Sursa foto: Shutterstock
Îți place bucătăria indiană? Atunci ești în locul potrivit, pentru că astăzi ne dorim să îți propunem o rețetă delicioasă cu arome indiene: pui Vindaloo, un delicios pui asezonat cu numeroase condimente. Că doar ți-am mai povestit cât de mult ne plac picanteriile din gastronomia indienilor și suntem siguri că-ți amintești de rețeta de curry de năut sau de onion bhaji, unul dintre cele mai iubite aperitive din India.
Rețetele în stil Vindaloo erau preparate în mod obișnuit cu carne de miel, usturoi, roșii și vin. Indienii au preluat aceste preparate și le-am transformat în curry, adăugând condimentele specifice indiene. Chiar dacă Vindaloo nu este un preparat popular al Indiei, există numeroase variante ale rețetei, în special cu carne de pui. Iată cum poți prepara cel mai gustos pui Vindaloo inspirat din gastronomia indienilor!
Índice de contenidos
Ingrediente pentru pui Vindaloo din bucătăria indiană
- 2 lingurițe de semințe de chimen
- 2-3 ardei iuți roșii
- 1 linguriță de piper negru boabe
- 1 linguriță de semințe de cardamom
- 1 ¼ linguriță de semințe de muștar
- 3 lingurițe de scorțișoară măcinată
- 1 linguriță de nucșoară
- 4-5 linguri de oțet de vin alb
- 1 linguriță de sare
- 1 lingură de zahăr brun
- 10 linguri de ulei de floarea-soarelui
- 2 cepe tocate mărunt
- 2-3 căni de supă concentrată de pui
- 4 cartofi tăiați cubulețe
- 850 g de piept de pui dezosat
- 3 cm de rădăcină de ghimbir mărunțită
- 6 căței de usturoi tocați
- 1 lingură de boabe măcinate de coriandru
- 1 linguriță de curcumă măcinată
- Frunze de coriandru sau de pătrunjel pentru ornat
- 1 ardei iute roșu tăiat rondele pentru ornat
Mod de preparare pentru pui Vindaloo din bucătăria indiană
Cum se pregătește carnea de pui
Pentru început, se spală carnea, se scurge bine de apă și se șterge cu prosoape de hârtie, pentru a îndepărta excesul de apă. Îndepărtează apoi pielițele și grăsimea de pe carnea de pui și taie pieptul în cubulețe mici. Pisează apoi într-un mojar semințele de chimen, de muștar și de cardamom, boabele de piper și ardeii iuți. Pune amestecul de condimente într-un castron, adaugă peste aceste oțetul, scorțișoara, sarea, nucșoara și zahărul și amestecă-le până când obții o pastă omogenă.
Cum se prepară pasta Vindaloo
Încinge 2 linguri de ulei într-o tigaie, la foc mic. Adaugă peste acestea ceapa și ⅓ cană de apă, apoi acoperă tigaia și călește ceapa, amestecând constant, până când devine translucidă. Ia apoi capacul, mărește flacăra și prăjește ceapa până când aceasta se rumenește. Scurge apoi ceapa de ulei și adaugă-o peste mixul de condimente preparat anterior. În acest fel vei obține pasta pentru rețeta de pui Vindaloo.
Cum se prepară rețeta indiană
Pune usturoiul și ghimbirul într-o piuă și pisează-le împreună cu 2 linguri de apă, până când obții o pastă. Șterge tigaia în care ai călit ceapa cu un prosop de hârtie, apoi adaugă în tigaie restul de ulei, la foc mare. Când uleiul se încinge, adaugă cubulețele de carne de pui și rumenește-le ușor timp de 5-7 minute. Pe măsură ce se rumenesc, acestea se vor scoate într-o spumieră și se pun într-un castron.
Când carnea de pui Vindaloo este gătită în totalitate, micșorează flacăra și adaugă în tigaie pasta de usturoi și ghimbir preparată anterior. Prăjește pasta pentru câteva secunde, presară coriandrul și curcuma și amestecă-le pentru câteva secunde în tigaie.
Peste această pastă se vor adăuga carnea și sucul acesteia, pasta Vindaloo, cubulețele de cartofi și supa concentrată de pui. Dă totul la foc mare, acoperă tigaia și fierbe ingredientele timp de 20-30 de minute, amestecând din când în când. Când carnea de pui Vindaloo s-a gătit suficient, ia capacul tigăii și mărește flacăra, până când mâncarea ajunge la consistența dorită. Asezonează mâncarea cu sare, după gust, transferă preparatul de pui Vindaloo pe farfurii, ornează farfuriile cu frunze de coriandru și rondele de ardei iute, apoi servește puiul alături de o lipie indiană naan sau chapati, pâinea integrală indiană fără drojdie.
Sperăm că ți-am făcut și ție poftă de acest delicios pui Vindaloo din bucătăria indiană. Asigură-te că ai la îndemână toate picanteriile indiene și prepară și tu o astfel de rețetă cu carne de pui, ce siguranță va fi apreciată de toți gurmanzii din familie!