În țara noastră, am putea spune cu tărie că plăcinta este considerată preparat tradițional deoarece este foarte des întâlnită în toate zonele. În mod sigur, nu putem estima importanța fiecărui produs de patiserie în parte, însă printre cele mai cunoscute sunt plăcinta cu mere, cea cu brânză dulce sau sărată, plăcinta cu ciuperci, plăcinta cu varză și cu dovleac. Bineînțeles, există o mulțime de variante, atât dulci cât și sărate, iar umplutura diferă de la anumite tipuri de carne, verdețuri sau legume până la fructe ori ciocolată. Noi ne-am gândit astăzi să îți prezentăm o plăcinta cu ciuperci, un preparat absolut delicios, cu o compoziție divină. Iată cum poți să-l pregătești pentru cei dragi:

Índice de contenidos

Ingrediente de care ai nevoie pentru plăcinta cu ciuperci

Aluat pentru plăcinta cu ciuperci

  • 400 grame de făină
  • 100 grame de unt/margarină
  • 100 grame de smântână/iaurt gras
  • 5 grame praf de copt
  • 2 ouă
  •  ½ linguriță de sare

Umplutură pentru plăcinta cu ciuperci 

  • 1 kilogram de ciuperci
  • 250 grame de brânză telemea
  • 3 ouă
  • Ceapă verde
  • Mărar proaspăt
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • Sare
  • Piper

Pentru uns

  • 1-2 ouă
  • 150 grame de smântână/iaurt

Cum se face aluatul pentru plăcinta cu ciuperci

Există o mulțime de rețete cu ciuperci, însă cei care adoră aceste legume în mod sigur vor aprecia o plăcintă cu ciuperci moale, cu aluat foietaj de casă, ideală pentru aperitiv sau ca gustare între mese. Ca să pregătești aluatul pentru plăcinta cu ciuperci, pune într-un bol smântâna sau iaurtul, oul, sarea, praful de copt și untul ori margarina și se amestecă compoziția cu lingura. Treptat, se adaugă și făina, iar aluatul se frământă cu mâinile până când devine omogen și nelipicios. În cazul în care este nevoie, mai adaugă făină, însă ai grijă să obții o cocă manevrabilă, care să nu fie foarte moale, dar nici prea tare. Aluatul se ține la rece cel puțin 30 de minute înainte de a pregăti plăcinta cu ciuperci.

Cum se prepară umplutura pentru plăcinta cu ciuperci

Ciupercile proaspete se curăță și se spală sub jet de apă rece. Se pun apoi la fiert, iar când sunt gata se scurg bine și se taie foarte mărunt. Într-un bol se adaugă brânza rasă, ouăle, ceapa verde și mărarul tocate, ciupercile, uleiul de măsline, sare și piper după gust. Se amestecă întreaga compoziție până ce ingredientele sunt bine omogenizate.

În cazul în care nu vrei să fierbi ciupercile ai posibilitatea de a le găti la cuptor. Astfel, așezi legumele într-o tavă, le stropești cu puțin ulei de măsline și le lași la cuptor până ce se înmoaie. Spre final adaugă peste acestea vin 50-100 ml de vin alb sec, mai lasă tava înăuntru până se evaporă alcoolul, cu focul oprit, iar apoi toacă ciupercile mărunt pentru plăcinta cu ciuperci. Trebuie să știi că pentru această plăcintă poți folosi și ciuperci congelate, din conservă sau la saramură, însă în funcție de gradul lor de gătire s-ar putea să nu necesite fierbere.

Cum se pregătește plăcinta cu ciuperci

Aluatul se împarte în două și se întinde pe blatul de lucru, uns în prealabil cu puțin ulei, până se obțin două foi. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt se așează prima foaie de aluat, apoi se adaugă compoziția de ciuperci pe întreaga suprafață, după care se pune cealaltă foaie de aluat. Pe deasupra se unge plăcinta cu amestecul format din ouă și smântână sau iaurt. Tava se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius și se coace la foc mediu până când se rumenește frumos. Plăcinta cu ciuperci se servește atât caldă cât și rece, are un gust deosebit și poate fi folosită și pe post de aperitiv.

Plăcinta cu ciuperci și aluat de casă este absolut delicioasă, se poate servi împreună cu murături sau chiar și cu smântână pe deasupra. Încearcă această rețetă simplă și în mod sigur vei pregăti plăcinte mult mai des de acum înainte! Mai mult, dacă îți mai rămân câteva ciuperci proaspete, poți încerca și câteva rețete delicioase de ciuperci umplute

%d blogeri au apreciat: