Sursa foto: Shutterstock
Ah, trebuie să iubești bucătăria franceză! Mai ales dacă iubești dulciurile la fel de mult ca noi. Și crede-ne, ne-am inspirat atât de multe rețete de deserturi din gastronomia francezilor, încât ne-am îndrăgostit, fără doar și poate, de tot ce înseamnă delicii franțuzești. De la cum să prepari macarons în stil franțuzesc și rețeta originală de lava cake, până la cum prepari madeleines de casă și clafoutis cu cireșe, ne-am încântat papilele gustative cu deserturile din bucătăria franceză. Chiar și aluatul foietaj de casă după rețeta simplă franțuzească oferă un gust aparte preparatelor dulci din bucătărie!
Și pentru că ne dorim să păstrăm aceeași notă franțuzească și pentru desertul de astăzi, îți propunem delicioasa rețetă de sufleu de ciocolată, așa cum se prepară ea în patiseriile de pe cochetele străduțe din Paris. Înainte de a vedea care sunt ingredientele de care ai nevoie pentru sufleu de ciocolată, îți vom povesti puțin despre originile acestui desert fabulos și despre secretele de preparare ale celui mai delicios sufleu de ciocolată, preluate din gastronomia franceză!
Índice de contenidos
Delicioasa istorie a faimosului desert soufflé au chocolat
Sufleurile au existat probabil dintotdeauna sau cel puțin de când făina, laptele, ouăle și untul au fost preparate împreună, în diferite variante, pentru a aduce un plus de savoare papilelor gustative. Însă prima dovadă a rețetei de sufleu de ciocolată este atribuită bucătarului francez Vincent de la Chappelle, la începutul anilor 1700, care, printre mulți alți demnitari europeni, a gătit pentru Madame de Pompadour, amanta regelui Ludovic al XV-lea.
Apoi, 100 de ani mai târziu, vine Antoine Beauvilliers cu “primul mare restaurant al Parisului, dacă nu chiar din lume”, potrivit lui William Sitwell în “O istorie a mâncării în 100 de rețete”. Antoine Beauvilliers a descrie în 1814, în cartea sa de bucate L’Art du Cuisinier, cum se prepară sufleul: “Puneți într-un bol unt de dimensiunile unui ou, puțină nucșoară și gălbenușurile a patru ouă proaspete, în timp ce albușurile vor fi îndepărtate, ca în rețeta pentru biscuiți; amestecați-le foarte bine, puțin câte puțin și puneți-l într-un vas din argint sau o formă de hârtie, apoi puneți-l la cuptor. Când sufleul s-a ridicat, atingeți-l ușor și dacă rezistă, atunci înseamnă că s-a gătit suficient; acesta trebuie servit imediat, deoarece poate cădea în orice moment.”
Obsesia lui Beauvilliers pentru sufleu în faimosul său restaurant La Grande Taverne de pe Rue de Richelieu, a fost probabil depășită de către Marie-Antoine Carême, un chef celebru al Parisului post-revoluționar. Poate primul bucătar celebru al Parisului, Carême a reînnoit și reproiectat figura bucătarului chef. Nu a fost primul care a căutat faima, însă cu siguranță a devenit cel mai faimos. Cartea de bucate a lui Carême, Le Pâtissier Royal Parisien, publicată în 1815, conține destul de multe pagini privind arta preparării sufleului.
Sărind în timp un secol și jumătate, de la înalta bucătărie franceză a Parisului de altădată la scena cu Audrey Hepburn care se afla la o școală culinară pariziană, în filmul Sabrina, sufleul de ciocolată capătă o și mai mare notorietate. În film, maestrul bucătar o umilește pe ea și pe majoritatea celor înscriși și le critică eforturile eșuate de a prepara un sufleu ca la carte.
Principalul lucru de care trebuie să ții cont atunci când prepari sufleu de ciocolată sau oricare alt fel de sufleu este că, nu contează cât de mult se umflă pe deasupra mixul de ciocolată în timp ce se coace, pentru că ingredientele ascunse în interior vor avea un gust perfect oricum. Acum hai să vedem ce secrete ascunde rețeta de sufleu de ciocolată!
Secretele preparării rețetei de sufleu de ciocolată
Pentru prepararea acestui sufleu de ciocolată ne-am documentat foarte bine înainte și am încercat rețetele multor bucătari faimoși ai Franței. Deși nu este un desert greu de preparat, trebuie cunoscuți exact pașii pentru a prepara sufleul de ciocolată într-un mod corect, în așa fel încât să obținem sufleul perfect. Ca pentru orice alt desert, ingredientele pe care le folosim în rețeta franțuzeacă trebuie să fie la temperatura camerei.
Următoarea etapă este ca formele în care se coace sufleul de ciocolată să fie unse în mod corect. Pereții formelor de copt se ung de la bază spre margini, pentru cu sufleul să crească uniform și frumos. Tot pentru a crește așa cum trebuie, formele se presară cu zahăr tos, ceea ce ajută compoziția să se prindă de cristalele de zahăr și să crească pe cât de mult posibil. După ce ai umplut formele cu sufleu de ciocolată, trebuie să le ștergi de jur împrejur, pentru a elimina astfel zahărul în exces sau urmele de compoziție.
Sufleul se coace în cuptorul preîncălzit, până atunci când începe să se ridice frumos deasupra formei de copt. Sufleul de ciocolată se servește fierbinte, direct din forma de copt. Însă despre modul în care este servit sufleul vom vorbi puțin mai târziu. Destul cu istoria și cu secretele de preparare, să mergem să-l gătim! Pentru că suntem convinși că deja ți-am făcut poftă de acest desert apetisant!
Ingrediente pentru rețeta de sufleu
- 100 ml de lapte
- 100 g de ciocolată amăruie
- 50 g de zahăr pudră
- 20 g de unt
- 10 g de făină
- 2 ouă
- 1 păstaie de vanilie
- Un praf de sare
Pentru formele de copt:
- 1 lingură de unt pentru uns
- Zahăr tos
Mod de preparare pentru rețeta autentică de sufleu de ciocolată
Cum se pregătesc formele de copt pentru sufleu
Pentru început, unge formele cu puțin unt la temperatura camerei. Cu ajutorul unei pensule, unge pentru prima data baza formelor, apoi unge și pereții cu mișcări de jos în sus, pentru ca sufleul să crească frumos. După ce ai uns foarte bine formele, pune și puțin zahăr tos pe fundul fiecărei forme, apoi rotește-le pentru ca zahărul să se lipească uniform și de pereții formelor.
Cum se prepară amestecul pentru sufleu de ciocolată
Pentru prepararea sufleului de ciocolată, pune untul într-o cratiță largă încinsă la foc mic. Lasă untul să se topească ușor, apoi adaugă peste el făina și amestecă ușor. Gătește făina pentru un minut, cât să nu mai crudă, după care poți adăuga și laptele la temperatura camerei. Continuă să amesteci compoziția, până când laptele se îngroașă și începe să formeze un soi de budincă.
Când amestecul s-a îngroșat, ia cratița de pe foc și adaugă peste compoziția de sufleu ciocolata amăruie. Amestecă bine pentru ca fulgii de ciocolată amăruie să se topească. Poți folosi chiar și ciocolată normală din comerț, important este ca aceasta să fie amăruie. După ce ciocolata s-a topit, adaugă peste compoziție și gălbenușurile de ou, apoi încorporează-le bine și pe acestea în amestecul pentru sufleu de ciocolată. Presară apoi și semințele de la păstaia de vanilie sau orice fel de extract de vanilie ai la îndemână, iar amestecul este gata. Lasă-l deoparte și hai să ne ocupăm de albușurile de ou pentru sufleul de ciocolată!
Cum se prepară albușurile pentru sufleu
Pune albușurile într-un bol, adaugă puțină sare și începe să le mixezi. Când albușurile au devenit spumoase, adaugă peste ele zahărul pudră, puțin câte puțin, până ce albușurile devin ușor ferme, însă nu foarte tari. Albușurile sunt acum gata și pot fi folosite la montarea sufleului de ciocolată.
Cum se montează sufleul de ciocolată
Ia puțin câte puțin din amestecul de albușuri și adaugă-l peste crema de ciocolată. Astfel, amestecul de ciocolată va deveni mai fluid, pe măsură ce vei adăuga din albușurile bătute. Ai grijă să încorporezi albușurile ușor, pentru a nu pierde aerul din ele și pentru că albușurile sunt cele ce vor face sufleul de ciocolată să crească. Compoziția pentru sufleu de ciocolată este gata, așa că hai să o punem în formele de copt pe care le-am pregătit anterior!
Cu ajutorul unei linguri, pune compoziția pentru sufleu în formele de copt. După ce ai distribuit-o în mod egal, ia un șervețel de bucătărie și șterge forma pe margini, pentru a îndepărta excesul de zahăr și urmele de compoziție.
Cum se coace sufleul
După ce ai terminat de montat formele, le poți introduce la cuptorul preîncălzit la 185 de grade Celsius pentru aproximativ 15 minute. Pune grătarul cuptorului la treapta cea mai joasă, pentru ca sufleul de ciocolată să crească cum trebuie. După cele 15 minute, sufleul tău de ciocolată este gata și cu siguranță a crescut foarte frumos!
Mod de servire pentru sufleu de ciocolată
Pudrează sufleul de ciocolată fierbinte cu zahăr pudră, apoi servește-l direct din forma de copt! Cum poți servi sufleul? Noi am ales să-l servim cu fructe de pădure, însă acesta poate fi servit cu orice alt fel de fructe proaspete, cu frișcă bătută sau cu înghețată de casă. E un desert de-a dreptul deosebit și este menit să impresioneze!
Din punctul nostru de vedere, sufleul de ciocolată este deșertul ideal pentru a încununa orice masă preparată pentru cei dragi. Inspiră-te și tu din rețeta autentică franțuzească de sufleu de ciocolată și bucură-te de gustul delicios al acestui desert alături de familie. Vei vedea cu siguranță multe zâmbete prin preajmă!