Sursa foto: Shutterstock

Deja ne este cunoscut faptul că majoritatea rețetelor de cocktailuri celebre au și o variantă light, fără alcool. Însă de o variantă de desert a unui cocktail popular cu siguranță nu ai auzit până acum! Despre ce rețetă de cocktail este vorba? Ei bine, despre rețeta de Mojito, acest cocktail fabulos cu rom alb, mentă, zahăr brun și lime. Și pentru că ne place la nebunie această combinație de arome, am decis să o transpunem într-un desert inedit: tort Mojito după rețeta clasicului cocktail. 

Aluatul pufos, amestecul de creme cu aromă de Mojito, siropul pentru tort și decorul special transformă tortul Mojito într-unul dintre cele mai fabuloase torturi, ideale pentru acest sezon. Așa că dacă dorești și tu să simți aromele cocktailului tău preferat într-o felie de tort, hai să-ți spunem care sunt ingredientele de care ai nevoie și cu poți prepara un savuros tort Mojito inspirat din rețeta cocktailului cu același nume! 

Índice de contenidos

Ingrediente pentru tort Mojito după rețeta de cocktail 

Pentru aluat tort Mojito

  • 350 g de unt 
  • 350 g de zahăr pudră
  • 6 ouă mari
  • 350 g de făină
  • Zeama de la 3 lime proaspete
  • 1 linguriță de praf de copt 
  • 10 frunze de mentă tocate 
  • 1 linguriță de esență de vanilie 

Pentru crema vernil 

  • 400 g de mascarpone
  • 75 g de zahăr pudră
  • Zeama de la 3 lime proaspete
  • 10 frunze de mentă tocate
  • 4 linguri de rom alb
  • 1 linguriță de esență de vanilie
  • 1 vârf de scobitoare de colorant verde

Pentru crema galbenă 

  • 400 ml de suc proaspăt de lime 
  • 200 g de unt
  • Coaja rasă de la 2 lime
  • 5 gălbenușuri de ou
  • 250 g de zahăr pudră
  • 50 g de amidon
  • 1 linguriță de esență de vanilie 

Pentru sirop tort Mojito

  • 150 g de apă
  • 150 g de zahăr
  • 2 linguri de rom alb 
  • Coaja de la 2 lime 
  • Frunze de mentă

Pentru decor tort Mojito

  • 225 g de zahăr pudră
  • 3 albușuri de ou 
  • 2 linguri de zeamă de lime
  • 1 linguriță de esență de vanilie 
  • Frunze de mentă 
  • Felii de lime 
Sursa foto: Shutterstock

Mod de preparare pentru tort Mojito după rețeta de cocktail 

Cum se prepară aluatul pentru tort Mojito după rețeta clasică 

La fel cum se procedează cu orice blat de tort, începe prin încingerea cuptorului și pregătirea unei forme de tort. Tapetează fundul formei cu hârtie de copt și unge forma cu unt, după care pudrează cu puțină făină. Separă cele 6 ouă și începe prepararea aluatului pentru rețeta de tort Mojito cu albușurile. 

Albușurile se vor bate spumă, într-un bol, alături de 200 de g de zahăr pudră. Separat, freacă untul moale cu restul de zahăr pudră într-un bol larg, apoi adaugă peste acestea gălbenușurile de ou, făina, frunzele de mentă tocate fin, esența de vanilie, praful de copt și sucul de lime. Introdu apoi bezeaua de la albușuri treptat în această compoziție. 

Aluatul astfel obținut se va turna în forma de copt și se va da la cuptor pentru aproximativ 25-30 de minute, la 180 de grade Celsius. Scoate apoi blatul de tort Mojito după rețeta de cocktail și lasă-l să se răcească pe un grătar. Acum hai să continuăm rețeta de tort Mojito cu prepararea cremelor! 

Cum se prepară crema vernil pentru tort Mojito 

Adaugă într-un bol crema de mascarpone, alături de zahărul pudră, frunzele de mentă tocate fin, romul alb și esența de vanilie. Mixează-le cu un mixer, la viteză mică, până când obții o compoziție cremoasă. Adaugă apoi, în mod treptat, și zeama de lime și, în final, presară colorantul verde alimentar, pentru a obține astfel o cremă vernil pentru tortul Mojito după rețeta de cocktail. 

Cum se prepară crema galbenă pentru tortul Mojito 

Adaugă într-o crăticioară zeama de lime, alături de unt, de esența de vanilie și de coaja rasă de lime, apoi adu tot amestecul la fierbere. În acest timp, amestecă separat gălbenușurile de ou cu zahărul pudră, până ce acesta se dizolvă complet. Încorporează apoi și amidonul în amestecul pentru crema de tort Mojito, apoi continuă rețeta prin turnarea mixului fierbinte din cratiță peste amestecul cu gălbenușuri. 

După ce le amesteci bine, pune tot conținutul înapoi în crăticioară și lasă-l pe foc până când începe să fiarbă. Amestecă continuu, până ce crema galbenă se îngroașă, apoi ia amestecul de pe foc și lasă-l să se răcească. Acum că am terminay cu cremele pentru tort Mojito după rețeta de cocktail, să preparăm și siropul! 

Cum se prepară siropul pentru tort Mojito 

Fierbe apa și zahărul într-un ibric, până se formează un sirop. După ce oprești focul, adaugă în sirop romul alb, esența de vanilie, cojile de lime și frunzele de mentă. Acoperă apoi ibricul cu un capac și lasă totul să se infuzeze. Ulterior, strecoară siropul de frunzele de lime și lasă-l deoparte pentru însiroparea tortului Mojito după rețeta de cocktail. 

Cum se montează tortul Mojito după rețeta de cocktail

Taie blatul de tort în 3 straturi. Pune primul blat pe un platou, însiropează-l cu 5 linguri de sirop, după care adaugă cele două creme, simultan, pe felia de blat. Procedează la fel și cu cel de-al doilea blat de tort, asigurându-te că vei alterna cremele diferit. Se așează apoi deasupra și cel de-al treilea blat și poți alege să-l însiropezi și pe acesta sau nu. Tortul Mojito după rețeta de cocktail se va asambla într-un inel metalic sau de silicon și se va da la rece pentru cel puțin 2 ore. 

Sursa foto: Shutterstock

Mod de servire pentru tort Mojito după rețeta de cocktail

Pentru glazura de tort Mojito se vor bate spumă albușurile de ou, după care se va integra treptat zahărul pudră în compoziție, alături de esența de vanilie și de coaja de lime. Scoate apoi tortul Mojito după rețeta de cocktail de la frigider și îmbracă-l integral în glazura preparată. 

Decorează apoi tortul cu frunze de mentă presărate cu zahăr tos, coajă rasă de lime și felii de lime, iar tortul va arăta de-a dreptul spectaculos, demn de mesele festive! Să nu mai vorbim de aromele minunate de Mojito pe care le aduce fiecare linguriță din acest desert! 

Sursa foto: Shutterstock

Tortul Mojito după rețeta de cocktail Mojito este, în definitiv, o minunăție de desert și cu siguranță ți-am făcut deja poftă să încerci această rețetă. Și ar fi cât se poate de potrivit să servești o felie din acest tort alături de un pahar de Mojito după rețeta clasică, cu atât mai mult în aceste zile călduroase de vară! 

%d blogeri au apreciat: