Sursa foto: Shutterstock

Moștenitoare a vechii bucătării din Iugoslavia mare, gastronomia sârbească își datorează diversitatea impresionantă poziției geografice și istoriei sale tumultoase. Mâncărurile vecinilor noștri sunt rezultatul unor combinații între bucătăria turcească, cea maghiară, greacă și bulgară. Oricare dintre preparatele culinare ale sârbilor reprezintă o experiență delicioasă, chiar dacă trebuie să recunoaștem că sunt puțin prietenoase cu adepții unei vieți complet sănătoase. În Serbia, mâncarea este cea care adună familia în jurul mesei. Prin urmare, dacă te-ai decis să vizitezi această frumoasă țară, iată ce delicii poți savura alături de toți cei dragi!

Índice de contenidos

Pljeskavica, chiftele în stil sârbesc

Originară din sudul Serbiei și considerată precursor al hamburgerului, pljeskavica este o mâncare asemănătoare chiftelelor românești. Carnea tocată, de vită și de porc, se amestecă cu miez de pâine, ceapă, usturoi, sare, piper și un ou crud. Din compoziția obținută se fac chiftele rotunde, mai mari, care se presează până ce devin subțiri. Pljeskavica se gătește pe grătar, apoi se servește în chifle de pâine încălzite în prealabil. 

Gibanica, plăcintă tradițională din bucătăria sârbească 

Sârbii se consideră a fi singurii din lumea întreagă ce folosesc caimacul atât de mult în preparatele lor culinare. Kajmak este un produs lactat național ce se obține adunând smântâna laptelui încălzit. Procesul de încălzire și adunare se repetă de câteva ori, după care smântâna se pune într-un vas de lemn, la maturat.

Gibanica este cea mai populară plăcintă din bucătăria sârbească, făcută cu brânză sărată și foi subțiri de foietaj acoperite cu caimac de lapte și de ouă. Se servește în mod obligatoriu caldă, împreună cu un pahar de iaurt.

Karadjordje, un deliciu la mesele din Serbia

Acest preparat din bucătăria sârbească a fost numit după prințul sârb Karadjordje. Este vorba despre o ruladă din carne de vită sau din porc, umplută cu caimac și apoi coaptă ori prăjită. Pentru o și mai mare bogăție de gust, rulada se servește cu cartofi copți și sos tarator.

Ćevapčići, kebab servit cu lipie sârbească

Sârbii au și ei micii lor, pregătiți în mod obișnuit din carne tocată de porc și de vită și ceapă tocată foarte mărunt. Acest preparat poate fi asemănat și cu un kebab, mai ales că ćevapčići au un gust aparte dacă se servesc în lepinja cu kajmak, respectiv lipie sârbească cu caimac.

Proja, un alt preparat tradițional sârb

Pentru acest preparat, de altfel foarte popular, sârbii amestecă mălai, ouă, lapte și grăsime. Nu pare combinația ideală, însă după ce se coace la cuptor și se taie apoi în diferite forme, proja are un gust senzațional. Poate fi servit simplu, dar și alături de mâncărurile pe bază de carne sau varză.

Punjene paprike, ardeii umpluți de pe mesele sârbilor 

Cu siguranță orice român a mâncat cel puțin o dată ardei umpluți, un preparat culinar atât de cunoscut la noi în țară. 

Sursa foto: Shutterstock

Ei bine, sârbii au și ei varianta lor, care nu diferă foarte mult de ceea ce cunoaștem cu toții. În plus, grație solului bogat, acest popor are și o lungă tradiție în cultivarea roșiilor și a ardeilor grași, astfel că pentru punjene paprike au întotdeauna la îndemână legume foarte proaspete.

Podvarak, varză călită în bucătăria sârbească 

La fel ca în bucătăria rusească, și cea sârbească pune varza murată la loc de cinste. Acest preparat se face din varză murată tăiată mărunt, pregătită la cuptor împreună cu ceapă și pulpă de porc, un fel de varză călită cu carne cum se pregătește și la noi.

Venison goulash, un gulaș delicios al sârbilor 

Probabil și tu pregătești adesea gulaș în stil unguresc, dar ai gustat vreodată gulaș sârbesc? Carne de porc, gogoșari, ceapă, cartofi și alte ingrediente delicioase fac ca preparatul să se asemenea cu celelalte tipuri de gulaș, însă gustul diferă de la o zonă la alta datorită modului de pregătire. Așadar, nu trece cu vederea un venison goulash la mesele tradiționale din Serbia.

Sursa foto: Shutterstock

Deliciile sârbești sunt însoțite adesea de bermet, o băutură decantată în pivnițele mănăstirilor din Fruska Gora. Se zice că rețeta acestui vin este secretă deoarece nu se știe despre el nimic mai mult decât că este făcut din 27 de ierburi aromatice. Se consumă ca aperitiv sau digestiv, așa că nu trebuie să-ți lipsească de la masă dacă ești în Serbia!

%d blogeri au apreciat: