Sursa foto: Shutterstock

Mazărea este o sursă bună de fibre dietetice și vitamine, având un conținut scăzut de calorii. În plus, boabele de mazăre sunt bogate în vitaminele A, B1, B6, C și K și nu au deloc colesterol. Unul dintre beneficiile consumului de mazăre este faptul că această leguminoasă contribuie la menținerea senzației de sațietate pentru un timp îndelungat, fiind un aliment recomandat celor care încearcă să își mențină o greutate optimă. De asemenea, mazărea conține mari cantități de antioxidanți, care îmbunătățesc aspectul tenului și te ajută să ai o piele sănătoasă.

Luând în calcul toate aceste beneficii, este recomandat să introduci mazărea în dieta ta zilnică. Iar pentru perioadele reci ale anului, când mazărea proaspătă nu se găsește pe piață, poți consuma mazăre la conservă. În fiecare toamnă, poți pregăti conserve de mazăre chiar la tine acasă, iar pentru asta ți-am pregătit o rețetă simplă mai jos!

Índice de contenidos

Ingrediente pentru conservă de mazăre

  • pentru 1 borcan de 800 ml:
  • mazăre
  • apa
  • 1lg sare
  • 1 aspirină sau 1 linguriță conservant

Mod de preparare conservă de mazăre

Mazărea se curăță și se spală bine în mai multe ape, după care se pune în borcane și se adaugă o pastilă de aspirină sau un vârf de linguriță de conservant. Apoi, borcanele se umplu cu apă și se capsează, după care se așază într-o oală, pe fundul căreia se pune un prosop. După ce ai așezat borcanele cu mazăre, vei turna apă în oală și vei acoperi borcanele cu încă un prosop. Conservele de mazăre se lasă la fiert 30 de minute, după care se scot și se lasă la răcit, înainte de a fi depozitate în cămară.

Conservele de mazăre se pregătesc foarte ușor și îți pot fi de folos tot anul, atunci când vrei să gătești ceva delicios pentru familia ta. Iar dacă nu ai inspirație în bucătărie, ți-am pregătit două rețete nutritive cu mazăre, pe care le poți încerca și tu! 

Sursa foto: Shutterstock

Supă cremă de mazăre

Supa cremă de mazăre este ușor de pregătit și poate fi o alegere perfectă pentru masa de prânz sau cină. În plus, este un preparat sănătos, bogat în vitamine și nutrienți.

Ingrediente pentru supă cremă de mazăre

  • 500 g mazăre
  • 2 morcovi
  • 50 g unt
  • 2 cartofi
  • o ţelină mică
  • o ceapă
  • sare
  • piper
  • 1 legătură mărar verde

Cum se prepară supa cremă de mazăre

Spală mazărea și pune-o la fiert, separat de celelalte legume. În timp ce mazărea se află la fiert, poți să speli și să tai cubulețe cartofii, țelina și morcovii. Curăță apoi și ceapa și pune-o la călit, în puțin unt. Adaugă peste ceapă, legumele tăiate și călește-le pentru câteva minute. Apoi, toarnă peste ele puțină apă și lasă-le să fiarbă, până devin ușor de pasat. 

După ce legumele au fiert, acestea se scot din apă și se pasează într-o sită sau cu blenderul, până când se obține un piure fin. Apoi, se adaugă treptat supa în care au fiert morcovii, peste piureul de mazăre. Supa cremă se condimentează cu sare și piper după gust, iar pe deasupra se presară mărarul tocat. De asemenea, poți adaugă câteva cubulețe de unt pe deasupra, pentru ca supa să nu prindă crustă. Supa de mazăre se servește caldă, cu o lingură de lapte sau de smântână și crutoane.

Mâncare de mazăre

Mâncarea de mazăre este un preparat delicios, pe care îl poți pregăti atât în perioada postului, cât și în restul anului. În plus, această mâncare se poate prepara chiar și cu mazăre de la conservă, așa că poți profita de acest lucru, dacă ai în cămară conserve.

Ingrediente pentru mâncare de mazăre

  • 500 g mazăre verde 
  • 1 morcov mare
  • 1 ceapă
  • 2 linguri pastă de roșii
  • 2 linguri făină
  • 2-3 linguri ulei de măsline
  • sare
  • Piper
  • mărar tocat

Cum se prepară mâncarea de mazăre

Pentru început, trebuie să toci mărunt ceapa, să cureți morcovul și să îl tai în rondele grosuțe. Pune apoi aceste legume la călit, într-o cratiță, cu puțin ulei de măsline. Presară peste ceapă și morcov o linguriță de sare și călește legumele la foc potrivit. Adaugă apoi puțină apă caldă și lasă morcovul să fiarbă. După ce morcovul a fiert, adaugă mazărea și completează cu apă caldă. Acoperă cratița cu un capac și lasă legumele să fiarbă bine, timp de cinci minute. 

Făina se omogenizează cu pasta de roșii și se adaugă apoi în cratița în care se află mazărea. Totul se amestecă bine, după care mâncarea se lasă să dea în clocot. La final, se mai adaugă sare și piper după gust, dar și puțin mărar, pentru o aromă mai intensă.

Așadar, conservele de mazăre nu ar trebui să lipsească din cămara ta, pe timpul iernii, mazărea fiind un aliment extrem de sănătos și bogat în vitamine și nutrienți. În plus, mazărea este ușor de preparat și o poți folosi într-o mulțime de rețete delicioase.

%d blogeri au apreciat: