Sursa foto: Shutterstock

Vrei să pregătești un desert gustos, dar parcă ai dori altceva în locul unui blat de tort pufos, după rețeta simpla cu vanilie, pe care îl folosești adesea pentru diferite rețete? Ce-ai spune de niște foi cu miere fragede pe care să le umpli cu marmeladă, dulceață sau diferite creme, cum ar fi cele de vanilie, ciocolată, cafea ori caramel? Sunt deosebit de gustoase, moi și delicate, se fac ușor și au marele avantaj că rezistă perfect chiar și două săptămâni, astfel că poți să-ți organizezi mai bine timpul când vrei să gătești preparate dulci.

Foile cu miere reprezintă baza pentru unul dintre deserturile copilăriei noastre, prăjitura Albinița, dar pot fi folosite și pentru Marlenka, Doboș Englezesc sau multe alte tipuri de prăjituri. Au o culoare specifică, influențată de tipul de miere folosit, sunt aromate și foarte fine. Iată cât de ușor poți să le pregătești! 

Índice de contenidos

Ingrediente necesare pentru foi cu miere

  • 900 grame de făină albă
  • 200 grame de miere
  • 250 grame de zahăr tos
  • 120 de grame de unt cu minimum 80% grăsime
  • 70-80 ml de lapte rece
  • 2 ouă
  • 1 linguriță rasă de bicarbonat de sodiu
  • 1 plic de zahăr vanilat
  • Coajă rasă de lămâie sau portocală

Mod de preparare foi cu miere

După cum ai observat deja, nu ai nevoie de foarte multe ingrediente pentru a pregăti aceste foi cu miere. Ține totuși cont să folosești produse de calitate, ca de exemplu unt gras sau o miere naturală, achiziționată de la producătorii locali. De asemenea, ia în considerare folosirea unui cântar de bucătărie pentru că o prăjitură delicioasă nu trebuie făcută “la ochi”. Așadar, cântărește ingredientele, apoi și fiecare bucată de aluat ca să obții foi cu miere uniforme, toate la un gramaj apropiat. Cantitățile menționate îți vor ajunge pentru realizarea a 4 foi cu dimensiunea de 33 x 42 de cm sau 5 foi de aproape 35 x 30 de cm, în funcție de tava folosită pentru coacere sau tipul de prăjitură pe care dorești să-l prepari.

Cum se face aluatul pentru foi cu miere?

Mierea de albine se pune la topit împreună cu zahărul și untul până ce amestecul începe să dea ușoare semne de caramelizare. Se dă deoparte și se lasă la răcorit. Când nu mai este fierbinte, compoziția se transferă în bolul mixerului, iar peste ea se adaugă zahărul vanilat, coaja rasă de lămâie sau portocală și cele două ouă întregi. Dacă vrei să obții niște foi cu miere mai aromate, poți pune și un amestec utilizat pentru turtă dulce, format din scorțișoară, cardamom și cuișoare.

Mixează compoziția bine, apoi toarnă în ploaie făina și bicarbonatul de sodiu. Treptat, se adaugă și din laptele rece până ce aluatul se leagă și devine manevrabil. În funcție de făina folosită s-ar putea să ai nevoie de mai mult sau mai puțin lapte, de aceea nu este recomandat să-l torni pe tot odată. Vei obține un aluat pentru foi cu miere lipicios și moale, care se dă la frigider pentru 10-20 de minute.

Cum se întind aceste foi cu miere?

După ce aluatul s-a întărit puțin, se scoate din frigider și se porționează în cantități aproximativ egale. Folosește cântarul de bucătărie pentru această etapă, ca să te asiguri că foile cu miere sunt aproape la fel, nu una prea groasă, iar alta foarte subțire.

Aluatul este unul elastic, așa că nu vei avea probleme să-l întinzi pe masa de lucru unde ai presărat puțină făină. Însă, este necesar să întinzi fiecare parte cât dimensiunea tăvii în care le vei coace. Dacă la alte tipuri de foi se taie marginile și se adaugă altor bucăți, pentru acest preparat nu se înlătură nimic, de aceea se și cântăresc părțile de aluat înainte de întindere. Așadar, folosește sucitorul și întinde toate foile cu miere, astfel încât să te încadrezi în dimensiuni și să ai cam aceeași grosime pentru fiecare dintre ele.

Cum se coc foile cu miere?

Ar fi perfect să ai la îndemână două tăvi pentru cuptor identice sau alte tipuri la fel pentru a coace câte două foi cu miere deodată. După ce le-ai întins și le-ai așezat în tavă, înțeapă foile cu furculița din loc în loc pentru a nu se umfla prea mult în timpul coacerii. Cuptorul se preîncălzește la 200 grade Celsius pentru cele cu ventilație sau treapta înaltă în cazul celor cu gaz, apoi foile se coc timp de 7 minute, dacă se bagă câte două tăvi în cuptor, sau doar 5 minute dacă se coace o singură foaie.

Sursa foto: Shutterstock

Când sunt gata, foile cu miere devin aurii pe margine și cresc puțin în înălțime. Se lasă la răcorit pe grătare pentru a nu face condens, iar când s-au răcit complet se pot așeza una peste alta.

Ce trebuie să știi când faci foi cu miere

  • Culoarea foilor este dată de miere; pentru o nuanță mai închisă folosește miere polifloră, iar pentru o culoare deschisă miere de salcâm;
  • Nu face foile cu miere prea subțiri, deoarece se vor sfărâma;
  • Foile cu miere rezistă timp de 2 săptămâni în loc răcoros, învelite în hârtie; 
  • În primele două zile, aceste foi cu miere sunt foarte tari, iar în zilele următoare se fragezesc; 
  • Dacă le vei folosi imediat nu trebuie însiropate, pentru că se înmoaie după ce sunt umplute; 
  • Este recomandat să le umpli cu cremă sau dulceață cu 1-2 zile înainte de servirea prăjiturii
  • Pentru a obține straturi egale, cântărește crema pe care o pui pe fiecare foaie
  • După umplerea prăjiturii așează o greutate peste ultima foaie ca să se preseze mai bine și decorează prăjitura a doua zi, după ce îndepărtezi greutatea.

La final, îți recomandăm să umpli aceste minunate foi cu o cremă de vanilie pentru torturi și prăjituri. Bineînțeles, există nenumărate variante de a le folosi, iar dacă nu te grăbești să le umpli, ai la dispoziție două săptămâni să găsești rețeta perfectă pentru cea mai delicioasă prăjitură de foi cu miere! 

%d blogeri au apreciat: