Salata verde este extrem de prezentă în alimentația românilor, fiind inclusă atât în salate proaspete, cât și în sandwich-uri gustoase. Din fericire, frunzele de salată conțin nutrienți esențiali pentru organism, fiind bogate în antioxidanți și fibre.

Salata verde reprezintă o sursă excelentă de vitamina A și betacaroteni, cu proprietăți antioxidante și conține cantități însemnate de minerale, precum calciu, fier, magneziu și potasiu, importante pentru îmbunătățirea metabolismului. Pentru că salata are doar 15 calorii pentru 100 de grame, poate fi consumată cu succes și în curele de slăbire.

În articolul nostru, îți prezentăm 5 rețete simple care conțin salată verde, sățioase și bune la gust, care pot fi pregătite în orice moment al zilei.

Índice de contenidos

Salată verde cu varză și măsline

Ingrediente pentru salată verde cu varză și măsline

  • O salată verde
  • 1 morcov
  • 4-5 roșii
  • 2-3 castraveți
  • ¼ de varză albă, nouă
  • 40 de grame de măsline negre
  • 50 de grame de măsline verzi
  • Un ardei gras roșu
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • Sare și piper

Mod de preparare salată verde cu varză și măsline

Spală salata verde, roșiile, castraveții și ardeiul gras și lasă-le la scurs, într-o sită. Taie salata în fâșii potrivite și așează frunzele într-un bol încăpător, alături de roșiile feliate, castraveții tăiați rondele, ardeiul tăiat în fâșii subțiri și varza. Morcovul poate fi curățat sau tăiat rondele și se pune în castron odată cu măslinele verzi și negre.

Adaugă uleiul de măsline, sucul de lămâie și condimente, după gust, amestecă bine și salata este gata!

Salată verde cu parmezan și ouă

O altă salată ușor de pregătit este cea cu parmezan și ouă, extrem de gustoasă. 

Ingrediente pentru salată verde cu parmezan și ouă

  • O salată verde
  • 4-5 ouă, fierte tari
  • Crutoane cu gust de usturoi
  • 100 de grame de parmezan ras
  • 100 de grame de bacon
  • Sare și piper

Pentru a pregăti un dressing, folosește 2-3 linguri de iaurt, o lingură de maioneză, o linguriță de oțet balsamic și puțină brânză topită.

Mod de preparare salată verde cu parmezan și ouă

Spală salata verde și tai-o în bucăți potrivite, pe care să le așezi într-un castron mare. Taie feliile de bacon și prăjește-le pentru câteva minute într-o tigaie, până devine ușor crocant. Când se răcește baconul, așează-l peste salată. Adaugă și ouăle fierte, tăiate, alături de parmezanul ras și de crutoane.

În funcție de preferințe, poți să pregătești un sos folosind ingredientele de mai sus sau să condimentezi salata verde cu parmezan și ouă cu sare și piper.

Salată verde cu pui, fructe și mozzarella

O salată interesantă pe care o poți pregăti pentru cei dragi conține salată verde, carne de pui, mozzarela și fructe dulci, pentru un gust unic. 

Aceste ingrediente îți sunt necesare pentru 3-4 porții de salată verde cu pui: 

  • 200 de grame de mozzarella
  • 100 de grame de salată verde
  • 100 de grame de spanac
  • 3-4 linguri de stafide
  • Câteva smochine proaspete
  • Rondele de ananas, tăiate cubulețe
  • Pui rotisat, tăiat în bucăți mici

Mod de preparare salată verde cu pui, fructe și mozzarella

Cumpără crutoane sau pregătește-le acasă! Îți trebuie câteva felii de pâine tăiate cubulețe, pe care să le așezi în tavă și să le stropești cu ulei de măsline și condimente. Pune tava la cuptor pentru aproximativ 15 minute, până crutoanele se rumenesc uniform.

În ceea ce privește dressingul, poți folosi: 2 linguri de ulei de măsline, o lingură de oțet de mere, sare, piper și o linguriță de miere. Amestecă bine salata și toarnă deasupra dressingul, pentru a obține o salată ideală pentru întreaga familie.

Salată verde cu roșii și castraveți

Când ai poftă de salată, dar nu ai la dispoziție prea multe ingrediente, pregătește o rețetă simplă de salată verde cu roșii și castraveți! 

Ingrediente pentru salata verde cu roșii și castraveți

  • 2 roșii
  • 1 castravete
  • O ceapă galbenă
  • O jumătate de salată verde
  • Oțet sau zeama de lămâie
  • 2 linguri de ulei
  • Sare și piper după gust

Mod de preparare salată verde cu roșii și castraveți

Spală salata verde, castravetele și roșiile.Taie roșiile în cuburi de mărime potrivită, taie castravetele în rondele și ceapa în formă de solzișori. Rupe cu mâna salata verde și pune toate legumele într-un castron încăpător, unde vei adăuga și sarea, uleiul și zeama de lămâie.

Amestecă bine totul și servește salata ca atare sau ca garnitură pentru cartofi și friptură.

Salată verde cu pui și sos de iaurt

Nu în ultimul rând, poți alege să pregătești o rețetă de salată verde cu pui și sos de iaurt, ideală pentru o zi călduroasă. O poți pregăti cu ajutorul a:

  • 700 de grame de piept de pui
  • 4-5 roșii
  • 4 castraveți
  • O salată verde
  • O legătură de ceapă verde
  • 200 de grame de iaurt
  • 2 căței de usturoi
  • O baghetă
  • O lingură de miere
  • Parmezan
  • O linguriță de muștar
  • Ulei de măsline
  • Sare și piper
  • Oțet
  • Busuioc

Mod de preparare salată verde cu pui și sos de iaurt

Începe pregătirea salatei prin gătirea puiului. Spală bine carnea și tai-o în cubulețe, pe care le vei stropi cu ulei de măsline, sare, piper și busuioc. Amestecă bine bucățile de pui și pune o tigaie la încins. Puiul poate fi gătit preț de 15 minute, până când se rumenește.

Între timp, poți să pregătești și crutoanele, cu ajutorul unei baghete și a cățeilor de usturoi. Amestecă usturoiul cu ulei de măsline, sare și piper. Adaugă acest amestec peste crutoane, pe care le vei prăji până devin crocante.

Pregătește și restul ingredientelor, spălând bine legumele. Rupe frunzele de salată, toacă ceapă verde, taie castraveții în felii și roșiile în cuburi de mărime medie. La fel de ușor poate fi pregătit și dressingul: ai nevoie de iaurt, muștar, o lingură de miere și o lingură de oțet, peste care să adaugi piper, sare și puțin busuioc.

Pune legumele într-un bol mare, adaugă pieptul de pui, dressingul deasupra și nu uita de crutoane. Pentru un plus de gust, taie câteva felii de parmezan și așează-le peste salată.

Acestea sunt câteva dintre tipurile de salată verde pe care le poți pregăti cu succes acasă, servite ca atare sau ca garnitură pentru alte preparate. Noi am servit salată verde cu un delicios piept de pui la cuptor! Care este rețeta ta preferată cu salată verde?

%d blogeri au apreciat: