Îți place carnea de vită și vrei să obții o friptură de vită la cuptor fragedă și suculentă? Ei bine, secretul unei astfel de fripturi pline de savoare constă în modul de preparare, temperatura cuptorului, dar și durata de preparare. Știai că timpul petrecut de friptura de vită în cuptor este calculat în funcție de greutatea și dimensiunile bucății de carne? 

Este, de asemenea, important, felul în care alegem bucata de carne. Vrei să știi cum să obții acea culoare rozalie și crustă rumenă pentru friptura de vită? În cele ce urmează îți vom povesti toate secretele rețetei de friptură de vită la cuptor! Dar, înainte de toate, să vedem cum alegem carnea pentru friptura de vită și de ce alte ingrediente mai avem nevoie pentru această rețetă aromată! 

Cum alegi carnea pentru rețeta de friptură de vită la cuptor 

Pentru o friptură de vită reușită, trebuie să optezi pentru carnea de vițel sau de mânzat, însă poți alege și carnea de vită, dacă aceasta nu este foarte bătrână. Pentru rețeta de friptură de vită la cuptor va fi nevoie de o bucată întreagă de muschi de vită, de aproximativ un kilogram. 

Avantajul cărnii de vită este că, indiferent de cât de proaspătă este sau nu, o poți păstra în frigider, într-o hârtie de copt, în compartimentul pentru mezeluri și va deveni mai bună și mai fragedă pe zi ce trece. Trebuie doar să ții cont să o scoți de la frigider cu ceva timp înainte de gătire, pentru a ajunge la temperatura camerei. 

Ingrediente pentru friptură de vită la cuptor

  • 1 kg de carne de vită, de preferat mușchi de vită 
  • 50 ml de ulei 
  • 50 g de unt
  • 1 lingură de piper
  • 1 linguriță de sare 

Cum se prepara friptura de vită la cuptor, aromată și suculentă 

Înainte de toate, fasonează carnea de vită, curățând și îndepărtând toate pielițele. 

Cum se condimentează friptura de vită 

Selecționează condimentele care se potrivesc ideal cu friptura de vită și nu exagera cu acest proces de condimentare, pentru că astfel gustul fripturii de vită va fi automat diminuat. Mărunțește într-un mojar piperul verde și sarea, după care poți unge carnea cu ulei și poți presăra pe toată suprafața ei condimentele mărunțite. Masează bine friptura de vită, pentru a se impregna foarte bine amestecul de condimente și las-o deoparte timp de jumătate de oră. 

Cum se prăjește friptura de vită 

Încinge uleiul într-o tigaie și apoi așează bucata de carne de vită în uleiul încins. Rumenește-o la foc mare timp de câteva minute, pe fiecare parte. Fiind atât de voluminoasă, procesul de prăjire va dura în jur de 20-25 de minute, pentru a rumeni friptura de vită pe toate părțile. 

După ce s-a rumenit, mută carnea de vită într-o tavă din ceramică sau sticlă, din material termorezistent. Toarnă peste carne uleiul și sucurile din tigaie. Așează deasupra cărnii și bucățile de unt, care se vor topi instant datorită temperaturii fripturii de vită. 

Cum se coace friptura de vită la cuptor, aromată și suculentă 

Pentru că friptura de vită este ceva mai pretențioasă, vei avea nevoie de un termometru pentru carne. În caz contrar, va fi destul de greu să oprești cuptorul chiar în momentul în care carnea este perfectă. Înainte de introducerea în cuptor, friptura de vită trebuie să aibă în jur de 30 de grade Celsius în interior. Odată aflată la cuptor, ea va ajunge la 55-60 de grade, în cazul în care dorești o friptură de vită medium sau la 63-65 de grade, pentru o friptură de vită bine făcută. 

Încinge cuptorul la 200 de grade Celsius și, odată ce ai introdus friptura de vită în cuptor, micșorează temperatura la 180 de grade. În aproximativ 20 de minute, temperatura cărnii ajunge la 55 de grade, însă timpul va diferi în funcție de grosimea cărnii de vită, motiv pentru care folosirea termometrului este o idee foarte bună. 

Friptura de vită la cuptor este gata! Scoate tava din cuptor, acoperă-o cu o folie din aluminiu și lasă carnea la odihnit pentru 20 de minute. Această etapă de odihnă este foarte importantă, deoarece fibrele cărnii se destind, sucurile se reabsorb, iar acest lucru transformă friptura de vită în una fragedă și suculentă. 

Mod de servire al fripturii de vită la cuptor

După cele 20 de minute, carnea se poate felia cu ajutorul unui cuțit. Friptura de vită va fi atât de fragedă, încât ți se va topi în gură! Servește-o pe post de aperitiv, în sandvișuri sau alături de dressinguri savuroase precum muștar sau sos de smântână și hrean. 

O friptură de vită atât de fragedă și suculentă, cu o savoare aparte, va reuși să impresioneze chiar și cele mai sofisticate gusturi. Prepară și tu această delicioasă friptură de vită pentru a-i impresiona pe cei dragi. Iar dacă toată familia iubește carnea de vită, îi poți surprinde și cu un gulaș de vită în stil tradițional unguresc!

%d blogeri au apreciat: