Atunci când te gândești la salate gustoase, care se pregătesc rapid, cu siguranță îți vine în minte și salata grecească, cunoscută la nivel mondial. Această salată este numită și salată horiatiki, își are originile în Grecia și conține castraveți, ceapă, ardei, măsline și neapărat ulei de măsline și brânză feta – ingredientul minune care oferă savoare întregului preparat!

Salata grecească a devenit un preparat cunoscut în întreaga lume, care poate suferi mici transformări în ceea ce privește rețeta, în funcție de zona în care se prepară. Vrei să afli cum se pregătește o salată ideală, colorată și răcoritoare? Ține cont de rețeta de mai jos, astfel încât să poți servi salata atât ca gustare, cât și ca fel principal.

Índice de contenidos

Ingrediente pentru salata grecească

Din fericire, ai nevoie de puține ingrediente pentru a pregăti această salată gustoasă, ideală pentru momentele în care te grăbești sau nu ai suficient timp să pregătești un alt fel de mâncare sățios. Vei avea nevoie de următoarele ingrediente, necesare pentru 3-4 porții de salată grecească:

  • 500-600 de grame de roșii dulci
  • 200 de grame de brânză feta
  • 100 de grame de castraveți
  • 50 de grame de ceapă roșie
  • 150 de grame de ardei verde sau roșu
  • Sare
  • Măsline
  • 50 de ml de ulei de măsline
  • Oregano uscat sau proaspăt

Mod de preparare salată grecească

Cu toate ingredientele pe masă, poți începe să pregătești această salată sănătoasă și sățioasă, ideală pentru zilele toride de vară și nu numai. În plus, ține cont și de avantajele pe care ți le oferă un astfel de preparat:

  • Te bucuri de un fel de mâncare bun, pregătit cu minimum de efort.
  • Salata grecească poate fi servit ca masă principală, ca pachet la serviciu sau ca garnitură pentru carne și cartofi la cuptor. Iată cum se pregătește salata grecească!

Iată cum o prepari:

  • Spală bine legumele, pe care le vei șterge ulterior cu șervețele de hârtie.
  • Taie legumele în felii potrivite! Lasă castraveții cu coajă, pentru un plus de vitamine, taie ceapa solzisori și adaugă și câteva roșii oranj, pentru un plus de culoare.
  • Dacă ai tăiat corespunzător toate legumele, nu-ți rămâne decât să iei un bol încăpător din porțelan sau ceramică și să adaugi toate ingredientele, pe care sa le amesteci bine.

Ce condimente folosești pentru salata grecească?

Pentru a pregăti o salată grecească delicioasă, nu vei avea nevoie de multe condimente. În principiu, grecii obișnuiesc să asezoneze această salată cu puțină sare, oregano și ulei de măsline extravirgin, care să ofere legumelor o savoare aparte. După ce adaugi un praf de sare, oregano și presari uleiul de măsline, amestecă bine salata si…gata!

Ulterior, poți să împărți legumele pentru salată în două farfurii adânci și s-o servești cu multă bucurie! În afară de legumele proaspete din salată, gustul cu adevărat special este oferit de brânza feta de calitate, cremoasă și fină. În funcție de preferințe, poți servi salata grecească ca garnitură pentru alte preparate. Pentru o masă sănătoasă, salata grecească poate fi combinată cu pui la grătar, cartofi la cuptor sau cu 2-3 felii de pâine prăjită!

Salata grecească reprezintă una dintre cele mai simple rețete de salată și este binevenită în orice anotimp, mai ales pe timpul verii, atunci când nu ai prea mult chef de gătit. Ține cont de sfaturile noastre, astfel încât să pregătești o salată grecească autentică, de care să te bucuri alături de cei dragi. 

%d blogeri au apreciat: