Cu siguranță ai auzit de Street Food Festival, cel mai mare eveniment de street food din Europa de Est. Acest festival are loc în numeroase orașe din țară iar în București, în 2020, va avea loc cea de-a patra ediție, la Romexpo.
Street Food Festival se întinde pe câteva zile și prezintă un mix de gusturi din diverse bucătării internaționale, precum cea japoneză, mediteraneană, balcanică, americană și multe altele. În afară de mâncarea stradală și de barurile mobile pe care le găsești la tot pasul, Street Food Festival te încântă și cu o serie de concerte în aer liber, pe gustul tuturor. Află care sunt motivele care te pot îndemna să mergi la un astfel de festival popular cu mâncare și cu ce preparate te poți delecta, din rândurile de mai jos!
Índice de contenidos
De ce merită să mergi la Street Food Festival?
În primul rând, la un festival de street food, poți să savurezi mâncarea ta preferată de la cei mai cunoscuți chefs din toate colțurile țării sau chiar ale lumii. De pildă, atunci când îți plac burgerii, la Street Food Festival o să găsești cei mai buni burgeri, având disponibilă și opțiunea pentru vegetarieni. Bucătării care se ocupă de preparate se axează pe calitate și nu pe cantitate, de aceea vei fi uimit de savoarea alimentelor.
La fel ca la un festival de muzică, unde poți descoperi numeroase trupe de care nu ai auzit, la un festival de mâncare, poți găsi preparate care să-ți lărgească orizonturile culinare. Trebuie doar să fii deschis să experimentezi rețete pe care nu le-ai încercat până acum.
Nu în ultimul rând, Street Food Festival te ajută să deguști specialități internaționale pe care poate le-ai văzut doar în filme. N-ai încercat niciodată paella, un preparat specific din Spania? Este momentul s-o faci!
Care sunt preparatele de care te poți bucura la Street Food Festival?
Probabil te întrebi ce poți mânca la un astfel de festival? Ei bine, de la burgeri și hotdogs, până la tacos, burritos, paște, înghețată sau fructe de mare, toate te așteaptă cu cele mai delicioase rețete. Dacă nu consumi carne, nu trebuie să te îngrijorezi – Street Food Festival prezintă numeroase alternative pentru vegani și vegetarieni, astfel încât toată lumea să fie mulțumită. La fel de importantă este și hidratarea, de aceea Street Food Festival te așteaptă cu numeroase băuturi răcoritoare și alcoolice sau cafea, care să-ți dea energie.
Acestea sunt doar câteva preparate de care te poți bucura la un festival stradal de mâncare:
- Paste de tot felul
- Burgeri și hamburgeri
- Clătite sărate și dulci
- Covrigi și produse de patiserie
- Înghețată
- Preparate din pește
- Fructe de mare
- Raci, scoici, creveți
- Preparate din carne
- Produse gourmet
- Cartofi și salate
- Pizza
- Băuturi răcoritoare, sucuri, limonade, cocktail-uri.
Din fericire, orice mâncare de tip street food se pregătește destul de repede și este ușor de preparat, deci nu trebuie să-ți faci griji că vei aștepta o oră după porția ta. Acest lucru este posibil datorită faptului că fiecare vendor are numeroși oameni care lucrează simultan, deci nu vei sta mult la cozi.
Street Food Festival este un festival cu profil culinar pe care nu trebuie să-l ratezi, măcar din curiozitate! Aici ai ocazia să încerci cele mai delicioase rețete de mâncare, cele mai bune băuturi și nu uita de trupele care te vor încânta cu piese cool. Toate acestea reprezintă rețeta unei zile perfecte, pe care să o petreci alături de cei dragi la un festival popular de mâncare. Îți dăm întâlnire la food truck-uri!