Prăjitura tăvălită este considerată una dintre cele mai bune prăjituri de casă din întreaga lume. Australienii o numesc ”Lamington” pentru că rețeta originală le apariține, însă desertul se pregătește la fel și la noi, indiferent de denumire. După ce îți vom prezenta un scurt istoric al acestui desert, vei putea descoperi și tu modul său de preparare. Spor la citit, dar și la gătit!
Índice de contenidos
Prăjitură tăvălită – scurt istoric
Prăjitura Lamington este originară din Australia și este făcută în principiu din cubulețe de chec cu pandișpan învelite într-un strat gros de ciocolată și tăvălită apoi prin miez uscat și măcinat de nucă de cocos. O altă variantă a prăjiturii presupune adăugarea unui strat de cremă sau de gem de căpșuni între două felii de lamington.
Se pare că numele prăjiturii a fost dat de Lordul Lamington, Guvernator al Statului Queensland între anii 1896 și 1901. Totuși, soția guvernatorului, Lady Lamington, a fost cea care a preparat și servit invitaților ei această prăjitură, făcând-o astfel celebră.
Așadar, prăjitura tăvălită are o origine simplă, dar pompoasă exact ca ea. Modul de preparare este simplu, iar rezultatul are o savoare aparte și un aspect interesant.
Prăjitură tăvălită – ingrediente
Pentru pandispan:
- 6 ouă
- 50 g unt cu min. 82% grăsime
- 250 g făină
- 250 g zahăr
- un praf de sare
- vanilie,
- coaja rasă de lămâie (opțional)
- 5 linguri apă clocotită
Pentru glazura:
- 400 g zahăr
- 60 g cacao
- 300 ml apă
- 75 g unt cu min. 82% grăsime
- vanilie
Pentru decor:
- 200 g cocos ras
Prăjitură tăvălită – mod de preparare
Începe prin a separa ouăle. Într-un bol, albușurile se bat spumă tare cu un praf de sare și jumătatea din cantitatea de zahăr. Într-un alt recipient, gălbenușurile se bat cu cealaltă jumătate de zahăr, cu vanilia și coaja rasă de lămâie până se obține o spumă la care se adaugă untul topit și apa clocotită. De asemenea, acum este momentul să adaugi treptat și făina.
Din această combinație vei obține un aluat destul de lipicios. Adaugă lingură cu lingură din albușurile bătute, astfel încât compoziția să devină cremoasă.
Folosește o tavă de aproximativ 35 x 25 de centimetri, pe care tapoteaz-o cu hârtie de copt și puțină făină. Compoziția se coace 15 minute la 180 de grade Celsius. După ce s-a copt scoate pandișpanul și lasă-l la răcit.
Pregătirea glazurei pentru prăjitura tăvălită
Pentru a pregăti glazura, se amestecă cacaoa cu zahărul, se adaugă apa și se pune pe foc. Când s-a încălzit se adaugă și untul. Se lasă pe foc până se obține o cremă omogenă, fără cocoloașe și pâncă ce zahărul este complet dizolvat.
Desingul prăjiturii tăvălită
Aluatul răcit se taie dreptunghiular, se trece prin glazură și se dă prin nucă de cocos. Cel mai simplu mod este să lucrezi cu degetele. După ce s-au glazurat toate părțile aluatului, se pun pe o tavă la zvântat.
După ce s-a răcit puțin, prăjitura tăvălită poate fi servită. În unele cazuri, în aluat se mai pun și vișine din compot și esență de rom. Tu ce ingrediente speciale folosești în prepararea acestei prăjituri?