Sursa foto: Shutterstock
Știai că făina de cocos are efecte benefice asupra organismului tău, prin îmbunătățirea digestiei, accelerarea metabolismului și echilibrarea nivelului de zahăr din sânge? Ei bine, făina de cocos, obținută din nucile de cocos, este o alternativă mult mai sănătoasă a făinii de grâu, fiind bogată în fibre, lipsită de gluten și săracă în carbohidrați.
Și cum consumul de făină de cocos scade indicele glicemic datorită conținutului ridicat de fibre și are efecte benefice asupra sănătății, ne-am gândit să-ți propunem câteva deserturi sănătoase pe care le poți prepara folosind făină de cocos. Un sfert de cană de făină de cocos conține 4 grame de grăsimi, 16 grame de carbohidrați, 4 grame de proteine, 10 grame de fibre și 120 de calorii. Iată ce ne-am gândit să prăjiturim cu făină de cocos!
Índice de contenidos
Fursecuri cu făină de cocos
Ingrediente pentru fursecuri cu făină de cocos
- ⅓ cană de făină de cocos
- ¼ cană de amidon
- ½ linguriță de bicarbonat de sodiu
- ¼ linguriță de sare
- 1 lingură de miere
- ⅓ cană de ulei de cocos
- 1 ou
- 2 albușuri de ou
Mod de preparare fursecuri cu făină de cocos
Pentru început, încinge cuptorul la 180 de grade Celsius și tapetează o tavă cu hârtie de copt. Amestecă într-un bol larf făina de cocos, bicarbonatul de sodiu, amidonul și sarea. Adaugă apoi peste acestea uleiul de cocos rece. Separat, într-un alt recipient, bate albușurile de ou, apoi adaugă peste aceste oul întreg, împreună cu mierea. Amestecul obținut se va turna peste cel preparat anterior și se vor omogeniza foarte bine toate ingredientele. Lasă amestecul final să stea timp de un minut, pentru a se îngroșa, după care poți împarte aluatul obținut în câțiva biscuiți pe care îi vei așeza pe hârtia de copt. Dă tava la cuptorul preîncălzit și coace biscuiții din făină de cocos pentru 10-15 minute. Aceste fursecuri sunt cu siguranță una dintre acele rețete delicioase cu ulei de cocos și făină de cocos pe care trebuie să guști!
Gogoși cu făină de cocos glazurate cu ciocolată albă
Ingrediente pentru gogoși cu făină de cocos
- ½ cană de ulei de cocos
- ½ cană de miere
- 6 ouă
- 1 linguriță de esență de vanilie
- ¾ cană de făină de cocos
- ¾ linguriță de bicarbonat de sodiu
- 1 lingură de sare
Pentru glazură gogoși:
- 1 lingură de ulei de cocos
- ½ cană de ciocolată albă
- Fulgi de cocos
Mod de preparare gogoși cu făină de cocos
Preîncălzește cuptorul la 180 de grade, topește în cuptorul cu microunde uleiul de cocos, după care încălzește și mierea până când devine lichidă. Adaugă într-un blender ouăle și mierea lichidă și amestecă-le bine, apoi toarnă și uleiul de cocos deasupra, împreună cu esența de vanilie. Peste amestecul din blender toarnă treptat făina de cocos, sarea și bicarbonatul de sodiu.
Cu ajutorul unei linguri, ia compoziția din blender și pune-o într-o tavă de copt cu forme de gogoși. Coace gogoșile din făină de cocos la cuptorul preîncălzit pentru 15 minute, după care lasă-le să se răcească până prepari glazura. Pentru acest topping, topește ciocolata albă alături de uleiul de cocos, apoi toarnă glazura peste gogoși. Presară pe deasupra fulgii de cocos și lasă glazura să se întărească. Gogoșile tale glazurate sunt gata!
Chec cu făină de cocos
Ingrediente pentru chec cu făină de cocos
- ¾ cană de făină de cocos
- ½ cană de făină de grâu
- 6 ouă
- ½ cană de unt topit
- 1 lingură de miere
- 1 lingură de oțet de mere
- 1 linguriță de praf de copt
Mod de preparare chec cu făină de cocos
Așa cum se procedează pentru toate rețetele delicioase de chec, cuptorul va fi preîncălzit la 180 de grade Celsius, iar forma de chec se va acoperi cu hârtie de copt. Într-un bol se vor amesteca toate ingredientele uscate, iar în alt bol, separat, se vor bate ouăle cu un mixer, după care se vor adăuga treptat untul topit, oțetul și mierea. Tot cu ajutorul mixerului se va încorpora în această compoziție și amestecul de ingrediente uscate.
Compoziția obținută se va turna în forma de chec și se va introduce la cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 30 de minute. Scoate apoi checul de la cuptor, lasă-l să se răcească pentru 20 de minute, după care îl poți felia și servi, pudrat cu zahăr pudră!
Sperăm că ți-am făcut poftă să încerci și tu aceste deserturi cu făină de cocos, atât de simple și de sănătoase. Surprinde-i pe cei dragi cu deserturi de casă și experimentează rețete noi cu făină de cocos, inspirându-te din cele menționate de noi!