Ești deja familiarizat cu cele mai simple și gustoase prăjituri fără coacere, printre care se numără și delicioasele rețete de cheesecake pe care le-am preparat împreună. Cheesecake cu fructe sau cheesecake cu ciocolată, fiecare este la fel de apetisant și suntem convinși că le-ai preparat deja cu prima ocazie! Ce ai spune însă și de câteva rețete de tort fără coacere, pentru a continua astfel lungul șir al deserturilor ideale pentru vară? 

Ce poate fi mai frumos decât să prepari un desert fresh, fără a folosi deloc cuptorul? Cu atât mai mult în zilele călduroase, când nu îți dorești nici să petreci prea mult timp în bucătărie și nici să încingi atmosfera! Iată câteva idei delicioase de torturi fără coacere și cum le poți prepara într-un mod cât se poate de simplu și de apetisant! 

Índice de contenidos

Tort fără coacere cu ciocolată 

Ingrediente pentru tort cu ciocolată 

Pentru tort

  • 500 ml de smântână pentru frișcă
  • 300 g de biscuiți
  • 240 g de ciocolată amăruie cu 65% cacao
  • 150 g de marshmallows 
  • 100 g de unt topit
  • 100 ml de lapte
  • 50 g de zahăr pudră
  • 10 g de gelatină

Pentru glazură 

  • 160 g de ciocolată amăruie cu 65% cacao
  • 160 ml de smântână pentru frișcă

Mod de preparare pentru tort fără coacere cu ciocolată

Cum se prepară blatul pentru tortul cu ciocolată

Pentru început, mărunțește biscuiții de cacao cu ajutorul unui robot de bucătărie, până ce au o formă de pudră. Pune biscuiții într-un bol larg și adaugă peste ei untul topit și răcit, amestecând foarte bine totul. Transferă apoi biscuiții într-o tavă de tort cu diametrul de 23 de centimetri și presează-i bine, cât să se formeze blatul pentru tortul fără coacere cu ciocolată. Pune tava apoi la frigider și te poți ocupa de cremă! 

Cum se prepară crema pentru tortul cu ciocolată 

Pune gelatina în 50 ml de apă rece, amestecă bine și las-o să se hidrateze pentru 5-10 minute. Pentru cremă, pune bucățile de marshmallows pe o baie de aburi și așteaptă să se topească. Când acestea au început să se topească, poți adăuga și laptele și poți continua să le amesteci până când se topesc de tot. 

Adaugă apoi peste marshmallows și ciocolata amăruie cu 65% cacao. Amestecă crema pentru tort fără coacere până când ciocolata se topește și ea în totalitate. După ce s-a topit și ciocolata, poți adăuga gelatina hidratată în amestec și las-o și pe ea să se topească și să se încorporeze în cremă. Ia apoi crema de pe foc și las-o să ajungă la temperatura camerei. 

Cum se prepară frișca pentru tortul fără coacere

Pune într-un bol smântâna pentru frișcă, adaugă și zahărul pudră, apoi mixează-le până când obții o frișcă aerată pentru tortul fără coacere. Când frișca este gata, o poți amesteca cu crema pentru tort fără coacere, adăugând-o puțin câte puțin. 

Cum se montează tortul cu ciocolată 

Pune crema de ciocolată peste blatul de biscuiți al tortului fără coacere și nivelează bine. Dă tortul fără coacere la frigider pentru cel puțin 6 ore sau chiar peste noapte. Înainte de servire poți prepara o glazură pentru tortul cu ciocolată. Pune într-o cratiță smântâna lichidă, la foc mic. Apoi adaugă peste smântână și ciocolata amăruie. Amestecă încontinuu, până când ciocolata s-a topit. 

Glazura pentru tortul fără coacere este gata, așa că nu rămâne decât să îndepărtezi forma de tort și să glazurezi tortul. Începe cu marginile, iar restul de glazură îl poți turna deasupra tortului. Poftă bună, iubitorilor de ciocolată! 

Sursa foto: Shutterstock

Tort fără coacere cu biscuiți

Ingrediente pentru tort cu biscuiți 

Pentru tort 

  • 300 g de biscuiți simpli cu cacao
  • 1 l de lapte
  • 300 g de biscuiți clasici 
  • 160 g de zahăr pudră 
  • 1 lingură de esență de rom
  • 80 g de amidon 
  • 200 g de ciocolată amăruie cu 50% cacao 
  • 100 g de unt 
  • 20 g cacao 

Pentru decor 

  • 200 g de mascarpone
  • 100 ml de smântână pentru frișcă
  • 200 g de ciocolată cu lapte 

Mod de preparare pentru tort fără coacere cu ciocolată

Cum se prepară crema pentru tort cu biscuiți 

Pune laptele într-o cratiță, apoi adaugă peste el amidonul, cacaua și zahărul pudră. Amestecă totul bine cu un tel și gătește crema pentru tortul fără coacere amestecând continuu, până când aceasta se îngroașă. Când este suficient de groasă și începe să fiarbă, o poți lua de pe foc și poți adăuga în ea cubulețe de ciocolată amăruie.

Amestecă bine crema pentru tortul fără coacere cu biscuiți, până când bucățile de ciocolată se topesc. Adaugă apoi în compoziție și untul cu 80% grăsime și încorporează-l încet în cremă. La final, toarnă și esența de rom, apoi poți trece la asamblarea tortului fără coacere! 

Cum se asamblează tortul cu biscuiți 

Pentru montarea tortului fără coacere, ia un biscuite simplu de vanilie, adaugă peste el cremă, apoi acoperă crema cu un biscuite de cacao și pune-l în tava pentru tort, pe marginea acesteia. Continuă în același mod până când vei avea biscuiți de jur împrejurul formei. 

Pune astfel straturi alternative de biscuiți de vanilie și de cacao cu cremă, până când tava pentru tort s-a umplut. Adaugă apoi deasupra crema pentru tort fără coacere rămasă. Nivelează bine crema, apoi dă tortul la frigider pentru câteva ore sau peste noapte.   

Înainte de servire, poți prepara și glazura pentru tortul fără coacere. Astfel, pune smântâna pentru frișcă într-o cratiță, adauga în ea ciocolata cu lapte și topește bucățile de ciocolată ușor, la foc mic. Lasă apoi glazura să ajungă la temperatura camerei, iar când s-a răcit poți adăuga peste ea crema rece de mascarpone. Acum poți decora tortul fără coacere, apoi dă-l la frigider pentru altă jumătate de oră. Poți adăuga, pentru un plus estetic și câteva fructe de pădure și îl poți servi de îndată! 

Sursa foto: Shutterstock

Sperăm că aceste rețete de tort fără coacere să te inspire în acest sezon și să le faci și tu o surpriză celor dragi cu aceste deserturi delicioase și fresh. Fă un exercițiu de imaginație și improvizează rețete delicioase de torturi fără coacere, cu cele mai apetisante glazuri! 

%d blogeri au apreciat: