Sursa foto: Shutterstock
Trebuie să gătești ceva simplu pentru prânz sau cină, dar care să fie gustos și sățios? Avem pentru tine o rețetă deosebită și anume varză de Bruxelles cu file de somon. Preparatul se face cât ai zice “pește”, necesită foarte puține ingrediente, are un gust extraordinar și, în plus, este foarte sănătos. După cum știi deja, somonul este unul dintre alimentele noastre favorite deoarece are numeroase beneficii nutritive pentru organism. Bogat în Omega 3, proteine și grăsimi sănătoase, acesta ajută la întărirea oaselor și a sistemului imunitar. Până în prezent ți-am mai arătat o mulțime de rețete delicioase cu somon printre care ne amintim de somon în crustă picantă la cuptor sau file de somon la grătar, însă acum ne-am gândit că s-ar asocia perfect și cu varză de Bruxelles.
Dacă nu obișnuiești să folosești aceste legume mici în dieta ta de zi cu zi, îți garantăm că îndată ce vei găti varză de Bruxelles cu file de somon o să le introduci mai des în preparatele culinare. Sursă importantă de fibre, vitamine, minerale și acizi grași esențiali Omega 3, varza de Bruxelles alcalinizează corpul, menține sănătatea inimii, combate inflamațiile și ajută digestia. Iată cum poți să o gătești alături de un minunat file de somon!
Índice de contenidos
Ingrediente pentru varză de Bruxelles cu file de somon
- 800 grame file de somon
- 600 grame varză de Bruxelles
- 400 ml de smântână pentru gătit
- 40 ml ulei de măsline
- 4 căței de usturoi
- 2 linguri de muguri de pin
- Sare
- Piper măcinat
- Unt
Mod de preparare varză de Bruxelles cu file de somon
1. Varza de Bruxelles se spală în mai multe ape și se curăță de imperfecțiuni sau frunze veștejite, dacă este cazul. De asemenea, se îndepărtează puțin din cotor.
2. Legumele se lasă la scurs într-o strecurătoare. Între timp, se pune la fiert o oală cu apă în care trebuie să adaugi și puțină sare, iar când dă în clocot se pune varza de Bruxelles. Se lasă să fiarbă pentru 10-15 minute sau până când se pătrunde bine.
3. Usturoiul se curăță și se mărunțește, după care se trage la tigaie în puțin unt. În momentul în care s-a înmuiat se adaugă peste el și smântâna pentru gătit. Amestecă ușor și lasă să dea în clocot, ca să se formeze un sos.
4. Când varza este fiartă se scoate din apă și se scurge, după care se adaugă peste sosul de smântână și usturoi. Amestecă ușor și mai lasă pe foc timp de 1-2 minute, cât să se întrepătrundă aromele.
5. Somonul se curăță de solzi, se dezosează și se porționează. Mai departe, fiecare bucată de somon se asezonează cu sare și piper măcinat, apoi se trage la tigaie.
6. Se pune unt în tigaie, iar când acesta s-a topit se pun bucățile de somon pentru 4-5 minute pe partea cu pielea și nu mai mult de 3 minute pe cealaltă parte. Când sunt gata bucățile de file se așează într-o tavă și se dau la cuptor pentru încă 10 minute, la o temperatură de 180 de grade Celsius. Peștele este gata, atât de simplu a fost să gătești acest somon la cuptor.
Cum se montează și cum se servește deliciul zilei
Într-o farfurie puțin adâncă se pune fileul de somon tras la tigaie și apoi gătit în cuptor, se stropește cu ulei de măsline, după care se adaugă pe deasupra varza de Bruxelles cu sosul din smântână și usturoi.
La final, se presară pe deasupra mugurii de pin. Pentru un decor inedit, dacă ai la masă musafiri pe care îți dorești să-i impresionezi, poți adăuga și câțiva germeni de ridiche rambo.
Varza de Bruxelles este o legumă deosebită, cu proprietăți nutritive extraordinare. Aceasta se asociază perfect cu somonul și împreună conduc la un rezultat spectaculos, la fel ca în cazul rețetei de somon cu ghimbir și soia. Îndrăznește să încerci o astfel de combinație sănătoasă și gustoasă cu varză, mai ales atunci când nu ai chef sau timp să gătești ceva mult mai complicat!