Tortul de mere este un desert simplu, rapid și gustos. Acesta este recomandat pentru copii deoarece ingredientele folosite pentru prepararea lui sunt pline de vitamine. Pentru weekend-urile în care ai poftă de ceva dulce, tortul de mere este la îndemână oricui. Rețeta acestuia este versatilă și se poate pregăti în multe feluri. Hai să vedem de ce ingrediente ai nevoie, dar și cum se prepară un tort de mere delicios, după rețeta clasică.
Índice de contenidos
Ingrediente pentru tort de mere
Pentru blat ai nevoie de:
- 4 ouă
- 4 linguri de zahăr
- 4 linguri de făină
- 1 plic de zahăr vanilat
- o jumătate de plic de praf de copt
- puțină sare
- frișcă pentru ornat.
Pentru compoziție ai nevoie de:
- Aproximativ 7-10 mere (numărul lor depinde de dimensiunea merelor)
- 50 de grame de unt
- 6 linguri de zahăr
- zeamă de la o lămâie
- scorțișoară
Mod de preparare – tort de mere
Tortul de mere se pregătește în două etape: mai întâi compoziția de mere, iar apoi aluatul pentru blat. Începe prin a pune 4 linguri de zahăr la topit într-o oală destul de încăpătoare. Când zahărul începe să se caramelizeze, învârte oală astfel încât acesta să nu se lipească de pereții ei. La final, zahărul trebuie să aibă o culoare maronie. Zahărul caramelizat se lasă la răcit până se pregătesc merele.
Merele se curăță, se taie în bucăți și se scot sâmburii și cotoarele. Dacă vrei că merele să rămână întregi, folosește un instrument special pentru îndepărtarea cotoarelor. Foarte important este că merele să fie tăiate în bucăți mari, pentru că riști să se dezmembreze astfel tortul. După curățarea lor, merele se așează în oală, peste zahărul topit. Apoi se presară celelalte 2 linguri de zahăr, scorțișoară, untul tăiat bucățele mici și zeama de lămâie. Preîncălzește cuptorul la 180 de grade celsius și adaugă tava pentru 30 de minute.
Cât timp merele se coc, poți începe prepararea aluatului. Într-un bol amestecă gălbenușurile cu zahărul până când amestecul devine galben deschis. Separat, amestecă făina cu praful de copt și adaugă treptat peste gălbenușuri. Albușurile se bat spumă tare și se amestecă apoi cu aluatul. Pentru a obține un aluat cremos și pufos, fă acest amestec de jos în sus.
Când merele încep să se înmoaie se scot din cuptor, se adaugă aluatul peste ele și se pun din nou la copt. Se lasă la copt încă 20-30 de minute, până când aluatul este gata ( încearcă-l cu o scobitoare). Când este gata, scoate compoziția din cuptor, pune o farfurie mare peste și întoarce-o rapid. Tortul va rămâne în formă, pe farfurie.
Prepară frișca urmând indicațiile de pe ambalaj și ornează tortul după ce s-a răcit.
Așa cum spuneam și la început, rețeta este foarte simplă și versatilă. Poți combina tortul de mere clasic cu înghețată, caramel sau cremă de vanilie.
Tu cum prepari tortul de mere?