Sursa foto: Shutterstock

Cauți să faci un preparat aromat, sățios și, de ce nu, puțin picant, pentru un prânz alături de cei dragi? Ai ajuns în locul potrivit. Îți propunem o rețetă grozavă din bucătăria mexicană – enchiladas de pui. Acest fel de mâncare spectaculos își are originea în Mexic, țara unde practica rulării foilor tortilla în jurul anumitor alimente datează de pe vremea mayașilor. Enchiladas se aseamănă oarecum cu tacos, fajitas sau buritto și poate fi cu ușurință încadrată în categoria mâncărurilor ce oferă senzații culinare tari, mai ales dacă este foarte condimentată. Iată cum te poți bucura de acest deliciu din bucătăria mexicană:

Índice de contenidos

Ingrediente necesare pentru enchiladas de pui

  • 400 ml de supă de pui
  • 250 de grame de piept de pui
  • 250 de grame de mozzarella
  • 150 de grame de smântână
  • 50 de grame de ardei iute murat
  • 6 foi de tortillas
  • 3 linguri de unt
  • 2 linguri de făină
  • Câteva fire de pătrunjel proaspăt
  • Câteva fire de ceapă verde
  • Piper
  • Sare

Cum se prepară enchiladas de pui după celebra rețetă mexicană

1. Carnea de pui se spală foarte bine, după care se frige pe grătar sau în tigaie. Când este gata, lasă pieptul de pui la răcit, apoi toacă-l în felii cât mai subțiri. Poți să pregătești enchiladas de pui eși cu restul de carne ce îți rămâne de la o friptură din ziua precedentă. 

2. Combină fâșiile de pui cu 100 de grame de mozzarella. În cazul în care nu ai la îndemână acest tip de brânză, poți să folosești și cașcaval ras.

3. Umple fiecare dintre cele șase foi de tortillas cu amestecul de pui și brânză încercând să distribui pe aceste o cantitate aproximativ egală. Rulează foile ca pe niște clătite, după care așează enchiladas de pui una lângă cealaltă într-o tavă termorezistentă.

Sursa foto: Shutterstock

4. Mai departe, pregătește un sos alb. Pune cele trei linguri de unt într-o tigaie ca să se topească, la foc mic. Adaugă făina în ploaie și amestecă în continuu, gătește compoziția timp de 1 minut, apoi adaugă supa de pui și lasă sosul să se îngroașe. Asezonează cu sare și piper după gust și lasă sosul deoparte, timp de 10 minute, ca să se răcească puțin.

5. În momentul în care sosul alb nu mai este fierbinte poți încorpora smântâna și ardeii murați, tocați foarte mărunt. Poți folosi orice ardei îți dorești și în cantitatea pe care o preferi, în funcție de cât de picantă vrei să iasă enchiladas de pui.

6. Toarnă tot sosul peste rulourile din tavă. Ai grijă să le ridici pe fiecare dintre ele, pe rând, ca să te asiguri că pătrunde sosul peste tot printre ele. Pune și restul de brânză mozzarella sau cașcaval ras pe întreaga suprafață a preparatului ca să obții o crustă apetisantă la final.

7. Tava cu enchiladas de pui se dă la cuptorul preîncălzit la o temperatură de 180 de grade Celsius, pentru 20-25 de minute. Când preparatul este frumos rumenit pe deasupra, se oprește focul și se scoate din cuptor.

8. Firele de pătrunjel proaspăt și de ceapă verde se spală și se toacă mărunt, după care se presară peste enchiladas de pui, înainte de a se servi.

Mod de servire al acestui preparat mexican

Bucătăria ta va fi învăluită într-o mulțime de arome extraordinare, așa că îți va fi dificil să mai aștepți și o garnitură pentru a servi enchiladas de pui. Preparatul se consumă cald, simplu, dar și cu salată verde, smântână ori ardei iute.  

Merge de minune și cu castraveți murați în saramură sau chiar și un amestec de legume. De altfel, enchiladas de pui se poate pregăti și în sos de roșii ori cu adaos de ceapă, usturoi, fasole boabe sau porumb în amestecul de carne cu care se umple tortillas. Totul ține de creativitatea și gusturile tale, mai ales că există numeroase variante ale acestei delicioase mâncăruri mexicane.

Enchiladas de pui este o rețetă deosebit de simplă, ce face parte din rețetele mexicane tex-mex. Cunoscută în lumea întreagă, aceasta poate fi servită la orice restaurant cu specific mexican, dar și pregătită acasă, cu ingredientele preferate. Dacă iubești mâncărurile mexicane sau pur și simplu adori preparatele rapide, atunci nu putem decât să ne bucurăm că ți-am oferit o nouă idee pentru a găti un real deliciu culinar. Poftă bună!

%d blogeri au apreciat: