Sursa foto: Shutterstock

De câte ori nu ai savurat din comerț delicioasa prăjitură felie de lapte de la Kinder? Chiar dacă majoritatea iubitorilor de dulciuri găsesc această prăjitură delicioasă, noua ni se pare că gustul de miere din acest desert este mult prea artificial. Drept urmare, ne-am hotărât să preparăm varianta homemade a acestei prăjituri. Nu ar fi prima tentativă de reproducere a unui desert din comerț, având în vedere delicioasele rețete de prăjitură Snickers sau prăjitură Raffaello

Blatul pufos din padișpan cu cacao, crema pe bază de lapte dulce și lapte condensat, gustul de miere și frișca bătută fac din această prăjitură felie de lapte un adevărat deliciu, numai bun de savurat alături de cei dragi atunci când vi se face poftă de ceva dulce. Renunța și tu la deserturile din comerț și trece-ți pe lista de cumpărături ingredientele pentru cea mai delicioasă prăjitură felie de lapte! Odată ce ai ajuns cu ele în bucătărie, hai să vedem și cum se prepară acest deliciu marca Kinder! 

Índice de contenidos

Ingrediente pentru prăjitură felie de lapte

Pentru blat

  • 120 g de făină 
  • 150 g de zahăr 
  • 40 ml de ulei 
  • 4 ouă
  • 20 g de cacao 
  • Un praf de sare 

Pentru cremă 

  • 500 ml de lapte 
  • 300 ml de smântână pentru frișcă 
  • 250 g de lapte condensat îndulcit 
  • 20 g de gelatină 
  • 50 g de amidon din porumb 
  • 2 linguri de miere 
  • 1 lingură de esență de vanilie 
Sursa foto: Shutterstock

Mod de preparare pentru prăjitură felie de lapte 

Cum se prepară blatul pentru prăjitura Kinder 

Pune cele 4 ouă într-un bol larg și adaugă peste acestea zahărul și sarea. Amestecă foarte bine totul cu un mixer la viteză maximă, până când amestectul își triplează volumul și zahărul s-a dizolvat complet. Când bolul aproape că s-a umplut cu amestecul pentru blat, poți adăuga cacaua și o poți integra și pe ea în compoziție. 

După ce pudra de cacao s-a încorporat, poți renunța la mixer. Optează pentru o spatulă de bucătărie și încorporează manual uleiul și făina în compoziția pentru prăjitură felie de lapte. Adaugă inițial uleiul și apoi făina, puțin câte puțin. Încorporează-le pe amândouă cu mișcări largi, de jos în sus, până când obții o compoziție omogenă, lipsită de cocoloașe. 

Cum se coace blatul pentru prăjitura Kinder 

Compoziția astfel obținută se va turna într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Noi am optat pentru o tavă cu dimensiunile de 42/32 cm. Nivelează bine compoziția cu o spatulă, iar apoi dă tava la cuptor, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 20 de minute. După acest interval, blatul este gata, așa că nu rămâne decât să-l lași să se răcească complet, după care să-l tai pe jumătate, pe lățime. Acum, să trecem la crema pentru prăjitură felie de lapte! 

Cum se prepară crema pentru prăjitura Kinder 

Pune cantitatea de lapte într-o cratiță, după care adaugă peste acesta laptele condensat îndulcit, alături de amidonul de porumb și de esența de vanilie. Omogenizează foarte bine toate ingredientele și continuă apoi să amesteci cu un tel, până când crema pentru prăjitură felie de lapte începe să se îngroașe. Când crema a devenit densă, ia cratița de pe foc și las-o să se răcească pentru câteva minute. 

Cât timp se răcește crema, pune gelatina în apă rece și las-o în apă până când se înmoaie. Când gelatina a devenit moale, stoarce-o de apa în exces și adaug-o în crema fierbinte. Amestecă bine cu telul, până când gelatina se topește complet în crema de vanilie. Acoperă apoi crema cu o folie alimentară și las-o apoi să se răcească complet, până când ajunge la temperatura camerei. 

Cum se montează prăjitura felie de lapte 

După ce crema pentru prăjitură felie de lapte s-a răcit,  pune smântâna pentru frișcă într-un bol larg și mixeaz-o la viteză mare până se întărește. Ia apoi bolul cu crema de vanilie bine răcită, adaugă peste aceasta mierea lichidă și amestecă bine, până ce compoziția se omogenizează. Ulterior, încorporează și frișca, puțin câte puțin, în crema de vanilie cu miere. 

Pentru montarea prăjiturii felie de lapte am tăiat blatul pe jumătate. Pune una dintre jumătățile de blat într-o tavă cu pereți detașabili, apoi toarnă toată crema preparată anterior peste blat. Nivelează apoi foarte bine crema, după care adaugă și cea de-a doua jumătate de blat peste cremă. Presează bine blatul superior peste cremă, după care pune această prăjitură felie de lapte la frigider. 

Mod de servire pentru prăjitură felie de lapte 

Lasă prăjitura felie de lapte să stea la rece pentru cel puțin 6 ore sau chiar și peste noapte înainte de a o servi. După ce ai scos prăjitura din frigider, poți îndepărta pereții detașabili și poți felia prăjitura. Așează bucățile de prăjitură pe un platou și servește-le alături de fructe de pădure, pentru că gusturile li se completează în mod ideal. Noi am ales afinele! 

Sursa foto: Shutterstock

Nu-i așa că nu o să mai cumperi niciodată prăjitură felie de lapte Kinder când poți prepara chiar la tine acasă un desert atât de simplu și delicios? Inspiră-te și tu din rețeta noastră de prăjitură Kinder și fă-le o surpriză dulce celor dragi! 

%d blogeri au apreciat: