Sursa foto: Shutterstock
Petrecere, sărbătoare, zi de naștere sau onomastică? În mod clar trebuie să pregătești o masă festivă deosebită pentru invitații tăi. Dacă urmărești rețetele noastre, probabil ai observat deja că acordăm o mare atenție starterelor. Printre rețetele noastre deosebite se regăsesc checul aperitiv cu măsline proaspete, roșiile umplute cu brânză, rulada cu spanac sau rulada aperitiv cu pate de ficat și gogoșari. Ba mai mult, ne-am inspirat adesea și din bucătăriile internaționale ca să-ți prezentăm cele mai ingenioase aperitive, așa cum este onion bhaji, de aceea am ales să facem asta și acum pentru a te ajuta să-ți completezi platourile festive cu niște preparate absolut minunate.
Volovan sau vol-au-vent este un aperitiv pe bază de foietaj, originar din Franța. Înseamnă “zbor în vânt” în limba franceză și face referire la niște coșulețe foarte, foarte ușoare, care pot fi pregătite cu diferite umpluturi. Descoperă mai multe despre această rețetă clasică a patiseriei franceze!
Índice de contenidos
De ce ai nevoie ca să pregătești Volovan
Pentru aluat
- 500 grame de făină
- 500 grame de unt
- 10 grame de sare
- 1 lingură de oțet de masă
- Aproximativ 300 ml de apă
Pentru umplutură
- 300 grame de piept de pui
- 300 grame de ciuperci proaspete
- 150 grame de smântână
- 150 ml de lapte dulce
- 100 grame de unt
- 50 grame de făină
- Ulei
- Un praf de nucșoară măcinată (opțional)
- Sare
- Piper
În plus
- făină pentru împăturit aluatul
- 1 ou cu care se ung coșulețele Volovan
Mod de preparare Volovan
Cum se pregătește aluatul foietaj
Ca să obții coca potrivită pentru coșulețele Volovan trebuie să frămânți un aluat din ¾ din cantitatea de făină, apă, sare și oțet. Scoate untul de la frigider cu cel puțin 30 de minute înainte de a-l folosi și cerne făina pentru Volovan ca să eviți formarea golurilor în aluat. Pune făina într-un bol, formează o gaură în mijlocul ei și toarnă apa treptat în care ai dizolvat sarea și oțetul.
Amestecă coca cu mâna până când devine fermă, apoi formează o bilă pe care o vei acoperi cu folie și o vei lăsa la frigider pentru o oră. În acest timp aluatul va deveni moale și ușor de modelat, lucru deosebit de important pentru următorul pas în care vei avea de încorporat untul și restul de făină. Frământă coca până când nu se mai lipsește și toate ingredientele sunt bine amestecate. Dacă deja te-ai familiarizat cu prepararea unui aluat foietaj de casă după rețeta franțuzească, atunci cu siguranță vei stăpâni prepararea aluatului pentru Volovan.
Cum se formează coșulețele pentru acest deliciu franțuzesc
Aluatul de foietaj se întinde într-o foaie de ½ cm. Cu ajutorul unei forme rotunde sau a unui pahar taie discuri de aluat. În mijlocul acestora taie alte discuri mai mici și mai subțiri în așa fel încât la bază să-ți rămână discul mare întreg, iar câteva straturi de foietaj să se poată desprinde cu ușurință.
Dacă ți se pare prea complicat, poți tăia aluatul în ceruri și să suprapui câte trei, apoi să faci o gaură în mijloc ca să arate ca un coșuleț. De asemenea, ai posibilitatea de a tăia două căpăcele cu o formă rotundă, capacul pentru bază să rămână intact, iar celălalt să-l tai cu o formă mai mică lăsând o margine de 1 cm. Cele două părți se suprapun. Practic, ai o mulțime de variante pentru Volovan, important este să obții forma unor coșulețe ceva mai înalte decât cojile de tarte.
Așează bucățile de aluat suprapuse într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și stropită cu apă rece, apoi unge-le cu ou. Coșulețele din foietaj se coc la foc iute timp de aproximativ 20 de minute.
Cum se face umplutura pentru preparatul franțuzesc
Ciupercile se curăță, se spală și se taie în felii, apoi se pun la sotat în ulei încins. Pieptul de pui se spală și el, după care se taie în bucăți mici și se sotează împreună cu ciupercile. Din celelalte ingrediente se pregătește un sos alb asemănător celui Bechamel. Făina se călește în unt și se stinge cu laptele dulce, care va fi adăugat puțin peste puțin și amestecând continuu în compoziție. Se adaugă smântâna, sare, piper și nucșoară, după care se amestecă sosul obținut cu ciupercile și pieptul de pui sotate.
Montarea și servirea minunatului aperitiv Volovan
Coșulețele din foietaj se umplu cu amestecul cald obținut din condimente, ciuperci, carne de pui, lapte, unt și smântână. În cazul în care ai format și căpăcele pentru Volovan, atunci acestea se vor așeza deasupra coșulețelor umplute, după care aperitivele franțuzești se servesc imediat.
În situația în care nu ai și căpăcele din foietaj pentru Volovan, atunci poți presăra pe deasupra puțină nucșoară sau poți adăuga frunzulițe de verdeață pentru a oferi preparatului un aspect și mai interesant. Totodată, îți poți pune imaginația la încercare pentru a folosi și alte umpluturi atunci când prepari Volovan, ca de exemplu salată de icre ori cremă de brânză amestecată cu verdeață.
Bucătăria franceză ne pune la dispoziție o mulțime de preparate cu dichis. Este un lider gastronomic la nivel mondial, așa că ne face plăcere să gătim mâncăruri specifice din țara lui Napoleon, mai ales dacă este vorba despre rețete emblematice. Prepară aperitiv Volovan pentru următoarea masă festivă și dă-ne de veste dacă oaspeții tăi au fost surprinși în mod plăcut de minunatele coșulețe din foietaj umplute!