele gurmanzilor. Pentru cantitatea de aluat pregătită conform rețetei descrise mai sus ai nevoie de 4 linguri de ulei de măsline, puțină sare grunjoasă, 300 de grame de roșii cherry, 3 căței de usturoi și ierburi aromatice precum oregano, rozmarin, cimbru, busuioc sau salvie. Pregătește un sos din uleiul de măsline, usturoiul mărunțit și condimente, apoi unge întreaga suprafață a aluatului. Presară peste acesta sare grunjoasă și, din loc în loc, așează roșiile cherry tăiate pe din două. Lasă focaccia la copt pentru 15 minute la o temperatură de 220 grade Celsius.
4. Focaccia cu măsline și ierburi aromatice
Măslinele sunt des utilizate în preparatele specifice bucătăriei mediteraneene așa că nu aveau cum să lipsească nici dintr-o rețetă de focaccia. Ai nevoie de 300 de grame de măsline feliate, negre sau verzi, o lingură mare cu ulei de măsline și câte o linguriță de busuioc, oregano și rozmarin. Aluatul pentru focaccia se întinde într-o tavă de copt, se înțeapă cu furculița, iar peste el se toarnă uleiul de măsline. Presară apoi măslinele și amestecul de ierburi aromatice și lasă preparatul la cuptor până se rumenește.
La capitolul rețete culinare, focaccia va fi întotdeauna în trend. Puțină cremă de brânză, ardei gras, unt, câteva felii de mozzarella, avocado sau prosciutto crudo ori un strop de pesto și micul tău dejun este gata. Focaccia poate fi servită în orice moment al zilei, întotdeauna alături de ingredientele preferate!