Nu-i așa că iubești gustul ciorbei de roșii caldă într-o zi de iarnă? Suntem siguri că nu poți rezista unei astfel de tentații culinare! Supa de roșii este una dintre cele mai îngrăgite preparate din India, însă a ajuns să fie foarte apreciată și în alte colțuri ale lumii. Astfel, supa de roșii cu găluști, cu orez sau cu tăiței și chiar supa cremă de tomate a ajuns și pe mesele românilor, curioși și pofticioși din fire! Poți pregăti diverse rețete de supe de roșii, toate la fel de delicioase. Iată care sunt sortimentele la care ne-am gândit noi!
Índice de contenidos
Supa cremă de roșii
Rețeta de supă cremă de roșii este cât se poate de ușor de preparat. O poți pregăti în aproximativ 30 de minute și este numai bună de servit cu crutoane crocante. În continuare, descoperă lista de ingrediente necesare pentru această rețetă delicioasă:
- 1 kg de roșii bine coapte
- 1 ardei gras roșu
- 1 ceapă
- 3 căței de usturoi
- 50 ml ulei de măsline
- 1 linguriță de zahăr
- Sare
- Busuioc proaspăt sau uscat
Cum se face supa cremă de roșii
- Într-o cratiță pune uleiul la încins și călește ceapa și usturoiul, timp de 2-3 minute.
- Adaugă ardeiul gras și lasă-l la călit pentru încă 3-4. Nu uita să amesteci constant.
- Este momentul să pui în cratiță și roșiile tăiate cubulețe.
- Fierbe legumele la foc mediu timp de 15 minute, până ce se înmoaie bine.
- Blendează supa, după care adaugă busuiocul și mai las-o la fiert 5-10 minute, la foc mic.
- La final adaugă sare și zahăr (necesar pentru a scade aciditatea roșiilor).
Poți servi supa cremă de roșii cu smântână dulce sau cremă de brânză și cu crutoane.
Supă de roșii cu găluști
Supa de roșii cu găluști este un preparat ideal pentru cei mari și pentru cei mici și poate fi servită la prânz, dacă îți dorești o masă sănătoasă. Pentru a pregăti o oală de supă de 5 litri, ai nevoie de :
- 3 morcovi
- 3 legături de pătrunjel
- 2 cepe
- 2 roșii
- 1 litru de suc proaspăt preparat în casă
- 3-4 căței de usturoi
- Sare
- Piper
În plus, pentru găluști vei mai avea nevoie de 3 ouă și de 10 linguri de gris.
Cum se face supa de roșii cu găluști
- Curăță morcovii și țelina și spală-le sub jet de apă, alături de pătrunjel. Toacă-le mărunt și dă-le la foc iute.
- Curăță, spală și toacă cepele după care călește-le în ulei la foc mic. Ai grijă să nu se ardă, ci doar să se înmoaie puțin.
- Spală și curăță roșiile, eliminând semințele, taie-le mărunt și adaugă-le peste ceapă. Deasupra, presară și usturoiul, tocat în bucățele mici.
- Adaugă în oala în care fierb legumele ceapa și roșiile, usturoiul și sucul de roșii.
Iată cum prepari găluștele de gris
Mixează ouăle cu sare și piper și adaugă grisul. Uniformizează compoziția și las-o încă 2-3 minute să ”se așeze”. Mai apoi, formează găluștele cu ajutorul unei linguri și adaugă-le în oala cu supă, oprită din fiert. Când ai terminat de format toate găluștele pune-le din nou la fier, la foc potrivit.
Supă de roșii cu orez
Dacă pregătirea găluștelor ți se pare o misiune dificilă, încearcă să prepari o supă de roșii cu orez. Acesta este un fel de mâncare perfect pentru o zi de post, fiind și destul de sățioasă. Ingredientele sunt aceleași ca și la rețeta de supă de roșii cu găluști, doar că data aceasta le vei exclude pe cele necesare găluștelor. Nu uita să alegi un orez cu bob rotund.
Supă de roșii cu tăiței
În locul orezului din rețeta de mai sus, poți folosi tăiței sau fidea. Etapele de preparare le știi deja, așa că tot ce ai de făcut este să mergi la cumpărături și să îți asiguri lista de ingrediente pentru aceste supe delicioase de roșii!