Sursa foto: Shutterstock

Pieptul de rață cu portocale este un deliciu căruia nu îi poți rezista. O rețetă clasică și delicioasă care pune în evidență pielița crocantă de rață, dar și carnea ei fragedă. Când vine vorba de carnea de rață, mulți se gândesc la rață cu varză. Un preparat gustos, care nu este greu de gătit. Însă, adevărul este că acest fel de mâncare nu face din carnea fragedă de rață vedeta farfuriei! Mulți au obiceiul de a folosi prea multă varză, comparativ cu întreaga cantitate de carne, iar astfel rața își pierde din gust.

De asemenea, la fel se întâmplă și în cazul pieptului de rață cu portocale la cuptor. Dacă este folosită mult prea multă portocală, carnea își pierde din gust. Așadar, recomandat este ca ingredientele să fie folosite echilibrat. Portocala trebuie doar să completeze gustul de rață și nu să-l elimine. În plus, având în vedere că nu este un preparat pe care îl gătim zilnic, multora le vin în minte întrebările: Cum se gătește pieptul de rață cu portocale – în sânge, mediu sau bine făcut? Cât timp îl las în tigaie sau în cuptor? Poate părea o rețetă foarte complicată, însă pieptul de rață cu portocale se prepară foarte ușor, dacă ții cont de anumite detalii. Iată mai jos cum poți prepara o rețetă delicioasă de piept de rață la cuptor cu portocale! 

Índice de contenidos

Ingrediente pentru piept de rață cu portocale la cuptor

  • 2 bucăți de piept de rață
  • 3 portocale
  • 1 ceapă
  • 1 lingură de miere
  • Piper
  • Sare
  • Condimente
Ingrediente pentru piept de rata cu portocale
Sursa foto: Shutterstock

Mod de preparare pentru piept de rață cu portocale la cuptor

Cum se pregătește pieptul de rață

În primul rând, asigură-te că ai scos pieptul de rață din frigider cu cel puțin o oră înainte de gătire. De ce? Este esențial ca pieptul de rață să stea la temperatura camerei măcar o oră înainte de a fi gătit. Apoi, spală-l și șterge-l cu șervețele din hârtie pentru a nu fi plin cu apă. Apa rămasă se va transforma în vapori, iar odată pusă carnea în cratiță, grăsimea va fierbe. Din aceasta cauză, carnea nu va avea acea crustă crocantă și caramelizată. Așadar, este esențial să ștergi bucățile de carne cu șervețele, înainte de a o cresta.

De asemenea, asigură-te că pieptul de rață este fasonat corespunzător. Excesul de grăsime trebuie îndepărtat, pentru ca pielea să nu se strângă, iar grăsimea să iasă în evidență. Înainte de a îl găti, crestează pieptul de rață pe partea cu pielea. Dacă vei face acest lucru, grăsimea se va topi în tigaie, iar în felul acesta carnea devine crocantă.

Piept de rata cu portocale
Sursa foto: Shutterstock

Cum se gătește corect pieptul de rață 

După ce a fost fasonat, pieptul de rață este asezonat cu sare – pe partea cu carnea (nu pe cea cu piele). Între timp, încinge tigaia foarte bine, astfel încât atunci când adaugi carne aceasta să sfârâie. Dacă nu este încinsă, pielea nu va deveni crocantă și nu va avea textura pe care ți-o dorești.

Nu uita că prima dată se prăjește partea pe care este pielea. În felul acesta, grăsimea se topește și nu mai este nevoie să adaugi ulei. Carnea se prăjește pe ambele părți aproximativ 5-7 minute. Între timp, încălzește cuptorul la 200 de grade. După ce s-a rumenit, pieptul de rață se asezonează cu sare și piper și se introduce în cuptor.

Cum se prepară sosul de portocale pentru pieptul de rață

După ce ai introdus pieptul de rață în cuptor, poți trece la prepararea sosului delicios de portocale. Mai exact, pentru început, ceapa se taie fâșii subțiri și se călește maximum 3 minute în tigaia în care a fost rumenită carnea. După ce s-a preparat, ceapa se scoate, iar în tigaie se adaugă sucul de la 3 portocale. Acesta se asezonează cu sare, piper și se lasă să fiarbă la foc mic câteva minute. Când începe să se îngroașe se adaugă peste acesta și mierea. 

Sucul de portocale este foarte ușor de preparat. În maximum 10 minute îl gătești – exact timpul cât trebuie ținut și pieptul de rață în cuptor. Pentru a te asigura că sosul nu este un eșec, ideal este să folosești 3-4 linguri de grăsime pentru prepararea lui. 

Mod de servire pentru piept de rață cu portocale la cuptor

Pieptul de rață cu portocale se taie în fâșii de maximum un centimetru grosime, iar peste acestea se adaugă și sosul de portocale. Pieptul de rață cu sos de portocale este un preparat rafinat și delicios care se potrivește cu vinul roșu, sec. 

Servire piept de rata cu portocale
Sursa foto: Shutterstock

Cu siguranță ți-am făcut poftă de rață cu portocale, așa că nu uita să adaugi ingredientele necesare pe lista de cumpărături. Respectă trucurile prezentate mai sus pentru ca pieptul de rață cu portocale să iasă perfect și savurează-l împreună cu cei dragi! 

%d blogeri au apreciat: