Sursa foto: Shutterstock 

Îți place să încerci combinații noi în bucătărie, mai sănătoase și mai interesante, pentru familie și pentru oaspeții tăi? Alege piure de păstârnac, o alternativă tentantă la clasicul piure de cartofi. Are o aromă specifică, asemănătoare cu gustul dulceag al morcovului, dar aduce în plus o notă  mai picantă.

Nu te feri de această legumă rădăcinoasă, pentru că este foarte aromată și bogată în vitaminele B1, B2 și C și are proprietăți diuretice, depurative și antioxidante. Dacă urmezi o dietă mai strictă sau ești lacto-vegetarian, cu siguranță vei încerca rețeta de piure de păstârnac pe bază de unt și smântână, un preparat mai sărac în amidon decât cartoful și cu mai multe fibre.

Poți să elimini complet cartoful din acest piure, sau să păstrezi o cantitate mică, pentru un gust mai gremos. Iată rețeta de piure de păstârnac în varianta cea mai populară! 

Índice de contenidos

Ingrediente pentru piure de păstârnac

  • 400 gr de păstârnac
  • 200 gr de cartofi (2 cartofi de mărime medie, de preferat cartofi noi sau dulci)
  • 50 gr de unt
  • 150 ml de smântână pentru gătit 
  • sare și piper alb
  • nucșoară rasă
  • 50 ml de lapte cald (opțional)
Sursa foto: Shutterstock 

Mod de preparare pentru piure de păstârnac 

Pregătirea legumelor pentru piure

Pentru că este una din legumele accesibile pe tot parcursul anului, această rădăcinoasă nu trebuie să-ți lipsească din cămară. Alege rădăcini de păstârnac de mărime mică sau medie, ca să nu fie prea lemnoase și să poți prepara mai ușor piure de păstârnac. Taie păstârnacul în rondele de un centimetru grosime.

Curăță cartofii și taie-i în bucăți mici. Pune-i separat într-un castron, cu puțină sare deasupra.

Fierberea legumelor pentru piure

Pune păstârnacul într-o cratiță cu apă și sare, să fiarbă pentru o perioadă de 25 de minute. Verifică dacă s-a fiert destul prin înțepare cu o furculiță. Scoate bucățile fierte într-un vas de sticlă sau de ceramică, să se răcească.

Între timp pune la fiert cartofii, într-o altă crăticioară. Este important să fierbi separat aceste legume, pentru că le vei prepara în mod diferit pentru piure de păstârnac. Dacă te decizi să nu utilizezi deloc cartofi, scapi de grija asta, dar gustul este un pic mai aspru, iar consistența preparatului mai fibroasă.

Mixarea legumelor pentru piure

Scurge păstârnacul fiert printr-o sită și apoi mixează-l bine cu blenderul sau cu un zdrobitor de legume. După ce-l zdrobești bine, mai trece-l încă o dată prin sită, ca să separi părțile moi, gustoase, de fibrele tari, lemnoase și un pic amărui. Vei obține o pastă destul de grunjoasă, dar omogenă.

Scurge de apă cartofii fierți și zdrobește-i  bine, cât sunt fierbinți, ca să obții o cremă moale. Amestecă într-un vas mare pasta de păstârnac și cea de cartofi, pune și untul, omogenizează și potrivește consistența dorită prin adăugare treptată de smântână, lingură cu lingură.

Sursa foto: Shutterstock 

Ai grijă să încălzești smântâna înainte s-o pui în vasul cu piure de păstârnac, pentru că, dacă o adaugi la temperatura din frigider, riști ca amestecul să se brânzească și să capete o formă inestetică. 

Asezonează cu sare, piper alb și puțină nucșoară rasă și consumă preparatul imediat după ce l-ai preparat. Savurează acest interesant piure de păstârnac în combinație cu orice fel de mâncare, la fel ca în cazul clasicului piure de cartofi. Când s-a mai răcit, dacă ți se pare că este prea gros, subțiază-l cu un pic de lapte fierbinte, pe care îl adaugi treptat ca să-l încorporezi cu grijă în piure. Amestecul redevine cremos și chiar are o aromă mai puternică, dată de parfumul laptelui proaspăt.

Sursa foto: Shutterstock 

Reține această rețetă de piure de  păstârnac pe bază de unt și smântână, pentru că este o alternativă sănătoasă la garniturile obișnuite și o soluție elegantă la mesele cu invitați pretențioși. Încearcă și variantele de piure de spanac sau piure de morcovi,  la fel de sănătoase și gustoase.

Combină gustul puternic de păstârnac cu sosuri verzi de pesto sau de fistic și servește-l împreună cu frigărui de pui, friptură de porumbel sau preparate din pește. Un adevărat deliciu! 

%d blogeri au apreciat: