Cunoscut pentru beneficiile sale nutritive, somonul este bogat în omega 3, grăsimi sănătoase și proteine. Consumul de somon susține sănătatea inimii și ajută la întărirea oaselor și a sistemului imunitar. În plus, carnea de somon conține o cantitate foarte mare de vitamina D, motiv pentru care ar trebui sa fie consumat în mod regulat.
Pentru a putea introduce somonul în alimentația ta, am realizat un top al preparatelor cu somon pe care să le încerci.
Índice de contenidos
Spaghete cu somon
În cazul în care ai intoleranță la gluten, caută spaghete care nu îl conțin, pentru a te putea bucura de una dintre cele mai bune rețete cu somon.
Ingrediente pentru spaghete cu somon:
- 200 g spaghete
- 100 g somon afumat
- 200 g mazăre congelată
- 4-5 frunze de mentă
- 40 g migdale
- 2 cepe
- 1 cățel usturoi
- 20 g semințe de pin
- 80 ml ulei de măsline
- Sare, piper
Mod de preparare spaghete cu somon:
Punem apă la fiert într-un vas, iar în momentul în care apa începe să fiarbă adăugăm un praf de sare și spaghetele. Le lăsăm să fiarbă conform instrucțiunilor de pe ambalaj, iar între timp ne ocupăm de celelalte ingrediente.
Într-o tigaie goală punem migdalele și semințele de pin pentru a le prăji puțin și le lăsăm deoparte. Tăiem somonul în fâșii, iar ceapa și usturoiul cât mai mărunt. Spălăm și menta și o scuturăm pentru a elimina excesul de apă, apoi o tăiem în fâșii cât mai subțiri.
Încălzim jumătate din cantitatea de ulei într-o tigaie și punem la călit pentru 2 minute ceapa și usturoiul. Adăugăm spaghetele în tigaie și puțină apă din cea în care au fiert pastele și le lăsăm să fiarbă. Când încep să fiarbă incorporăm somonul, mazărea și menta, apoi le mai lăsăm câteva minute la fiert și condimentăm cu sare și piper.
În momentul în care sunt gata se amestecă cu restul uleiului de măsline și punem deasupra migdalele și semințele de pin prăjite. Poți înlocui spaghetele cu orice fel de paste, în funcție de preferințele tale.

Încearcă și alte rețete fără gluten, la fel de delicioase!
Somon la grătar
Nu este nimic mai bun și mai simplu decât un preparat la grătar cu o garnitură de legume, gata în numai 30 de minute. În cazul în care nu ai un grătar, poți prepara această rețetă pe o tigaie grill sau la cuptor.
Ingrediente pentru somon la grătar
- 500 g file de somon
- 2 lingurițe ulei de măsline
- Broccoli
- 2 lămâi
- Roșii cherry
- Sos de soia
- Curry
- Sare, piper
Mod de preparare somon la grătar:
Fileurile de somon se pun pe grătarul încins și se gătesc câte 10 minute pe fiecare parte. După ce sunt gata se condimentează cu sare, piper și curry.
În timp ce fileurile de somon sunt pe grătar, punem la fiert un vas cu apă și sare. După ce începe să fiarbă punem în apă broccoli și lăsăm la fiert pentru 5 minute. Se scot bucățile de broccoli din apă și se lasă la scurs, apoi se stropesc cu ulei de măsline.
Somonul se servește cu zeamă de lămâie peste, broccoli și roșii cherry.

Salată de somon afumat
Dacă vrei o gustare gata în 15 minute, ai putea încerca o salată de somon. Ușor de preparat și rapidă, salata cu somon afumat este hrănitoare și poate ține locul uneia dintre mesele principale ale zilei.
Ingrediente salată cu somon afumat:
- 200 g somon afumat
- Salată verde
- 2 morcovi
- 2 castraveți
- Ulei de măsline
- Zeamă de lămâie
- Sare, piper
Mod de preparare salată de somon afumat:
Morcovii și castraveții se curăță de coajă și se taie rondele. Luăm un vas mare în care rupem frunzele de salată verde. Poți folosi orice tip de salată verde, important este să fie proaspătă. Pune peste salata verde bucățile de morcov și castravete, apoi asezonează cu sare, piper, ulei de măsline și zeama de lămâie. Salata se împarte în farfurii, iar deasupra se acoperă cu fâșii de somon afumat.

Acestea sunt doar câteva preparate cu somon care te vor încânta și care îți vor aduce numeroase beneficii pentru organism. Încearcă oricare dintre aceste rețete sau chiar pe toate și bucură-te de cele mai fine arome. Poftă bună!