Nimic nu te poate duce mai ușor cu gândul la vară decât o rețetă cu cele mai delicioase legume de sezon! Aceste legume savuroase sunt vedetele verii, pentru că se găsesc din belșug în grădini, în piețe și supermarketuri, sunt ieftine și foarte ușor de preparat. Există nenumărate rețete și posibilități de preparare a dovleceilor, de la preparatele pane, la budinci sau salate. Datorită versatilității lor, dovleceii sunt preferați atât de vegetarieni, cât și de persoanele care consumă carne. Gustul lor neutru se poate combina foarte ușor cu multe arome. Iar una dintre favoritele noastre este maioneza! Îți propunem o rețetă simplă care te va duce numaidecât cu gândul la vară: salată de dovlecei cu maioneză. Să o preparăm împreună! 

Índice de contenidos

Salata de dovlecei aduce un pic din savoarea Greciei la tine în bucătărie

Dacă ai vizitat până acum însorita Grecie, ai observat cu siguranță că preparatele lor sunt ușoare și savuroase. Grecii iubesc dovleceii și îi prepară sub diverse forme. De altfel, poți adapta rețeta de salată cu dovlecei la stilul grecesc, folosind o lingură de maioneză și una de iaurt grecesc. Sau poți înlocui maioneza complet cu iaurtul grecesc, dacă vrei un preparat mai ușor. Surprinde-ți prietenii și invită-i la o masă cu specific grecesc. Poți prepara salată de dovlecei, un sos tzatziki și o salată grecească, una dintre cele mai simple rețete de salată!

Secretul salatei de dovlecei cu maioneză: ingredientele proaspete

Rețeta de salată de dovlecei este extrem de simplă și ușor de făcut. Pentru a obține cea mai bună salată de dovlecei este nevoie să respecți o singură regulă: să alegi ingrediente proaspete. Dacă ai dovlecei în grădină este ideal! Dacă nu, cumpără-i de la piață, de la un producător local. Alege dovlecei de mărime medie, fermi la atingere și cu coaja netedă. Oul pe care îl folosești la prepararea maionezei trebuie să fie și el foarte proaspăt.

De ce ingrediente ai nevoie pentru salata de dovlecei cu maioneză

Pentru o salată care va bucura patru persoane, vei avea nevoie de:

  • 2-3 dovlecei medii
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 ceapă verde sau o jumătate de ceapă albă, mai mică
  • sare, piper
  • verdeață tocată (pătrunjel, mărar)

Pentru maioneza de casă:

  • 1 gălbenuș de la un ou foarte proaspăt
  • 1 linguriță de muștar
  • 70 ml ulei de floarea soarelui
  • Sare

Cum se prepară salata de dovlecei cu maioneză

Rețeta de salată de dovlecei este una cât se poate de simplă. Va fi nevoie numai să acorzi o atenție sporită preparării maionezei de casă, pentru că există riscul să se taie. Iată ce ai de făcut:

Dovleceii se curăță fin de coajă și se taie pe lung. Se îndepărtează capetele și semințele, dacă nu sunt foarte proaspeți. Dacă dovleceii sunt tineri, nu este nevoie să îndepărtezi semințele. Se taie apoi în cubulețe de 1-2 centimetri.

Se pune o oală încăpătoare cu apă la fiert. Când apa clocotește se adaugă dovleceii care se opăresc numai câteva minute. Între timp, pregătește un alt vas încăpător în care pune apă foarte rece, cu cuburi de gheață. Scoate dovleceii opăriți și transferă-i în acest vas cu apă rece. Acest procedeu se numește blanșare. Apa rece are rolul de a opri procesul de gătire, astfel că dovleceii își păstrează culoarea și textura.

Dovleceii se scurg și se lasă într-o strecurătoare cel puțin 30 de minute, pentru a lăsa apa. Dacă nu strecurăm bine dovleceii, salata va fi apoasă. Între timp se prepară maioneza, din gălbenușul de ou, muștar și uleiul care trebuie adăugat constant.

La final se toacă ceapa și verdeața, se pun dovleceii scurși într-un castron și se amestecă toate ingredientele cu maioneza. Castronul se acoperă cu o folie de plastic și se lasă la frigider două-trei ore, pentru ca aromele să se întrepătrundă.

Salata de dovlecei cu maioneză este gata rapid, însă pentru a fi cu adevărat delicioasă trebuie să o servești după ceva timp. Atunci când o vei gusta, vei descoperi că a meritat așteptarea! 

%d blogeri au apreciat: