Sursa foto: Shutterstock
Acest articol este despre voi, coffee lovers! De ce spunem acest lucru? Pentru că ziua internațională a cafelei este un eveniment dedicat acestei băuturi și iubitorilor de cafea de pretutindeni, dar și oamenilor care sunt implicați zilnic în procesul de producere al cafelei. În această zi de sărbătoare, cafeaua este celebrată peste tot în lume, punându-se accentul pe exploatarea într-un mod responsabil a cafelei, una dintre cele mai populare și consumate băuturi la nivel global.
Dacă și tu ești un iubitor al cafelei și îți dorești să afli când este ziua internațională a cafelei, dar și alte curiozități interesante despre originile și istoria cafelei, te invităm să parcurgi informațiile de mai jos. Să ne scufundăm, așadar, în lumea cafelei!
Índice de contenidos
Când este celebrată ziua internațională a cafelei
În fiecare an, pe data de 1 octombrie, este sărbătorită ziua internațională a cafelei. Această zi este dedicată pasionaților aromei de cafea și oamenilor care se implică în fiecare zi în procesul de producere a cafelei, de la fermierii care culeg boabele de cafea, până la specialiști în prăjirea cafelei și proprietari ai magazinelor ce comercializează cafeaua.
Cum a fost aleasă ziua internațională a cafelei? Ei bine, în luna martie a anului 2014, statele membre ale Organizației Internațională a Cafelei (OIC) au decis să dedice o zi specială pentru această ocazie, alegând data de 1 Octombrie a anului 2015 pentru celebrarea cafelei. Aceasta zi a fost aleasă special în așa fel încât să coincidă cu cea de-a 115-a sesiune a Consiliului Internațional al Cafelei (ICC), dar și cu primul Forum global al cafelei (GFC).
Originea cafelei, una dintre cele mai iubite băuturi din lume
Cafeaua, această licoare magică pentru mulți dintre noi, își are originile în Etiopia, Africa de Est. De aici, cafeaua s-a răspândit destul de repede, fiind promovată de populația arabă, apoi de către turci și, ceva mai târziu, de către europeni. Aceștia din urmă au extins popularitatea cafelei în Asia, America și Oceania, contribuind astfel la răspândirea unui obicei popular astăzi și anume acela de a bea cafea.
Conform legendelor și documentelor apărute, se spune că primele plante de cafea au fost aduse în Africa, pe coastele Mării Roșii, cafeaua fiind considerată inițial un aliment. Boabele de cafea erau măcinate și amestecate cu grăsime animală, în urma acestei combinări rezultând o pastă modelată în formă de bile, ce erau consumate de războinicii triburilor, pentru o doză de energie.
Cele mai vechi informații privind consumul de cafea datează din secolul XV din Yemen, Peninsula Arabică. Boabele de cafea au fost prăjite atunci pentru prima oară, fiind consumate într-un mod asemănător celui de astăzi. Din punct de vedere al producției boabelor de cafea, Brazilia se află în acest moment pe primul loc în lume, producând o treime din totalul de cafea produs la nivel global.
Originea denumirii cafelei provine din regiunea Koffee, din Etiopia, acolo unde au fost descoperită pentru prima dată planta de cafea, ce urma să fie adusă mai târziu în lumea arabă. Cafeaua este produsă în peste 50 de țări ale lumii, după Brazilia principalii producători de cafea fiind Vietnam, Columbia, Mexic și Indonezia.
Curiozități despre cafea, această licoare magică
Acum că ai aflat când se sărbătorește ziua internațională a cafelei, e momentul să afli și alte câteva curiozități despre cafea! Știai, de exemplu, că boabele negre de cafea provin din fructe a căror culoare este roșu aprins? Sau că, după petrol, cafeaua este cel mai vândut produs din lume? Și curiozitățile nu se opresc aici, mai avem câteva pentru tine!
- Dacă este consumată între orele 09:30 și 11:30 ale dimineții, cafea este mult mai energizantă pentru organismul nostru.
- Cei mai mari consumatori de cafea din lume sunt olandezii, aceștia consumând zilnic aproximativ 2,4 cești de cafea per locuitor.
- În întreaga lume sunt consumate în fiecare zi, în medie, circa 2,5 miliarde de cești de cafea.
- Cafeaua neagră, consumată fără lapte sau alte ingrediente, nu conține deloc calorii.
- Gustul amar al cafelei nu se datoreaza cafeinei, ci antioxidanților din boabele de cafea.
- O ceașcă de cafea conține mai mulți antioxidanți decât una cu suc de struguri.
- În antichitate, cafeaua purta denumirea de „vinul Arabiei”.
- Există în lume aproximativ 50 de tipuri de cafea, cafeaua comercială preparându-se din două tipuri: arabică sau robustă
Dacă ai ratat anul acesta ziua internațională a cafelei și nu ai celebrat-o cum se cuvine, anul următor înarmează-te cu multe boabe de cafea și prepară chiar la tine în bucătărie o savuroasă cafea la ibric, un caffe latte sau latte macchiato și, de ce nu, poți încerca rețeta Dalgona, cea mai spumoasă cafea. Oricum ar fi, ziua internațională a cafelei nu te va prinde nepregătit!