Sursa foto: Shutterstock
Atunci când nu ai inspirație într-ale cofeturilor, te poți orienta către tortul German, o prăjitură cu ciocolată… cu totul și cu totul altfel. Chiar dacă numele te poate duce cu gândul la malurile Rinului, ai greși dacă ai urma această pistă: denumirea tortului vine de la creatorul său, ciocolatierul american Samuel German, care l-a creat pentru prima dată la jumătatea secolului trecut. Rețeta a fost scrisă și publicată întâia dată în 1957, într-un ziar local din Dallas. De-atunci, istoria cofetăriei s-a îmbogățit cu un delicios tort de ciocolată, umplut în mod inedit cu nuci pecan, caramel și fulgi de cocos.
Dacă iubești ciocolata, dar vrei să aduci varietatea deserturilor pe bază de cacao, tortul German este una dintre cele mai sigure metode de a surprinde. (Plăcut, desigur!) Deși rețeta este una destul de complexă, rezultatul final va fi mai mult decât compensatoriu pentru efortul depus, iar cei pe care-i servești își vor dori și ei să știe cum se prepară deliciul american. Iată cum prepari cel mai delicios tort de ciocolată după rețeta autentică a lui German!
Índice de contenidos
Ingrediente pentru tort de ciocolată German
Pentru blatul de ciocolată
- 115 g (4 oz) Baker’s German’s Sweet chocolate sau ciocolată de menaj semi-dulce
- 120ml (1/2 cană) de apă
- 250 g (2 căni) de făină
- 1 1/2 lingurițăde bicarbonat de sodiu
- 1/4 linguriță de sare
- 4 ouă mari, separate, la temperatura camerei
- 227 g (1 cană) de unt nesărat, la temperatura camerei
- 380 g (2 căni) de zahăr tos
- 1 linguriță de extract de vanilie
- 250 ml (1 cană) de lapte bătut
Pentru crema de caramel cu nuci pecan și cocos
- 532 ml (1 1/2 conserve) de lapte evaporat
- 6 gălbenușuri de ou (Congelați albușurile sau folosește-le pentru alt preparat)
- 190 g (1 cană) de zahăr tos
- 227 g (1 cană) de unt tăiat în cubulețe mici
- 2 lingurițe de extract de vanilie
- 4 căni de fulgi de nucă de cocos
- 2 căni de nuci pecan tăiate mărunt
Mod de preparare pentru tort de ciocolată German
Cum se prepară blatul de ciocolată
Primul pas este acela de a încălzi cuptorul la 180 de grade. După aceea, va trebui să ungi cu făină trei forme de tort de 22 cm și să adaugi hârtia de copt. Pentru blat, va fi necesar să pui ciocolata de menaj la topit, în apă, la foc mic. După ce s-a încheiat procesul de topire, pune ciocolata la răcit. Între timp, trebuie să amesteci bicarbonatul de sodiu cu sarea și cu făina. În alt vas, bate gălbenușurile timp de un minut; păstrează un vas mai mare pentru a bate untul și zahărul spumă, cu ajutorul unui mixer. Albușurile se vor bate și ele până ce dobândesc consistență de spumă.
Cum se coace blatul de tort
Se amestecă toate ingredientele și se împart în cele trei forme de tort. Pune-le în cuptorul în prealabil încălzit – procesul de coacere va dura în jur de treizeci de minute. Odată coapte, blaturile vor fi ținute la răcit timp de zece minute.
Cum se prepară crema de caramel cu nuci pecan și cocos
Poți începe pregătirea cremei, care constă în baterea gălbenușurilor și a laptelui evaporat; următorul pas e să amesteci zahărul, vanilia și untul. Cratița care conține toate ingredientele se pune pe foc vreme de 15-20 de minute, până la omogenizare. După două ore de răcire, crema se pune pe blaturile de tort de ciocolată, iar stratul final este decorat cu nuci pecan și cocos, după gust.
Așadar, rețeta de tort de ciocolată German este una mai degrabă migăloasă. Necesită multă răbdare (și multe vase), dar este virtual imposibil ca acest desert să nu te mulțumească pe tine și pe cei pe care-i servești cu o felie. Sau mai multe! Și dacă ești un fan al deserturilor cu ciocolată, poate n-ar strica să-i bucuri pe cei dragi și cu un tort de ciocolată cu mascarpone, croissante cu ciocolată sau o delicioasă tartă cu pere și ciocolată!