Sursa foto: Shutterstock

Humusul este un preparat tradițional din Orientul Mijlociu, consumat în țări precum Siria, Liban, Israel, Turcia, Grecia și Cipru. Rețeta de humus a devenit, însă, foarte populară în zilele noastre, nu doar datorită diverselor sortimente ce pot fi pregătite, dar și a beneficiilor pe care le are. Dacă vrei să prepari un humus de casă, ai nevoie de doar 2 ingrediente de baza și de multe condimente care să te ajute să obții gustul dorit. Vrei să știi cum se prepară humusul? Îți prezentăm în acest articol rețeta de humus libanez originală! 

Índice de contenidos

Ingrediente pentru rețeta de humus libanez 

Rețeta de humus originală este, de fapt, cea de humus libanez. Din această derivă și variantele grecești, asiatice sau italienești. Pentru prepararea să, ai nevoie de:

  • 250 g de năut
  • 80 g de tahini (pastă de susan)
  • 1 cățel de usturoi 
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • Boia dulce
  • Busuioc/pătrunjel
  • Sucul de la jumătate de lămâie
  • Sare și piper

Mod de preparare pentru humus libanez după rețeta originală

Iată care sunt etapele de preparare pentru humus libanez: 

  1. Fierbe năutul în apă, împreună cu o linguriță de bicarbonat de sodiu.
  2. După ce a fiert, clătește năutul și lasă-l să se răcească. Dacă folosești năut din conservă, doar clătește bobițele. 
  3. Mixează năutul cu ajutorul blenderului sau al robotului de bucătărie. Adaugă zeamă de lămâie, pastă de susan, usturoiul, uleiul de măsline și condimentele și amestecă până obții o pastă foarte fină. 
  4. Scoate humusul într-un bol, adaugă puțin ulei de măsline și decorează farfuria de humus libanez cu boia dulce, busuioc și pătrunjel. 
Sursa foto: Shutterstock

Mod de servire pentru humus libanez 

Poți servi pasta de năut pe felii de pâine prăjită, integrând astfel acest preparat în cadrul unui mic dejun sănătos și delicios. De asemenea, îl poți asocia cu legume crude, cu salate de verdețuri, cu paste, orez sau cartofi dulci. Humusul poate înlocui cu succes sosurile pentru salată, dar și pe cele pentru sandwich-uri, wrapuri sau tortilla, fiind o masă ideală pentru zilele în care ții post. De asemenea, o salată cu humus preparat chiar de tine sună de-a dreptul delicios. 

Cu siguranță vei găsi o mulțime de alte variante de servire humus online, care mai de care mai savuroase. Acum că știi cum se prepară humusul, dar și cu ce se mănâncă humusul, nu mai rămâne decât să vorbim despre beneficiile pe care rețeta de humus libanez le aduce organismului tău! 

Sursa foto: Shutterstock

Beneficiile humusului și numărul de calorii al acestuia

Datorită nautului care este ingredientul principal al humusului, putem asigura organismului aportul necesar de proteine și fibre. Năutul este un aliment foarte sănătos, care ține departe afecțiunile cardiovasculare și pe cele digestive. În plus, acesta reprezintă o sursă bogată de acizi grași esențiali omega-3, care protejează de asemenea sistemul cardiovascular. Pe lângă toate acestea, humusul mai conține fier, mangan, cupru, vitamina B6, acid folic și aminoacizi, aceștia din urmă având un rol important în îmbunătățirea somnului și a stării generale de spirit. 

Deși este un preparat savuros și simplu de pregătit, humusul trebuie consumat cu moderație. O singură lingură de humus este suficientă pentru un aport optim de nutrienți, însă o cană de humus conține aproape 500 de calorii. Aceste calorii din humus sunt motivul pentru care se recomandă să nu facem exces atunci când îl consumăm! 

Sursa foto: Shutterstock

Te-am convins să prepari și tu rețeta de humus libanez? Cu siguranță nu ar strica să-ți încânți familia și prietenii cu o masă specifică Orientului Mijlociu, presărată cu influențe din bucătăria arabă! Îți vom povesti într-un articol următor și cum să prepari cel mai bun falafel la tine acasă după rețeta de falafel arabesc ce se potrivește de minune cu acest humus libanez delicios!

%d blogeri au apreciat: