Sursa foto: Shutterstock
Ne mai desparte foarte puțin timp de minunatele sărbători de iarnă când în România orice familie se ocupă de sacrificatul porcului și pregătirea preparatelor tradiționale. La noi în țară carnea de porc este la loc de cinste, în special în anotimpul rece când sunt gătite cele mai bune mâncăruri din acest aliment. După cum bine știm cu toții, pulpa de porc este ideală pentru sărmăluțele în foi de varză, ficatul se folosește pentru pate de casă, iar din slănină se pregătesc jumări crocante. Totuși, când vorbim de urechi de porc, gospodinele nu le includ decât în toba de casă.
Pentru multe persoane, aceste părți ale porcului sunt stranii și este puțin probabil să le considere utile la gătit. Însă, în anumite țări urechile de porc sunt adevărate delicatese. În Letonia, de pildă, se găsesc în toate pub-urile deoarece sunt un companion perfect pentru bere. Dacă te interesează să descoperi o rețetă culinară perfectă pentru zilele reci, iată cum poți să pregătești urechi de porc la tigaie!
Índice de contenidos
De ce ai nevoie pentru această rețetă inedită
- 2 urechi de porc
- 2 cepe roșii mari
- 1 căpățână de usturoi
- 250 ml de vin alb dulce
- Piper măcinat
- Boabe de piper întregi
- Ardei iute
- Ulei de măsline sau untură de porc
Mod de preparare pentru urechi de porc la tigaie
Urechile de porc sunt un produs alimentar versatil și se pot găti în foarte multe feluri. Noi îți propunem o rețetă simplă “la tigaie”, dar cu care poți să-i impresionezi pe toți cei dragi.
Înainte de toate trebuie să te asiguri că urechile sunt foarte bine curățate și că înainte de a le pregăti au fost înmuiat în apă pentru aproape 2 ore. Pune aceste componente să fiarbă în vinul alb, pe care îl îndoi cu puțină apă. Adaugă peste urechile de porc boabele de piper și ardei iute tocat și lasă-le pe foc până când devin moi, mai albicioase și pielea este ușor de străpuns. Dacă nu obișnuiești să mănânci picant, poți renunța la ardeiul iute când pregătești urechi de porc la tigaie.
După ce s-au fiert, urechile se lasă la răcit și mai târziu se taie în șuvițe subțiri, la fel cum tăiem burta de vită pentru ciorba de burtă. Mai departe, pui la încins untura sau uleiul de măsline și adaugi urechile de porc tăiate mărunt și ceapa tocată solzi. Amestecă constant în compoziție, iar în momentul în care se formează o crustă ruginie adaugă în tigaie un polonic din zeama în care au fiert urechile. Ai grijă că din cauza alcoolului din vin tigaia ta se va aprinde, iar urechile de porc se vor flamba ușor. Potrivește mâncarea de sare și piper, iar minunatul tău preparat este gata.
Cum se servesc delicioasele urechi de porc la tigaie
Mâncarea se pune în farfurie cât este fierbinte, iar pe deasupra se pun rondele de ardei iute, în funcție de preferințe. Usturoiul se face pastă și se așează lângă farfuria cu urechi de porc, iar pentru a desăvârși masa mai ai nevoie doar de pâine de casă proaspătă preparată după rețeta tradițională și de vin roșu din belșug, licoarea lui Bachus. Preparatul este unul inedit și se poate transforma ușor în punctul culminant al unei mese, mai ales dacă obișnuiești să-ți surprinzi adesea apropiații cu mâncăruri mai puțin cunoscute.
Pe lângă caltaboș de casă, cârnați sau alte preparate tradiționale sperăm că în acest sezon vei pregăti și urechi de porc la tigaie. Chiar dacă până acum nu le-ai folosit decât la tobă ori în piftie, îți recomandăm să integrezi acest produs secundar și în alte tipuri de mâncăruri deoarece au un gust deosebit și, în plus, conțin o cantitate impresionantă de vitamine, proteine și oligominerale!